Interviu Adrian Tapciuc

Interviu Adrian Tapciuc



Toamna aceasta ne pregătim pentru unul dintre cele mai așteptate show-uri care poartă semnătura Delia: Acadelia se anunţă a fi un spectacol memorabil, curajos, așa cum ne-a obișnuit artista. Cu Delia ne vom întâlni pe scenă, însă în backstage se va afla, încă de la conturarea conceptului și până la derularea lui în faţa publicului, regizorul Adrian Tapciuc. Cu experienţă în showbiz de 15 ani, Adi a visat de mic să ajungă regizor, a absolvit Facultatea de Actorie la UNATC și a avut ocazia să câștige încă din primul an de facultate castinguri importante la proiecte TV în vogă la acea vreme, precum „Te uiţi și câștigi”, „Fete cu lipici” sau „Dansez pentru tine”. De atunci și până acum, Adi Tapciuc a făcut spectacole de teatru, multimedia, emisiuni de televiziune de toate genurile, seriale de comedie, telenovele, videoclipuri, reclame. Iar de câţiva ani este omul din spatele conceptelor spectaculoase cu care Delia ridică ștacheta de la an la an – Deliria, Delia's Winter Wonderland sau PsiheDelia. 


Pe 14, 15 și 16 noiembrie, la Sala Palatului, se pregătește pentru Acadelia, un show care nu trebuie ratat!



Cu cât timp înainte începeţi pregătirile pentru un concert de asemenea proporţii, cum sunt cele ale Deliei. Dar pentru Acadelia când aţi început? 

Suntem echipa care a organizat ultimele trei mari concerte ale Deliei și deja fiecare dintre noi știe ce are de făcut. În momentul în care lucrăm la punerea în scenă a unui astfel de show ambiţios, descoperim multe soluţii și pentru show-urile viitoare. Așadar, imediat ce terminăm o serie de concerte, începem practic lucrul pentru următorul concept de show. Pentru Acadelia am început să lucrăm la concept și design scenografic încă din aprilie.


Care sunt provocările organizatorice cu care vă confruntaţi de obicei la pregătirea unui concert de proporţii? 

De fiecare dată am avut un număr mare de persoane implicate în show. Și de fiecare dată am avut invitaţi artiști din afara ţării: din SUA, Canada, Franţa sau Italia. De asemenea, artiști din ţară. În fiecare an îi avem invitaţi pe cei de la trupa The Sky Dance Iași, alături de care dorim să creăm multe momente impresionante vizual. Nici anul acesta nu vom schimba acest obicei.


Povestește-ne, te rog, despre desfășurarea de forţe pentru Acadelia. Câţi oameni sunt implicaţi în acest proiect, care sunt lucrurile spectaculoase pe care le vor remarca spectatorii, câte ţinute va schimba Delia, care e cea mai grea ţinută, care e cea mai spectaculoasă, ce are scena special, cât s-a lucrat la ea, câte reflectoare/lumini veţi folosi, lasere, alte lucruri inedite? 

În primul rând, vorbim de un decor impresionant pentru acest show. Spectatorii se așteaptă la o scenografie „dulce și colorată”, însă ne-am străduit să le depășim așteptările. Vrem ca totul să fie la superlativ: Delia va schimba în show 5 ţinute extravagante, alături de ea pe scenă va avea o trupă de balet alcătuită din 20 de dansatori, iar costumaţiile acestora vor fi de asemenea variate și spectaculoase, conform tematicii. Peste 300 de aparate de lumină inteligentă și 10 aparate laser de mare putere vor da strălucire show-ului, iar grafica vizuală va fi redată pe un imens ecran led, în premieră la show-urile de la Sala Palatului.


Există vreun obiect vestimentar cu o poveste specială? 

Delia e fascinată de articolele vestimentare extravagante. Fiecare vizită la Londra sau la Paris este prilej pentru ea să-și adauge noi costume de scenă colecţiei deja impresionante. De data asta, pentru Acadelia imaginaţia ei nu are limite, iar costumele, machiajul și coafura vor accentua caracterul puternic și extravagant al Deliei.


