Clejani, polul adevărat al bairamurilor

Clejani, polul adevărat al bairamurilor



Pe 30 septembrie, zeci de oameni au dansat și au cântat cu lăutarii din Clejani, la ei acasă. Români și străini, laolaltă, s-au distrat până dimineaţă în curte la Ţagoi, cu mâncare la ceaun și muzică de voie bună.



Un băiat slab, îmbrăcat elegant, se uită în toate părţile, apoi se oprește pe trotuarul de sub dealul Mitropoliei de la Unirii, cu o pancartă luminată în mână. Vârful băţului pe care îl agită frenetic în mână e căptușit cu două afișe albastre, pe care sunt scrise doar trei cuvinte - Bairam la Clejani. E 19:40 și peste 20 de minute două autocare vor parca acolo, pentru a-i duce pe cei 80 de participanţi la petrecere. Băiatul cu pancarta e Shaun, un american stabilit în România, îndrăgostit de muzica celor de la Clejani, care își pregătește teza de doctorat despre legătura între muzica lăutărească, manele și mișcarea romilor în România postsocialistă.





Clejaniul e un sat cunoscut după nume pentru muzicanţii care au dus ritmurile lăutărești peste hotare, dar majoritatea celor care merg la bairam nu știu exact unde se află satul. Nici eu nu știam când am ascultat pentru prima dată Taraf de Haïdouks. Am aflat că e la 50 de km de București după ce l-am cunoscut pe Ehsan și i-am auzit povestea. Îndrăgostit și el de muzica și legendele celor de la Clejani, a venit tocmai din America pentru a le bate la ușă lăutarilor acum patru ani, în septembrie 2013. Ehsan a stat mai multe luni în casa lor, unde a învăţat să cânte muzică lăutărească la acordeon.


Shaun și Ehsan sunt cei care au organizat bairamul. Băieţii s-au gândit că ar fi frumos ca lăutarii să nu mai cânte doar prin baruri sau pe la festivaluri, ci să o facă și acolo unde le e cel mai drag - la ei acasă. 





„Ideea mi-a venit pentru prima dată când eram în Clejani, acum vreo trei ani. Petrecerea am pus-o la cale cu Shaun și Delia, prietena mea, după ce am încercat ani la rând să îi aducem pe lăutari să cânte în baruri și cluburi din București, dar de cele mai multe ori am fost refuzaţi sau, pur și simplu, nu am primit niciun răspuns. Au fost mulţi care mi-au spus în faţă că nu vor ca imaginea lor să fie asociată cu acest gen de muzică. Pot spune că a fost și un moment de frustrare și am spus până aici, hai să organizăm ceva la Clejani“, spune Ehsan.


Drumul până la Clejani durează aproximativ o oră, timp în care unii beau o bere, de încălzire, alţii suc de portocale, în boxe cântă muzică lăutărească și aud de mai multe ori întrebarea – oare cât mai e. În autocar e întuneric, așa că văd telefoanele luminate pe care oamenii fie urmăresc traseul pe Google maps, fie se check-uiesc deja la bairam. Pe la ora 21, cele două autocare plecate de la Unirii parchează pe strada Lăutarilor și zeci de bucureșteni, străini, iubitori de muzică lăutărească, se întâlnesc cu vreo 20 de oameni din comunitate și dau năvala împreună în curtea în care are loc bairamul.


„Mi se pare că a fost un număr de oaspeţi ideal. Mi-a plăcut și că publicul a fost foarte divers: localnici, hipsteri, oameni în vârstă, străini. A fost o atmosferă chiar mai frumoasă decât m-am așteptat să fie“, spune Shaun. 



Shaun


Strada Lăutarilor, cea pe care stă Ţagoi, e una dintre străzile asfaltate din sat. Vizavi de casa lui, în curtea căreia are loc petrecerea, e un mic magazin alimentar și mereu e cineva care stă fie la o bere, fie la o pungă de seminţe, fie pur și simplu la o poveste acolo. Când am ajuns la Bairam, un grup de copii se juca în jurul unui foc de tabără pe marginea străzii. 


Ţagoi (Marin Sandu) este un lăutar ale cărui voce și acordeon au înveselit multe petreceri pe două continente. După ce a cântat o viaţă întreagă la nunţi și botezuri, apoi pe scene din Europa cu Taraf de Haïdouks, unul dintre cele mai cunoscute tarafuri de la noi, anul trecut a ajuns să cânte la festivaluri și în baruri din America. Ţagoi are o voce caldă și la cântat, și la vorbit. Cărunt, mic de statură și durduliu, merge legănat și încet. Pășește cu grijă, pentru că una dintre cele mai mari dureri ale lui e cea de picioare. Ca un bunic veritabil, îţi vorbește cu „tataie“ și dă des din cap, gânditor. 


