Peste 6.000 de spectatori la concertele Pink Martini

Peste 6.000 de spectatori la concertele Pink Martini



Pe scena Sălii Palatului a revenit Pink Martini, mica orchestră de 12 artiști ce cântă în nici mai mult, nici mai puțin de 25 de limbi, cu un concept în premieră pentru România. Spectatorii s-au putut bucura de colecția de cântece de iarnă pe care trupa le-a cules din întreaga lume în cadrul celor două spectacole care au deschis sezonul de concerte de Crăciun ale acestui an.


Publicul a avut parte de colinde nemaiauzite, cântate cu naturalețe de solista China Forbes în turcă, arabă și chineză, dar și de piesele originale, care i-au consacrat pe Pink Martini și au făcut deliciul fanilor: “Una notte a Napoli”, “Amado Mio”, “Sympatique”, “Hey Eugene” sau “Brazil”.


Fiecare dintre cele două reprezentații a avut câte o invitată specială – pe 1 decembrie Nicoleta Nucă, iar pe 2 decembrie Loredana au cântat alături de trupă “Până când nu te iubeam”, melodia bine-cunoscută a Mariei Tănase pe care Pink Martini o duc peste hotare cu fiecare concert. Ambele cântărețe au strălucit pe scenă și au adus un tribut în stil personal celei mai mari voci a României.


Publicul a cântat și a dansat alături de artiști, care i-au invitat în repetate rânduri să urce alături de ei pe scenă în aventura muzicală de sărbătoare, adusă de Events (www.events.ro).


Sponsori: Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.


Parteneri media: Digi 24, UTV, Magic FM, Radio România Cultural, Adevărul, OK Magazin, Șapte Seri, Wall Street, Agerpres, Ziarul Metropolis, Romania Journal, Infomusic, Iconcert, Noizz, acasa.ro, eva.ro, Kfetele, Bookblog, Fashion 8, fest.ro.


Despre Events: Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a căror misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.


Pentru informații suplimentare puteți contacta: Anca Spiridon, anca@creativearts.ro, 0721.321.890.



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Între 7 și 11 decembrie, ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle