Andreea Micu

Andreea Micu este o femeie de succes, este mamă, avocat, autoare de cărţi pentru copii și asociat în Crama Avincis. Este o femeie care face lucrurile cu pasiune și un exemplu de la care toată lumea are câte ceva de învăţat.

Cum se împacă meseria de avocat cu poveștile? 

Spuneam la un moment dat că 75% sunt avocat și 25% sunt om de vin. Dar de când „Lunus Plinus” și prietenii lui s-au transformat din plăsmuiri ale imaginaţiei mele în personaje atât de îndrăgite de cei mici, ponderea s-a modificat puţin. Ca avocat specializat în domeniile proprietate intelectuală, GDPR, drept comercial și de arbitraj internaţional, lucrez full-time la birou, însă mă ocup totodată de coordonarea juridică a diverselor aspecte ce ţin de bunul mers al cramei AVINCIS. În aceste condiţii, timpul pentru a scrie povești este foarte restrâns, așa că trebuie să profit la maximum de fiecare „portiţă” care se ivește. 

E o vorbă pe care am învăţat-o de la mama soţului meu, poeta Liliana Ursu: „În viaţă ești fericit dacă ești foarte ocupat, cu condiţia să schimbi un stres cu altul.” Exact acesta este principiul după care mă ghidez, ca să îmi conserv bunele energii și să fiu fericită la finalul unei zile: alternez activitatea de avocat cu cea de om de vin, apoi cu cea de mamă și soţie și cu cea de scriitor pentru copii. 

Am dezvoltat aventurile lui Lunus Plinus ca o modalitate ludică de a împrieteni copiii cu adevăratele valori: prietenia, generozitatea, cinstea, onoarea. Însă am mereu grijă să strecor morala printre rânduri, cu o glumă sau o scenă plină de umor. Nu ne plac lecţiile directe de morală, nu-i așa?

Cum a început pasiunea pentru a scrie povești? 

Nevoia de creativitate a rămas încă din adolescenţă. Mi-am promis că voi scrie cărţi pentru copii atunci când am renunţat la regie de film, în favoarea dreptului. Iar ideea de a scrie povești a fost mereu un simbol al creativităţii și al libertăţii interioare. 

Am avut cu adevărat curajul să fac acest pas atunci când am devenit mamă. Cu puţin timp înainte de a reveni din concediul de maternitate, după cel de-al doilea copil, mi-am zis că este momentul să încerc să scriu o poveste. Și... deși am pornit cu gândul de a scrie doar o poveste, în momentul în care am pus punct ultimei propoziţii din carte, am simţit că va urma mai mult. Personajele prinseseră deja viaţă, trăiau alături de noi și mai aveau încă alte aventuri de trăit!

Ce voiai să ajungi când erai mică? 

Adolescentă fiind, dacă mă întrebaţi ce voiam să mă fac atunci când voi fi absolvit liceul, v-aș fi răspuns fără doar și poate – regizor. Însă la 16 ani am decis că este mai bine să urmez calea dreptului. Așa am devenit avocat, apoi m-am implicat într-o frumoasă poveste de familie, atunci când părinţii mei au decis să reînvie o tradiţie viticolă, au redat viaţa domeniului Vila Dobrușa din Drăgășani, moștenit de la stră-stră-bunici, și au început să producă vinuri (Avincis). De 7 ani sărbătorim îmbinarea tradiţiei și modernităţii prin vinurile AVINCIS, brand cu care reprezentăm acest domeniu cu mândrie la târgurile din străinătate.

Care este povestea ta preferată? 

Îmi este foarte greu să aleg o poveste preferată, pentru că sunt multe care m-au impresionat, prin stil, acţiune, ilustraţii. Dacă vorbim de poveștile pentru copii, mereu m-a fascinat Crăiasa Zăpezii. Cu copiii, citim și recitim cu plăcere poveștile Juliei Donaldson (Grufallo, Zog, Cel mai fain uriaș din oraș, Maimuţica Bramburica). Iar dintre „poveștile” pentru cei mari, m-a impresionat cel mai recent romanul „Zuleiha deschide ochii”.

Ce înseamnă să fii mamă în ziua de azi, cu toate nebuniile care ne înconjoară? 

Este o provocare, dar și cea mai frumoasă răsplată. Încerc, zi de zi, să menţin un echilibru între viaţa de familie și cea profesională. Pentru mine, familia este centrul existenţei mele, îmi ador copiii, soţul și pe ceilalţi membri ai familiei, ei reprezintă fericirea și motivaţia mea. 

Copiii mei sunt sursa inspiraţiei pentru povești. Andrei, băiatul nostru cel mare, este și cel mai blând critic al meu, pentru că îi place tot ce scriu pentru el. Probabil din pricina faptului că este unul din personajele principale ale poveștilor scrise până acum (titlul seriei de cărţi pentru copii este „Lunus Plinus și Andrei”). Însă apreciez criticile, ele mă ajută să evoluez, chiar dacă, uneori, tendinţa este de a-mi apăra „creaţia”. Știu să mă detașez de ceea ce scriu și să accept că pot deveni mai bună, pentru copii. 

Totodată, sunt foarte norocoasă să lucrez în două domenii care, deși diferite la prima vedere, se completează reciproc: avocatura și vinurile.

Cel mai frumos lucru pe care l-ai învăţat de la copiii tăi? 

Am învăţat să redescopăr lumea, să mă bucur de fiecare detaliu ca și cum l-aș vedea pentru prima oară. Să apreciez lucrurile mărunte, dar care alcătuiesc fericirea autentică. Și, desigur, am învăţat și încă învăţ să îmi exersez răbdarea.

Ce înseamnă de fapt un vin bun? 

Vinul nu este o simplă băutură, ci un produs cultural. Dincolo de asocierile vinului cu mâncarea, această licoare cu adevărat magică, produsă din cele mai vechi timpuri și simbol al progresului, se alătură și literaturii, artelor, muzicii, istoriei. Noi încercăm să valorizăm acest potenţial al vinului prin tot ceea ce facem. Degustări de vinuri, evenimente culturale pe care le organizăm: lansări de carte, concerte de muzică în aer liber, expoziţii de pictură sau fotografie. Revenind la întrebare, îmi plac vinurile cu terroir și cu poveste. Cred că personalitatea unui vin, tipicitatea sa, este cel mai bine pusă în valoare prin terroir, prin opoziţie cu vinurile industriale, în care sunt amestecate mai multe soiuri de vin, din diverse regiuni. Cramele mici, așa cum este crama AVINCIS, au o atenţie mai mare pentru produsele pe care le fac și, mai mult decât atât, pot transmite mult mai multe povești și suflet. Pe când o companie mai mare este obligată la un anumit moment să se centreze pe profit și atunci se pierde partea de relaţionare emoţională cu consumatorul. Cramele mici pot face acest lucru, cu atât mai mult cu cât poveștile de familie se leagă de ideea de tradiţie.

Care este etapa ta preferată din procesul de producţie al vinului? 

Recolta este, cu siguranţă, cel mai așteptat și cel mai pasionant moment din an. Este momentul în care se culeg roadele viei, momentul în care toată truda și implicarea de peste an sunt răsplătite de rezultatele mult dorite, ce mai târziu se vor transforma într-un vin excepţional, reflectând pasiunea și dedicarea viticulorilor pentru pământul pe care îl muncesc. Atmosfera din vie, la cules, este incomparabilă. Este o comuniune pe care nu o întâlnești în multe alte ocazii.

Poţi asocia un tip de vin cu următoarele povești? 

a. Micul Prinţ 

b. Harry Potter 

c. Harap-Alb 

Voi încerca să asociez fiecare poveste cu un vin produs de crama AVINCIS. Pentru Harap-Alb, nu pot alege decât un soi de vin alb, local din Drăgășani – binecunoscuta Crâmpoșie Selecţionată, cu un buchet de măr și pară și mineralitate plăcută. Pentru Harry Poter, aș alege un soi mai misterios, dar incredibil de „prietenos”, Pinot Noir de la AVINICIS, cu un buchet de cireșe și căpșuni și note catifelate. Iar pentru Micul Prinţ, sensibil și solitar, aș alege vinul „Domnul de Rouă” roze, inspirat din legenda românească a unui prinţ rătăcitor prin vii.

De ce ar trebui să vizităm crama din Drăgășani? 

Pentru poveste, pentru calitatea vinului, pentru autenticitate, pentru oamenii locului, pentru a descoperi un loc binecuvântat, pentru, pentru... aș putea continua la nesfârșit. Este locul meu preferat și al familiei mele. 

Vila Dobrușa este o continuare a poveștii familiei noastre, cu pasiune pentru vinuri și lucrul bine făcut, care a început din anul 1927, când Maria și Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac în stil neoromânesc pur, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești, înconjurat de vii. În anul 2007 mama mea, Cristiana, strănepoata lor, alături de tatăl meu, Valeriu Stoica, s-au reîntors pe domeniul de familie și au avut revelaţia miracolului viei, al vinurilor și al tradiţiilor locului. Toate acestea i-au determinat să readucă la viaţă domeniul Vila Dobrușa, care și-a deschis porţile pentru iubitorii vinului în vara anului 2011 și care cuprinde conacul, crama AVINCIS, 43 hectare de viţă de vie, mai multe hectare de pădure și amenajarea peisagistică. 

Dorim să continuăm această tradiţie, iar prin valorificarea ei să creștem vizibilitatea regiunii Drăgășani, care are la rândul său o bogată tradiţie viti-vinicolă. Pe domeniul VILA DOBRUȘA oferim pachete complete, care au în centru degustarea vinurilor AVINCIS. Alături de degustare, cei care ne vizitează se pot bucura de bucate pregătite cu grijă la faţa locului, de tururi de cramă și de plimbări în vie.

Cărei vedete i-ai lua un interviu la un pahar de vin? 

Probabil unui mare actor, precum Anthony Hopkins sau Helen Mirren.

În adolescenţă voiai să te faci regizor de film. Cum ar arăta eticheta unui vin Avincis făcut special pentru filmul The Grand Budapest Hotel de Wes Anderson? 

Eticheta ar trebui să surprindă atmosfera filmului, esenţa sentimentelor pe care le ai după ce îl vizionezi. Așadar, aș merge pe o variantă minimalistă, de efect: o etichetă complet albă și un papion negru așezat pe fundal, sub care ar scrie, cu litere de mână, numele cramei și al vinului.

De Cristian Niculae