De Phazz: Jazz la feminin | INTERVIU

De Phazz şi-au lansat un nou album şi sunt gata de turneu. În aşteptarea concertului din 15 noiembrie, de la Sala Palatului, i-am intervievat – pe axa Berlin-Heidelberg-Bucureşti – pe fondatorul proiectului, Pit Baumgartner, şi pe solista Pat Appleton.

De Phazz este o trupă germană de jazz înfiinţată de Pit Baumgartner, în 1997. Stilul lor integrează turntablism-ul modern cu elemente de soul, trip hop şi drum & bass, într-un sunet general de lounge. Este un proiect deschis, cu o formulă variabilă. Membrii permanenţi sunt: Pit Baumgartner, Karl Frierson şi Pat Appleton.

Trupa are la activ 14 albume de studio, cel mai recent lansat în octombrie 2016, „Prankster Bride”. Deşi De Phazz funcţionează bine ca open-project în studio, limitările scenei au dus la trei formule concertistice.

De Phazz Classic – un show video-electronic cu muzicieni live, De Phazz Vintage – DJ Set cu solişti şi un singur instrumentalist, De Phazz Private – jazz combo set cu 4 muzicieni, 1 DJ şi un solist.

Karl Frierson este unul din soliştii principali ai trupei, o pată de culoare – la propriu şi la figurat - în formula De Phazz. Este născut pe 8 mai 1968 în Florence, Carolina de Sud, SUA. Este nelipsit în show-urile live De Phazz şi unul dintre cei mai carismatici.

Pat Appleton este una din principalele voci ale trupei şi o prezenţă emblematică în concertele De Phazz. Pat deschide cutia Pandorei cu piesa ce dă titlul albumului, „Prankster Bride”, o călătorie agonizantă între miezul nopţii și zorii zilei.

Pit Baumgartner este iniţiatorul şi producătorul proiectului De Phazz, din 1997 încoace. Are la activ peste 20 de albume şi numeroase remixuri de succes. Născut pe 28 septembrie 1958 în Heidelberg, Germania, Pit se consideră nu numai un designer de sunet, ci şi un „pictor de sunete”.

Ce ne puteţi spune despre noul vostru album, „Prankster Bride”?
Pit: Că e fabulos! (râde) În primul rând, este un album foarte feminin, atât din perspectiva temelor abordate, cât şi a vocilor prezente pe întregul material. Am lucrat 3 ani la acest material ce include 14 piese şi care este un omagiu pentru toate femeile isteţe ale planetei.

Pat: Piesa de deschidere, „Used”, vorbeşte despre modul răutăcios şi inegal în care este percepută relaţia dintre un bărbat şi o femeie între care există o diferenţă mai mare de vârstă. Când el este mai mare, totul e OK; dacă ea are mai mulţi ani, societatea priveşte cuplul cu suspiciune. „Perfect World” cântă melancolic o poveste de dragoste utopică. Piesa „I Sing” este o poveste despre despărţiri şi noi începuturi, pe acorduri dub reggae, pe fundalul unui cor tradiţional german. Ce fel de show pregătiţi pentru Bucureşti, pe 15 noiembrie?

Pat: Va fi un spectacol plin de emoţie, aşa cum cum publicul nostru e obişnuit, doar că de această dată va fi ceva mai puţin vizual şi focusat pe participanţi. Vom fi acompaniaţi de band, vom interpreta toate cântecele de pe noul album şi sper să ne simţim bine împreună. 

Care este formula cu care veţi porni în acest turneu?
Pat: Bernd Windisch va fi maestrul de la bass şi computer, iar Oli Rubow la tobe. Avem un nou saxofonist, Marcus Bartelt, deosebit de talentat. Nu putea lipsi Karl Frierson (voce), pe care îl iubim foarte mult. Şi, desigur, eu şi Pit. Vom fi însoţiţi, de asemenea, de o echipă tehnică numeroasă, care se va ocupa de sunet şi lumini. Light-designul coordonat de Bernd Windisch este o componentă foarte importantă a show-ului nostru.

Care sunt avantajele unui open-project?
Pit: Diversitatea. Venim din lumi diferite şi fiecare are o muzică ce sună în felul său propriu. Este foarte antrenant în studio, când facem înregistrările cu invitaţi din toată lumea. Într-un open-project, este multă editare, sunt proiecte la care lucrez cu anii. Dar abia pe scenă este momentul de impact, al întâlnirii cu publicul, când testezi dacă le place sau nu ceea ce ai creat.

Pat: E frumos să fii într-un open-project, dar una e înregistrarea şi alta e live-ul. Pe scenă avem limitări, trebuie să decidem din timp pe cine luăm şi pe cine lăsăm în urmă, ce instrumente – din multele folosite la înregistrare – vor fi prezente în spectacol.

Când sunteţi în turneu, aveţi timp să vizitaţi oraşele în care ajungeţi?

Pit: Este partea mea favorită din turneu. Fiind om de studio, nu-mi place pe scenă. Ceilalţi sunt artişti, dar eu nu mă simt atât de confortabil în spectacol, prefer să mă plimb prin oraş. Mă bucur însă să fiu alături de ceilalţi membri ai trupei.

Pat: Eu am scris un cântec pe tema asta, se numeşte „Staircases in Malaga”, pentru că tot ceea ce vedeam erau holuri de hotel, scări, camere. Nu avem foarte mult timp, pentru că timpul înseamnă bani în zilele noastre şi este foarte dificil să mai apuci să vizitezi ceva. De această dată sunt foarte bucuroasă, pentru că ajungem în Bucureşti cu o zi înainte de concert şi vom apuca să ne plimbăm puţin. 

Din multele spectacole susţinute, care este primul care vă vine în memorie şi de ce?
Pit: Un concert la Sankt Petersburg… era noaptea târziu, dar afară era încă lumină, pentru că am nimerit în perioada nopţilor albe. Mi-aduc aminte ca şi cum a fost ieri, deşi au trecut câţiva ani de atunci.

Ce anume vă inspiră compoziţiile?
Pit: Mă inspiră lumea, aşa cum este ea. Poate fi un cuvânt sau ceva ce fredonează cineva, orice. Mie îmi place să editez, să tai, să folosesc pasaje cântate cap-coadă. Nu întotdeauna artiştii care îmi aduc piese sunt fericiţi cu rezultatul final. Pat: Mă inspir din nebunia modernităţii, pentru că sunt mereu pe fugă, cu multe de făcut şi, oricât ar fi de frumos, pare că viaţa ne fură de noi înşine. Nu mai avem timp de noi între atâţia de trebuie şi atâta tehnologie… 

Cum interacţionează gaşca De Phazz, aveţi timp să vă vedeţi şi în afara colaborării muzicale?
Pat: Ca artişti, trebuie să avem mereu multe proiecte pentru a ne putea plăti facturile. Prin urmare, ne vedem mai mult la concerte. Dar interesant şi frumos este că, atunci când ne întâlnim, e ca şi cum nu ne-am fi despărţit niciodată. Iar când suntem în turneu, de regulă minimum şapte zile, suntem împreună de dimineaţa până noaptea târziu. Dar să ştii că subiectele de discuţie se învârt tot în jurul muzicii. 

Care este glumeţul trupei? Cine-i seriosul?
Pit: Karl (nr: voce) şi Ulf (nr: pian) sunt responsabili cu buna dispoziţie. Cu unul în stânga şi celălalt în dreapta, e garantat că o să te simţi foarte bine!
Pat: Cred că cea mai serioasă sunt eu! Pentru că trebuie să ţin mereu lucrurile sub control, să mă asigur că ne ţinem de program…

Pit: Ea e femeie, deci ea e şeful!

Aveţi vreun ritual înainte de spectacol?
Pat: Un obicei deprins la Moscova e să ciocnim un păhărel de vodkă înainte de a urca pe scenă. Uneori îl bem, alteori nu, dar toţi ciocnim înainte de a începe show-ul.

Aţi încercat şi cu ţuică românească?
Pit: Nu. Cum e?

Un fel de vodkă, dar din fructe.
Pat: Eu m-am învăţat minte să nu mai beau alcool pe bază de fructe, după o experienţă oribilă în Turcia. Aveam un interviu a doua zi şi, pe lângă faptul că abia m-am trezit şi am întârziat, a trebuit să port ochelari de soare din cauza cearcănelor. Puteţi asculta o variantă cântată a acestei întâmplări pe noul album. 
OK, nu o să vă întâmpinăm cu ţuică la Bucureşti.

Ce le transmiteţi fanilor din România?
Pit: Ascultaţi şi cumpăraţi noul album, chiar şi în mai multe exemplare! Ştiu că CD-urile s-au vândut şi am suplimentat stocul, ceea ce e un lucru bun. Poate că fanilor din România le este şi mai uşor să îl achiziţioneze online. Există două bonusuri pentru asta: un single şi un videoclip care pot fi downloadate.

Pat: Veniţi să ne vedeţi live! Va fi muzică bună, cântece noi, un spectacol de lumini deosebit.

„PRANKSTER BRIDE”, NOUL ALBUM DE PHAZZ, este un mix de tonalităţi vocale interesante și de instrumente complexe. Puteţi asculta noile piese în concertul pe care trupa îl va susţine la Sala Palatului,  pe 15 noiembrie, de la ora 20:00.

Foto: Getty Images