Când se coc fructele oprite

Toamna tv a început înainte de 1 septembrie. Dintr-odată, îmi e foarte greu să aleg despre ce să scriu, de vreme ce grilele de toamnă intră brusc în scenă, înainte de vreme. Tot așa cum Observatorul Antenei de la ora 19:00 începe pe la 18:58, ca să fure din audienţa știrilor PRO TV, televiziunile pe de locurile 2 și 3 din topul audienţei, respectiv Kanal D și Antena 1, s-au învelit în frunze galbene pe când publicul se dă cu colacul pe valuri. PRO-ul amână o săptămână, dar la ora la care citiţi acest text, toamna va fi început în platourile tuturor televiziunilor. Graba asta are o cauză durabilă: publicul tv scade încet-încet, dar ineluctabil. Ca urmare, publicitatea se mișcă mult mai imprevizibil și ceea ce se numește public generalist îmbătrânește.

O statistică simplă spune că miercuri, 30 august, în prime time, primele 5 posturi difuzate prin cablu în România au adunat 4 milioane de telespectatori. Asta înseamnă că întreg publicul tv activ număra probabil vreo 5 milioane, cam un sfert din populaţia totală. Gândiţi-vă numai că, în anii 1970, revista care publica programul radio-tv avea un tiraj săptămânal de 1 milion de exemplare. E limpede că platformele de socializare și alte platforme online fură felii imense de consumatori de ecrane. Chestia asta pune televiziunea într-o situaţie complicată: ea trebuie să se adreseze unui public fidelizat, dar în scădere, și să încerce să oferteze un public virtual, mai tânăr și mai mobil, consumator de internet. 

N-am ales întâmplător ziua de miercuri. A început sezonul al doilea din telenovela românească – în versiunea producătorilor, „dramă psihologică” – Fructul oprit. Sursa primară de inspiraţie e un roman turcesc apărut în 1901, Iubire interzisă, scris de Halit Ziya Ușaklıgi, romancier și dramaturg turc influenţat de romantismul francez și, probabil, mai ales de Madame Bovary (suicid, reverie bolnăvicioasă, legături interzise etc). Ecranizările au început în 1975, de când datează primul serial romantic turcesc. Între timp, un alt serial cu același nume a fost difuzat de PRO 2 astă-iarnă, așa că povestea originală se pierde până s-ajungă pe mâinile Ruxandrei Ion și ale scenariștilor Radu Grigore și Simona Macovei. Sezonul doi a atras, ce-i drept, nume importante, fie din audiovizual, fie din cinema și teatru, care nu făceau parte din familia Antenei 1: Ioana Blaj, de pildă, apoi Bogdan Stanoevici, actorul cu care Mihaela Runceanu făcea duet în anii '80, plecat în Franţa și reîntors între timp, și mai ales Maia Morgenstern. O să încerc să vă spun cum mi s-a părut. Diferenţele dintre telenovelă și film sunt multe și ele nu se pot rezuma la ritm, dar ritmul e un element esenţial. Ritmul ţine și de costul unui episod, pentru că rapiditate înseamnă să rămâi cu puţin după ce filmezi mult, iar asta se traduce în bani. Fructul oprit n-are ritm de film, dar, ca telenovelă, nu trenează. Apoi, vorbim despre raportul de implicit/explicit din manifestările personajelor. Aici, iarăși, impresia e că sentimentele extreme ocupă timp exagerat, ca nu cumva să nu ne prindem că respectivele sentimente n-ar fi chiar extreme. 

Actorii fac asta prin mimică. Cu excepţii notabile – Marian Râlea, Adriana Trandafir și Carmen Tănase, Maia Morgenstern n-a intrat încă –, personajele sunt puse în situaţii psihologice de telenovelă. În al treilea rând: aspectul fizic. Aţi remarcat probabil că într-o telenovelă toată lumea arată impecabil. Nicio pată, nicio picătură de sudoare, personajele arată ca scoase din cutie, iar anti-realismul acesta e menit să spectacularizeze. Dar partea de autenticitate – și ea o convenţie, de acord – e lăsată de izbeliște.

Există două personaje masculine, opuse, care arată foarte asemănător. Petru Păun, care îl interpretează pe Alex (omul e model și nutriţionist, 30 de ani), și Vlad Gherman (25 de ani, partenerul de viaţă al Cristinei Ciobănașu, o altă protagonistă a serialului) pot fi distinși doar de spectatorii fideli ai serialului. E drept că Fructul oprit n-are concurenţă pe piaţa românească și că premiera a luat caimacul audienţelor. Dacă n-aveţi pretenţii de cinema de la serial, atunci e OK, o să vă placă.

De Alexandru Matei