13 motive, 3 sezoane

13 motive, 3 sezoane



Când am ales să scriu despre „13 Motive” (13 Reasons Why), nu mă gândeam neapărat la actualitatea unui astfel de serial într-o Românie dominată de chipul unei adolescente de 15 ani, victima unui om și a unui sistem.



Katherine Langford e o actriţă care are deja 23 de ani, care a jucat anul acesta în primul ei feature film, Love Simon, dar care n-a devenit celebră după un fapt divers, ci după primul sezon al unui serial. Australiancă, actriţa care o interpretează pe Hannah Baker, personajul-pivot din „13 motive”, a participat la casting prin skype. Apolinică, Hannah are mult din Laura Palmer, personajul lui Lynch: tinereţea, inocenţa, propensiunea victimară. Toate, calităţi care o așază într-o dublă postură. Pe de o parte, cea a victimei spirituale; pe de alta, cea a unui soi de superficialitate aflată în contrast cu profunzimile insondabile ale sufletului/ inconștientului.


Fapt e că sinuciderea lui Hannah e începutul unei povești deja celebre printre tinerii cititori și telespectatori americani. Romancierul Jay Asher construiește personajul într-un roman din 2007, ajuns number 1 pe New York Time bestseller list în 2011. Hannah, bătaia de joc a colegelor, se sinucide, dar trimite înainte unui prieten un mesaj audio în care explică cele 13 (ghinion, desigur) motive pentru care și-a dus decizia la îndeplinire. Pornind de aici, Brian Yorkey dezvoltă un scenariu pentru un prim sezon al teleseriei difuzate de Netflix și distrubuite de Paramount în 2016. Personajele se înmulţesc, dar bullyingul continuă să se afle în centrul producţiei. Serialul devine o teen drama, una mult mai ecologică decât serialele pentru adolescenţi din anii 1990 și 2000. De ce? Pentru că, acum, nu mai contează atât realismul de operetă al unor naraţiuni care vorbesc despre bogăţie și desfrâu versus ascetism și reușită, ci denunţarea violenţelor la care fiecare dintre noi suntem supuși sau pe care fiecare dintre noi le putem exercita, din felurite cauze, asupra celorlalţi.


13 motive nu contează numai ca ficţiune, ci și ca „lecţie de viaţă”, dar și ca reţea de asistenţă în cazul abuzurilor personale, pentru că serialul este dotat și cu acest avatar social. Platforma https://13reasonswhy.info/ e un soi de 112/911 pentru adolescenţi, iar actorii, prezenţi în emisuni, interviuri și pictoriale, sunt și militanţi împotriva violenţelor îndreptate împotriva adolescenţilor.


Primul sezon a avut parte de aprecieri critice pozitive. Evident, începând cu al doilea, îndepărtarea de roman era inevitabilă. Pe de altă parte, imaginea violenţelor și abordarea lor sunt foarte directe, ceea ce provoacă reacţii instituţionale. Cei care știu despre ce-i vorba își amintesc poate cum, în ultimul episod din sezonul 2, Tyler e bătut crunt și sodomizat cu un obiect de trei colegi în toaleta liceului, după care, reactiv, își scoate armele din pivniţă și pornește cu gândul să comită un atac armat asupra locului în care toţi colegii și prietenii lui se distrau la o petrecere. Atracţia filmului se bazează și pe aceste scene – care „ne pot afecta emoţional” – deși rolul lor declarat este tocmai acela de a îndepărta publicul de ele.


În sezonul trei, care începe la 23 august, Hannah dispare definitiv din serial, iar o altă crimă propune un nou început. Este ucis un personaj negativ acum, Bryce Walker, pe care sezonul anterior îl prinde achitat de o tentativă de viol și în curs de a părăsi școala. Un alt personaj negativ, Montgomery de la Cruz, devine personaj permanent, mai ales că apare ca prim suspect în această afacere. Probabil că deschiderea sezonului trei cu o altă crimă vine să aducă serialului și alt public decât cel iniţial, dar și să răspundă acuzaţiilor celor care constatau că, în urma difuzării filmului, numărul căutărilor despre suicid a crescut în State cu peste 1 milion, respectiv cu 26% a celor care caută „cum să comită un suicid”.



De Alexandru Matei



Comentarii

Mai multe

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Noua gama Fudge All Blonde

Noua gama Fudge All Blonde

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Cele mai citite

'Uite cine dansează' în vechile studiouri de film naţionale

'Uite cine dansează' în vechile studiouri de film naţionale

Pro TV a lansat

Pro TV a lansat "Ai noștri", un serial nou, românesc

Serialul Extratereştri antici revine pe canalul History cu un nou sezon

Serialul Extratereştri antici revine pe canalul History cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Taboo, un nou serial HBO România

Taboo, un nou serial HBO România

HBO a lansat 'Trei femei', o miniserie cu o distribuţie spectaculoasă

HBO a lansat 'Trei femei', o miniserie cu o distribuţie spectaculoasă

„WOWBiz” si „Teo Show” revin luni, 29 august, cu noi sezoane, la Kanal D!

„WOWBiz” si „Teo Show” revin luni, 29 august, cu noi sezoane, la Kanal D!

What’s up, DOQ?

What’s up, DOQ?

Fetele încep mai devreme:  Star Darlings, franciza Disney,  o ploaie de nume și de copyrighturi

Fetele încep mai devreme: Star Darlings, franciza Disney, o ploaie de nume și de copyrighturi

Viitorul din televizor

Viitorul din televizor