Muzeul Colecțiilor de Artă serbează 40 de ani de existență

În acest an Muzeul Colecțiilor de Artă împlinește patruzeci de ani de la inaugurarea sa ca secție a Muzeului Național de Artă al României. Cu această ocazie, Muzeul Colecțiilor de Artă propune publicului  întâlniri lunare cu specialiștii săi, cu scopul de a evidenția câte o colecție și pentru a reliefa personalitatea colecționarilor care au contribuit la dezvoltarea vieții artistice și culturale a țării.

În luna martie are loc prezentarea Colecției Elena și Anastase Simu, cărora li s-a datorat înființarea în anul 1910 a primului muzeu particular de artă din România: Muzeul Simu. Dacă dorți să aflați ce l-a îndemnat pe Anastase Simu să se dedice constituirii unei colecții, de ce a fost donată statului român și ce a stat la baza selecției lucrărilor cumpărate de Anastase Simu, vă așteptăm luni, 26 martie, de la ora 16.00, la prezentarea susținută de Ilinca Damian. Vor fi evocate evoluția colecției și istoricul Muzeului Simu.

Participarea se face pe baza biletului de acces în muzeu, în limita locurilor disponibile. Sunteți rugați să veniți cu 15 minute înainte de ora începerii.

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker