LORA, Liviu Teodorescu și Dorian Popa la 14 ani cu Buletin de UTV!

LORA, Liviu Teodorescu și Dorian Popa la 14 ani cu Buletin de UTV!



Ce se întâmpla în 2005 de zguduia lumea? România primea drum liber pentru aderarea la Uniunea Europeană, Adriana Iliescu, intra în Cartea Recordurilor ca cea mai vârstnica femeie devenită mamă- la 67 de ani, Prințul Charles se căsătorea cu iubirea vieții lui, Camilla Parker Bowels siiiiiii lua naștere cea mai cool televiziune muzicală, UTV, primul post de muzică din România care din 2010 a emis și în format HD. 

 

De atunci și până acum au trecut 14 ani, 14 ani pe care-i sărbătorim pe 9 aprilie 2019, atunci când vedetele postului de muzică din Panduri, alături de cele mai tari vedete muzicale din România, își scot Buletin de UTV.


Cu această ocazie am vrut să vedem cum arătau cu toții la 14 ani, vedetele postului și artiștii difuzați, așa că am strâns de la toată lumea cele mai drăgălașe poze pe care le-ați văzut vreodată. Dacă asta înseamnă să ai 14 ani, atunci cu siguranță și noi ne vom bucură maxim de vârstă pe care o împlinim anul acesta la UTV.


 Astfel, marți pe 9 aprilie, o s-o ținem într-o sărbătoare de dimineață până seară. Începem cu "MEET ME AT 14TH", unde Andra, Ruby, Dorian Popa, Lora răspund la întrebări din oracolul adolescenței. "Cum a fost primul sărut?", "La ce oră trebuia să intri în casă?" sunt doar câteva întrebări punctate de Vj-ii UTV, după care ne jucăm "SWITCH THE STORY" cu Noaptea Târziu și râdem cu gura plină la "Gum Challenge".


Până atunci însă, vă lăsăm cu un preview cu și despre cele mai iubite VJ-ițe UTV, Liza, Dana și Andreea și câțiva dintre invitații lor de marțea aceasta.




Cum era Lora la 14 ani? La fel de strălucitoare atunci, ca și acum. Liza Sabău nu s-a schimbat aproape deloc. Arată fix la fel ca la 14 ani, poate doar cu mai mult chef de aventură- o fi rudă cu Keanu Revees?. “La 14 ani îmi aduc aminte că mă credeam invincibilă și că toate visurile mi se pot îndeplini.”ne povestește aceasta. “Obsinuiam să merg foarte mult pe jos, prin București, de la școală până acasă, de acasă până la meditații, de la meditații până la Opera Română din București (da, am fost în corul de copii) cu muzica în urechi dată la maximum și să visez cu ochii deschiși că într-o zi voi ajunge să stau printre oamenii aceia care se auzeau din căștile umilului meu telefon mobil. Mă făcea să mă simț mândră atunci când cineva din autobuz mă întreba "Ce piesă se aude din căști?". Also, eram clovnul clasei și urma să mă îndrăgostesc iremediabil. Deci pentru mine 14 ani este și vârsta primei iubiri ".


Dorian Popa la 14 ani era un puști mega simpatic, fără pachețelele de mușchi bine lucrați la sală pe care le afișează acum. Daniela Untu făcea furori cu ochii ei albaștri și ne mărturisește că atunci, la 14 ani, a început să cocheteze cu ținutele de domnișoară. “La 14 ani, mi-am pus pentru prima dată pantaloni mulați, iar impactul a fost destul de mare când am intrat în clasă și toți băietii erau cu ochii pe mine! Pană atunci nu prea mă vedeau că pe o fată, ci mai mult că pe un “prieten”, dar din momentul ală au început cu bilețele și cu glumițe, ba chiar mi-au cerut și prietenia”.


Liviu Teodorescu era cel mai înalt și cuminte puști de 14 ani din clasa lui, iar profa de dans de la UTV, Andreea Din, ne mărturisește că fix la 14 ani s-a apucat de dans. ”La 14 ani m-am indrăgostit de cultura urbană și îmi plăcea foarte mult dânsul, ba chiar aveam un loc, erau niște ruine acoperite de graffiti, unde mă strângeam cu prietenii. Îmi plăcea foarte mult să încerc să fac scheme de break. Uneori mă lua valul, dar noroc cu prietenii mei care nu mă lăsau să fac anumite scheme, că altfel sufeream multe fracturi.”


Cu toți cei de mai sus și mulți alții va întâlniți pe UTV, marți 9 aprilie. În plus, e bine de știut, că sărbătorim 14 ani de muzică bună toată luna aprilie. Toți ochii pe UTV, pentru că am pregătit o mulțime de surprize awesome împreună cu artiștii momentului!

 

Detalii pe www.utv.ro



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Între 7 și 11 decembrie, ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle