4 povești despre curaj | Cristian Bonea

Poate că diferenţa între oamenii cu vieţi banale și cei care își urmează visul este că cei din urmă au învăţat să aibă curaj în momentele când altora le e frică. Să crească în jurul unei credinţe sau a unei pasiuni și să facă alegeri cu inima. Este concluzia la care am ajuns după ce i-am întâlnit pe cei patru oameni care ne inspiră iarna asta. Oameni diferiţi, cu preocupări diferite, care ne-au arătat că destinul poate fi ceea ce ţi se întâmplă în urma acţiunilor tale.

Cristian Bonea suferă de o boală cumplită, dar nu s-a lăsat doborât de ea. Și, dacă tot a ales să nu se resemneze, a decis să schimbe în bine și alte vieţi.

Cristian Bonea, voluntar și recepționer Hospice Casa Speranței

Are 27 ani și se luptă cu o boală crâncenă: fibroză chistică. Dar nu s-a resemnat. Vorbește cu optimism și se gândește cu bucurie la viitor. Muncește pentru a-și permite tratamentul și face voluntariat la fundaţia care îl îngrijește. Pentru că a găsit antidotul la suferinţă: generozitatea și compasiunea faţă de alţi bolnavi incurabili.

Despre motivaţie. Decizia de a deveni voluntar la Hospice Casa Speranţei a venit din suflet. Simţeam nevoia să ofer ceva fundaţiei, pentru că și fundaţia îmi oferise multe. Știam că ajutorul mi-a fost oferit necondiţionat, dar am început să îmi doresc să ajut pe cineva la rândul meu și să întorc binele primit.

Despre cea mai mare realizare. Am început să activez ca voluntar Hospice în campania 2%. Participam și la diverse activităţi ale fundaţiei, pentru a ţine un discurs, a vorbi despre cauză, iar ulterior, ca fotograf, la evenimentele Hospice. Cea mai mare realizare a mea a fost când m-am angajat ca recepţioner. Lucrez cu sufletul pentru pacienţi, încerc să iau cele mai bune decizii, sunt mereu aproape de ei. Cu unii dintre pacienţi s-a format o legătură strânsă, sunt prietenii oneste și sentimente frumoase, pe care nu le poţi lua din altă parte.

Despre încercări. Din păcate, în viaţa mea au fost multe întâmplări triste, chiar de mic copil. Nu știu ce înseamnă „familie“ cu adevărat. Am și o problemă medicală genetică, cu care trebuie să trăiesc zi de zi și să o menţin echilibrată, cu medicamente, aerosoli, fizioterapie. De câteva luni boala își face din nou de cap, dar încerc să am o evoluţie bună. Sunt optimist, trebuie să cred că trec și peste acest inconvenient. Iar aici, la fundaţie, am colegi minunaţi și sunt înţeles atunci când îmi este rău.

Despre istoria personală. Viaţa a fost complicată în cazul meu. Bunica a fost persoana care a avut grijă de mine, deci un prim moment important a fost acela când m-a luat de la părinţi. Părinţii îmi afectau viaţa, este mult de povestit, dar nu intru în detalii. Un alt moment esenţial a fost când am reușit să termin liceul. Spun asta pentru că, la un moment dat, am vrut să renunţ, din cauza situaţiei financiare precare. 

Apoi a intervenit Graham Perolls, președintele fundaţiei Hospice. Informaţia a ajuns la el de la Flori, o asistentă care nu voia să mă vadă cu atât de multe probleme. A mai fost și doctorul. Nu am cum să-l uit pe doctorul care mi-a salvat viaţa în repetate rânduri și care întotdeauna mă certa „părintește“. De fapt, îmi ţinea lecţii de viaţă, în lipsa familiei. A fost și este persoana la care ţin foarte mult, vorbim zilnic pe e-mail. Dar, bineînţeles, au contat și deciziile mele, care au avut un efect considerabil asupra evoluţiei mele, pe toate planurile.

Despre inspiraţie. Nu am o persoană anume de la care mă inspir. Sfaturi mi se tot dau, din diverse părţi, dar analizez fiecare sfat și îl gândesc la viitor. Important este că nu sunt singur, am în jur o mulţime de oameni care îmi vor binele, iar pentru asta sunt recunoscător.

Despre pasiunea sa. Am descoperit fotografia și am reușit să am chiar o expoziţie de fotografie pentru Hospice, cu și despre pacienţi. Pasiunea a rămas, iar acum au trecut mai mult de patru ani de când fac fotografii.

Despre cea mai bună investiţie. Sănătatea. Să alocăm resurse și timp pentru sănătate și pentru menţinerea ei. Din punctul meu de vedere, este cea mai importantă investiţie. Dacă ai sănătate, poţi să faci orice dorești în viaţă, crede mă, orice dorești.

Despre sensul vieţii. Viaţa are sens doar dacă tu consideri că are sens și dacă faci ceva în privinţa asta. La mine are sens pentru că, zic eu, am făcut ceva în viaţă, sunt apreciat, sunt iubit și iubesc. Am întâlnit persoane minunate, iar pe cele de care nu am avut nevoie sau care îmi creau disconfort psihic am reușit să le îndepărtez. E adevărat că, în acest moment, am multe restricţii care îmi complică viaţa, dar nu renunţ. Nu am de ce, nu sunt singur. Cred că noi trebuie să ne stăpânim viaţa.

Text: Anca Titorov
Foto: Getty images