Păpuși rusești

Revin la filme și seriale. Avantajul Netflixului e unul pe care HBO trebuie să-l știe foarte bine: cel al libertăţii programării. Care e momentul bun să te așezi la film? Atunci când ţi-ai terminat treaba. Dar fiecare-și termină treaba în ritmul lui. Idioritmie, zicea un filosof. Conceptul Netflix nu-i nici inovator, nici complex, era in the air. Dar e clar că ideea tv-streaming a devenit tendinţă.

Mai e ceva. Natasha Lyonne îi spune într-o zi lui prietenei ei, Amy Poehler, fată, I think that audiences are pretty sophisticated. Prima e protagonista unei serii cu aprecieri care te ridică la cer, Russian Doll (a nu se confunda cu Russian Dolls, un lungmetraj) și, alături de cealaltă și de Leslye Headland, creatoarele ei. O poveste ticluită de femei, dar o poveste, cum să-i spun altfel, foarte umană. Contează mult profilul eroinei: chip de mops, inteligenţă și anxietate, cinism. Post-feminism.

E imposibil să vorbești despre Russian Doll fără să comiţi spoiler, fie el mild. Totuși, titlul. De ce nu păpuși? Răspunsul e – pentru că într-o singură femeie stau mai multe femei. Nici ele nu știu unele de altele, se descoperă pe rând, ca și cum fiecare păpușă rusească ar afla, spărgându-se, că o alta, întreagă, trăiește în ea. How to live together.

Serialul despre care vă vorbesc așa, în hints și-n teorie, merită și alte remarci. Amy Poehler, de pildă, face improvizaţie încă de la facultate. Face parte din trupa Upright Cytizens Brigade, cu care ajunge pe Comedy Central în 1998. Chiar și după ce emisiunea se suspendă, grupul performează într-un teatru de pe strada 26. Natasha Lyonne (Braunstein – dar ea este ortodoxă, doar părinţii sunt evrei) debutează într-un film de Woody Allen, în 1996 (Everyone Says I Love You), înainte să joace în producţii hollywodiene gen American Pie și, nu demult, în celebrul serial Orange is The New Black. Ce vreau să spun cu aceste firmituri de biografie? Că o piaţă tv enormă, cum e cea americană, are interesul, dar și forţa, să exploateze așa-numita artă, mai mult sau mai puţin, independentă, și să investească în inovaţie. Inovaţia înseamnă să poţi propune la intervale scurte de timp producţii noi, să-ţi permiţi să retezi ce nu merge și să continui să experimentezi. După episodul 4, veţi vedea, filmul se desface ca un loc din care pare că se vede tot, dar nu se vedea decât o fărâmă. Coloana sonoră e superbă, aveţi aici mai multe detalii (https:// www.indiewire.com/2019/02/ russian-doll-soundtrack-songs-netflix-1202040551/). Dacă nu fac spoiler eu, credeţi că nu puteţi afla din câteva clickuri despre ce-i vorba? Dar ar fi păcat. Ar fi păcat să nu vă uitaţi, fie în regim de binge, fie treptat, la o chestie – cum să-i spun, dramedy, pasămite – care devine o anchetă de creier, nu de teren. Russian Doll e un film căruia televiziunea trebuie să-i fie recunoscătoare. Și care rămâne televiziune în ciuda unora dintre cele mai cenușii vremuri pentru televiziunea din România, finanţată de alifii și rostopască.

De Alexandru Matei