e.Go Life, mașina electrică de cinci mii de euro

e.Go Life, mașina electrică de cinci mii de euro

Exact când Tesla a prezentat Model 3, varianta mai ieftină și populară a mărcii, nemții au scos e.Go Life, poate prima mașină electrică pe care m-am gândit serios să mi-o cumpăr. Costă 15.900 de euro, dar gândiţi-vă că în România subvenţia pentru o electrică sare de 10.000 de euro. Așadar, doamnelor și domnilor, electrica de cinci mii de euro.




Facerea


Trăim într-o lume zăpăcită. În Hong Kong vânzările Tesla au scăzut de la 2.900 de bucăţi la zero în prima lună în care s-a eliminat subvenţia. Electricele sunt cam ca firmele de partid din România: depind ca de aer de banii de la stat. Audi se retrage din cursa de anduranţă de la Le Mans, pe care nici ei nu mai știau de câte ori o câștigaseră în ultimii douăzeci de ani, și își anunţă intrarea în Formula E, omologul Formulei 1 la electrice. BMW va intra din 2018 în aceeași Formulă E ca furnizor de motoare pentru echipa lui Andretti. Bentley confirmă pentru la anul un ditamai SUV-ul Bentayga hibrid plug-in. Volkswagen avertizează că în 2025 ne vom confrunta cu o criză a bateriilor Litiu-Ion din cauza creșterii producţiei de electrice. Iar echipa McLaren s-ar putea să folosească în Formula 1 motoare de la Ferrari. Pardon, asta nu e o știre cu electrice, dar este foarte șocantă. Ei, și în toată această nebuneală apare micuţul e.Go Life, de 15.900 de euro. 



Ce știe ăsta micu'


Mai mult nici nu trebuie să știe. Îţi faci treaba cu el. e.Go Life vine în 2018 cu o autonomie de 130 km la bateria standard și 170 km la varianta cu baterie mai mare. Motorul dezvoltat și cu cei de la Bosch are 110 Nm - suficient! - și puţin peste 20 CP, cu vârfuri de aproape 30 CP. Din nou suficient pentru mersul bară la bară prin oraș. Viteza este puţin peste 100 km/h, dar acceleraţia este bună: 5,7 sec. până la 50 km/h. Nu vă fandosiţi, vă rog! Mașinuţa transportă patru oameni, dacă nu au toţi peste suta de kile. Bateria mică are nevoie de cinci ore jumătate pentru o încărcare, iar cea mare, de șapte ore jumătate. S-ar putea să vă sune cam rău treaba asta, dar nu o văd ca pe un mare inconvenient. La urma urmei o lași în priză peste noapte, ce Dumnezeu! Sau la birou. De plecat cu ea în turul Europei nu cred că se punea problema. Dacă oferta acestor domni din Germania nu este vreo mare ţeapă, prin care vor să ia banii unora prin subscrierea de acţiuni, pe model Dracula Park sau Roșia Montană, putem spune că mașina viitorului este aici. Oamenii mai au în proiect două modele: e.Go Mover, un concept de autobuz mic, și e.Go Kart, o chestie sănătoasă și ecologică cu pedale, lanţ, motor electric și 25 km/h viteză maximă; un fel de bicicletă, dar de pe care nu cazi așa de ușor. 



Dacă nu e.Go Life, atunci ce? 


Deocamdată nu văd vreo alternativă la micuţul e.Go Life. Decât bicicleta, kartul ăla electric tot al lor, tramvaiul, troleibuzul, rișca, mersul pe jos, statul în casă sau teleportarea, că și așa am auzit că chinezii au teleportat un foton pe un satelit aflat pe orbită. Deci puneţi-vă bani deoparte și rugaţi-vă să nu scoată ăștia subvenţia asta mare la electrice, abia introdusă anul acesta.




Specificații tehnice:


Preţ: 15.900 euro (minus peste 10.000 euro subvenţia în România)
Autonomie: 130/170 km
Acceleraţie: 5,7 sec. 0-50 km/h
Viteză maximă: 104 km/h
Cuplu: 110 Nm
Putere: 20-30 CP


de Alexandru Duțu

Foto: Getty Images/Gulliver

Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Jaguar F-PACE - o sinteză a sportivității, eleganței, funcționalității și eficienței

Jaguar F-PACE - o sinteză a sportivității, eleganței, funcționalității și eficienței

VW Arteon, mașină de lux care s-a născut din cenușa altei mașini de lux

VW Arteon, mașină de lux care s-a născut din cenușa altei mașini de lux

Un BMW macho în era feminismului

Un BMW macho în era feminismului

Mai vechi, mai scump, mai rar

Mai vechi, mai scump, mai rar

MERCEDES-MAYBACH  S650 Cabriolet.  Doar cerul e deasupra mașinii, doar cerul e deasupra preţului

MERCEDES-MAYBACH S650 Cabriolet. Doar cerul e deasupra mașinii, doar cerul e deasupra preţului

Ford Kuga, simbolul siguranței de sine

Ford Kuga, simbolul siguranței de sine

Autonomia salvează industria

Autonomia salvează industria

Bentley Bentayga, poate

Bentley Bentayga, poate "cea mai de săraci mașină de bogați"

Land Rover Defender

Land Rover Defender