Are Delia un anumit obiect pe care l-a purtat sau de care nu s-a despărţit la niciun concert? 

Are un microfon personal de foarte bună calitate. 


Un alt element spectaculos în concertele Deliei este reprezentat pe partea de scenografie. Ce vom vedea inedit la acest capitol în Acadelia? 

Pentru Acadelia am gândit o componentă de decor multifuncţională, pe roţi, care poate fi asamblată în diverse forme. Nu vor lipsi de pe scenă nici elementele dulci, care vor face din scenă cadrul perfect pentru unele povești de neuitat.


Există o melodie anume pe care o cântă de fiecare dată? 

O piesă la care Delia ţine foarte mult este „Cine m-a făcut om mare”. Muzica și versurile sunt compuse de ea și la fiecare interpretare reacţia publicului e uimitoare. La Acadelia pregătim un moment inedit și probabil și foarte emoţionant pentru această piesă.




Vor exista și piese în premieră? 

Da. Delia intenţionează să lanseze o piesă pe care a compus-o încă de când a dat titlul acestui nou show. Și asta nu va fi singura premieră, vă promit.


Cu fiecare concert al Deliei ridicaţi ștacheta. Nu este greu ca de fiecare dată să vă autodepășiţi? De la ce premise porniţi în gândirea unui astfel de proiect și cum faceţi propriu-zis acest lucru? 

Nu e greu cu un artist ca Delia. Ea este motorul întregii echipe. Vine cu multe idei și propuneri, vrea să danseze în show, să interacţioneze cu publicul, vrea să surpindem. Avem întâlniri și discutăm soluţii pentru show. Nu poate fi greu, ci doar provocator să lucrezi alături de un astfel de artist complet. 


Acadelia are și un concept... îndrăzneţ și foarte dulce. Despre ce e vorba, cum aţi conturat ideea? 

Acadelia e mai mult decât un regat al dulciurilor și al culorilor. E un show pentru întreaga familie. Ne străduim să creăm momente memorabile la fiecare piesă. Vor fi surprize și multe emoţii pozitive. 


Vor exista și invitaţi speciali ai Deliei? Dacă nu ne puteţi da nume, măcar să ne spuneţi câţi, din ce zone?

Da, în concert Delia va avea un duet inedit. Va fi ceva surprinzător și probabil foarte emoţionant. Nu, duetul nu este cu Răzvan (n.r. soţul Deliei).


Are Delia vreun tabiet înainte de fiecare spectacol? 

Pauză vocală.




Câte repetiţii (inclusiv cele șnur) sunt necesare înaintea spectacolelor propriu-zise? 

Vor fi două zile de repetiţii la Sala Palatului. Vor fi multe detalii de pus la punct. Luminile, band-ul, trupa de balet, invitaţii speciali. Sunt multe elemente ce trebuie puse în scenă pentru un show complet. 


Spectatorii vor putea intra în sală pe bază de bilet și acadele. Câte acadele pregătiţi pentru acest spectacol? Vor fi fabricate special pentru acest show? 

Da, va fi un spectacol dulce la propriu și la figurat, iar acadelele nu pot lipsi dintr-un astfel de meniu. 


Pentru Acadelia, există și opţiunea achiziţionării de bilete Meet and Greet Delia. Ce vor obţine spectatorii care vor cumpăra astfel de bilete? 

După show-urile din fiecare seară, Delia va avea întâlniri cu cei care vor dori să achiziţioneze astfel de bilete. Alte surprize îi vor aștepta pe fani și la aceste întâlniri, pe lângă fotografiile cu Delia și autografele de la aceasta.




Delia este motorul întregii echipe. Acadelia e mai mult decât un regat al dulciurilor și al culorilor. E un show pentru întreaga familie. Ne străduim să creăm momente memorabile la fiecare piesă. Vor fi surprize și multe emoţii pozitive.



De Cristian Niculae



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Macanache, de la inele la rime fără

Macanache, de la inele la rime fără "perdele"

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Birmingham Festival Choral Society

Birmingham Festival Choral Society

Awake Festival se apropie cu viteză!

Awake Festival se apropie cu viteză!

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea