În regia mea

Te-am întâlnit într-o zi de toamnă, exact ca cea de afară. Te grăbeai să ajungi la Casa de Căsătorii din sectorul 6. Soarele bătea puternic, dar ţie îţi era răcoare. Ai ajuns împreună cu tatăl tău. Se vedea de la o poștă, semănaţi ca două picături de apă. Tu erai un copil care se uita distras la paharele de șampanie. Părea că nu locuiai în pielea aia perfect întinsă, în corpul care îţi dicta că ești femeie, dar ochii zbierau nesiguranţă.

Venisei cu cineva, dar nu lăsai de înţeles asta. Tu erai fericită pentru ei. Zâmbeai din suflet și priveai cu aspiraţie la imaginea din faţa ta. Te chemaseră la poze și atunci te-am văzut pentru prima oară. Erai o viziune, în negru, din care cu greu ai ieșit, mulţi ani mai târziu. Aveai părul drept și unghiile într-o nuanţă ștearsă, pentru că nu voiai să atragi atenţia. După mine, arătai ca o prinţesă. Ai știut dintotdeauna că ești lumină vie, că întorci privirile toate, dar mereu ai încercat să te scuturi de ele, ca pomii de frunze, toamna. Am încercat să înţeleg de ce... Răspunsul este că frumuseţea este poate cea mai remarcabilă, dar cu siguranţă cea mai puţin substanţială trăsătură a ta.

Te-am privit toată noaptea, fascinat. Încercam să îţi citesc pe buze în conversaţii, trăgeam cu ochiul la gesturile tale. Îmi doream să te descopăr într-un context ușor forţat și cu care erai vizibil nefamiliarizată. Era prima ta astfel de petrecere, poate chiar primul dans alături de tatăl tău. Și, dintr-odată, ai plecat, fără să-ţi iei la revedere.

Azi știu că de la petrecere nu ai plecat dintr-o vină de-a mea, iar din viaţa noastră, pentru că nu mi-am ţinut promisiunea faţă de tine. N-o să uit niciodată ochii ăia mari care mă certau atât de frumos. N-o să te uit în bucătărie, cu moţul ridicat în vârful capului și cu șorţul legat la spate, uitându-te de zeci de ori peste reţeta după care poftesc și azi, dar înghit în sec. N-o să îţi uit vocea caldă și cum mă strigai atunci când îţi eram drag.

Și, într-o zi de iarnă fără zăpadă, ai plecat. Nu ne-am luat la revedere, nu era loc de așa ceva. Știu că direcţia ta nu poate fi decât una plină de adevăr și de armonie și pot doar spera că, în adâncul sufletului tău, știi.

Iar dacă nu știi, îţi spun. Te-am iubit, în regia mea.

De Raluca Bălănică