Edward Aninaru

De Edward Aninaru mă leagă o prietenie de ani buni, iar energia lui mi-a creat întotdeauna o stare de bine. Am discutat despre f ilme, culori vii, povești transpuse în imagini, începuturi, vedete, visuri și despre viața din America. California dreamin’.

Cum îți începi ziua? 

Mă trezesc foarte devreme, între 5 și 7 dimineața. De obicei încep cu mișcare, fie alerg, fie înot, fie merg la sală, dar să fie mișcare. După care, până pe la 9-10, mă ocup de e-mailuri. Apoi, de restul problemelor, editare sau ședințe foto, depinde ce am în ziua respectivă de făcut.

Cum decurge la tine procesul creativ? 

În primul rând, pornesc de la ce aș vrea să fac, dacă e pentru mine sau pentru vreun client. După care urmează bugetul, să văd cât m-ar costa să fac chestia asta. Apoi vine moodboard-ul. Eu am început să lucrez foarte mult cu Nelia, iubita mea, ca stilist. Și lucrăm foarte bine în echipă, ea e mult mai la curent cu ce se poartă și cu ce culori sunt în trend. Găsim conceptul, după care plecăm să găsim locația. Cam așa funcționează la mine, pleacă de la diferite idei, de la notițele înregistrate cu telefonul sau de la vreo imagine dintr-un film.

Fotografiile tale au multă culoare. Cine sau ce te-a inspirat de-a lungul anilor? 

Întotdeauna am fost atras de lucrurile colorate și vii, așa sunt și tatuajele mele. Am început anul trecut un proiect, în România, cu o chestie despre care noi credem că nu s-a mai făcut, iar episodul-pilot este foarte colorat și nebun. E un mix de imagine și poveste.

3 filme care te-au inspirat? 

„Dogville” de Lars Von Trier, „Into the Wild” regizat de Sean Penn și „The Revenant” de Inarritu.

Cât de importantă este povestea dintr-o imagine? 

Este foarte important să ai o poveste, evident, atunci când poți și ai libertatea s-o faci.

Lași mesaje sociale sau poate chiar politice în munca ta? 

În ultima vreme nu prea am avut timp de proiecte personale, unde am libertatea să fac ce vreau. Dar de obicei, da, îmi place să las mesaje. Chiar voiam să fac la un moment dat o serie cu elemente clasice românești pe care să le aduc în contextul și peisajul Americii.

Ce faci când nu reușești să te conectezi cu subiectul? 

Se mai întâmplă să nu te conectezi, din diferite motive, fie n-are experiență, fie nu te ascultă sau ascultă mai mult de persoanele de pe lângă tine, iar eu nu sunt genul care se supără și pleacă acasă. Dar dacă ajung la concluzia că nu se poate să stabilesc o conexiune, îmi fac în continuare treaba pentru care am fost plătit și o duc la final.

Vorbești mult pe set? 

Vorbesc mai mult cu oamenii care nu au o anumită experiență. De obicei pun muzică pe set, iar dacă lucrez cu un model bun și-l văd pe feeling, nici nu îl deranjez, îi spun doar chestii tehnice, de unde vine lumina sau cât prind, ca să fie conștient de ceea ce văd eu.

Ce cauți cel mai mult într-o fotografie? 

Aici depinde, intervine partea comercială, cea pentru care ești plătit, dar și cea pe care o faci pentru tine. Pentru cele comerciale scopul meu este să fac clientul cât mai mulțumit, iar pentru proiectele personale, să transpun cât mai bine viziunea în fotografie și să obțin o imagine estetică cât mai bună.

Cum ai descrie evoluția ta, de la început și până acum? 

Cred că acum am învățat cum să fac să meargă fotografia. Evident, ca fiecare, vreau să evoluez. Mă uit la fotografiile din urmă, poate de acum 10 ani, și văd niște chestii pe care acum nu le-aș mai face. Pentru mine contează mai mult să am o fotografie bună decât să am o fotografie cu o vedetă. Dacă nu transmite ceva, nu mă ajută cu nimic.

Dacă ar trebui să descrii viața ta de până acum printr-un titlu de film, care ar fi acela? 

„Finding Neverland”.

3 vedete pe care ți-ar plăcea să le fotografiezi? 

Oricare dintre membrii Rolling Stones, mi-ar plăcea un Pacino sau De Niro și Michelle Obama.

Să ne imaginăm că ești într-o cameră cu Keith Richards. Cum arată prima fotografie pe care o faci? 

Cu chitara în mână, e un rockstar adevărat și îmi place mult.

Ce au în plus fotografii din America față de cei din România? 

Știu să se vândă mai bine. Am văzut fotografi care nu sunt extraordinar de buni, dar se vând extraordinar de bine. Eu nu știu să negociez și nici nu mi-a plăcut niciodată. Pe lângă locații mai este vorba și de plaja pe care te poți extinde. Dacă vrei celebrități, le ai pe toate aici.

Percepția ta despre Los Angeles a fost mult diferită față de realitatea pe care o trăiești de când te-ai mutat acolo?

Aveam imaginea din filme, nu știam cum arată în realitate. Când am ajuns, am avut un sentiment de deja-vu, ți se pare dintr-odată totul foarte familiar, datorită filmelor. M-am simțit din prima foarte bine, foarte la locul meu. De la oameni nu am avut așteptări foarte mari, mă așteptam să fie relaxați, prietenoși și într-adevăr așa sunt.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat în America? 

Respectul față de oamenii de pe set. În America, cum vorbești cu regizorul așa vorbești și cu femeia de serviciu, adresarea este la fel. Fiecare are locul lui și rolul lui, fiecare detaliu este important. Dacă toată echipa este bine și în armonie, atunci totul iese mai bine.

Dacă ai putea, ce i-ai spune acum adolescentului Edward? 

Să se apuce de fotografie mai repede.

Care este cel mai mare vis al tău? 

Îmi place foarte mult să stau la ocean, iar prima oară când m-am mutat acolo, am stat în Hollywood, cam 1 an, pentru că simțeam că acolo este toată acțiunea. După care am realizat că n-are nicio importanță unde locuiesc, și atunci am luat decizia să mă mut lângă ocean. Iar visul meu este să am o casă chiar pe plajă, unde să locuiesc și unde să am un studio.

De Cristian Niculae