Când ajung la Clejani, el e deja pe un scaun, pe pseudo - scena improvizată într-o parte din cort, cu acordeonul în mână și le spune cu foc - „Foaie verde viorea/Mă-ntreabă nevasta mea/Dacă eu mai am alta/Eu îi spun numai pe ea/Să-i răcoresc inima/ Dar ce om să fiu pe lume?/Să te am numai pe tine?“



Ehsan


Într-una din pauzele de la muzică îl întreb ce face, îmi spune că „ce să facem, tataie, cântăm“. Își reîndulcește glasul cu un păhărel de ţuică și pune mâna pe acordeon.


Pentru bairamul de sâmbătă seara, la care preţul unui bilet a fost de 120 de lei, curtea lui Ţagoi a fost împărţită în două zone mari – un cort încălzit în care s-a cântat și dansat până la 4 dimineaţa, iar în spate a fost zona cu mâncarea la ceaun, unde în jurul unui foc de tabără au trecut pe rând cam toţi cei care au venit la bairam. Meniul a fost pe măsura muzicii, fasole și varză la ceaun, mici, grătare și legume la grătar, vin și ţuică fiartă.





La început simţeam că sunt într-un cort în care toată lumea a venit pentru a filma sau a face un live pe Facebook. Stăteau toţi cu gecile pe ei și cu telefonul sau aparatul foto în mână. Publicul a fost unul internaţional, iar versurile s-au împletit cu engleza străinilor veniţi
și ei la petrecere. Se pare că muzica lăutarilor din Clejani este un reper care nu are graniţe. Treptat, zidul de oameni făcut în faţa lăutarilor s-a spart, gecile au ajuns să le ţină de cald scaunelor și petrecerea a început. 


M-am bucurat că după câteva melodii oamenii s au mobilizat la dans și părea că au mai uitat că au telefonul cu ei. Înţeleg nevoia de a crea amintiri palpabile, dar uneori mă întreb oare când ne mai trăim prezentul. Mă uitam la ei și mă gândeam că ar fi bine măcar dacă una dintre fotografiile făcute aici va continua seria de poze ale familiei Sandu. Multe dintre pozele familiei au fost înșirate într-o expoziţie foto pe bufetul din bucătărie. Printre fotografii cu copiii și nevasta lui Ţagoi, era și una cu tatăl lui, Neacșu Nicolae. Aflu că bărbatul a inventat o tehnică specială de cântat la vioară: lega un fir de păr de cal de o coardă a viorii și trăgea de el pe ritm.


Shaun descrie Clejaniul drept un loc fermecător și spune că n-ai cum să nu te îndrăgostești de muzica celor de acolo, fiindcă „este un fir neîntrerupt care te transportă din timpul boierilor cu balade haiducești până în ziua de azi, cu manele și Facebook Live“. Într-adevăr, în curtea lui Ţagoi a fost o energie aparte, am simţit că, preţ de o seară, s-a creat o microsocietate de oameni care s-au distrat împreună, au dansat și au cântat fără să facă neapărat schimb de nume. A fost și noaptea în care am băut primul vin fiert pe anul ăsta și m-am bucurat poate de ultimul foc de tabără.





Au fost două reprize de muzică - una de lăutărie cu Ţagoi și formaţia Bahto Delo Delo, iar alta de manele cu formaţia lui Vivi, unul dintre băieţii lui Ţagoi. Momentul muzical care mi-a plăcut cel mai mult a fost cel în care Florentina, una dintre fiicele bătrânului, a pus mâna pe microfon și a cântat acompaniată de acordeonul tatălui său și de ţambalul fratelui ei, Marinel. Între cele două calupuri de muzică, am văzut un scurt documentar filmat de Delia Marinescu, cea care l-a însoţit pe Ţagoi vara trecută în America.


Documentarul a fost proiectat în premieră chiar și pentru Ţagoi, care s-a uitat la el un pic melancolic, cu kentanul în mână. „Au filmat ei acolo în America, tataie“, îmi spune. La 4 dimineaţa am plecat spre București cu ultimul dintre cele trei autobuze puse la dispoziţie de organizatori. Când am ieșit din curte de la Ţagoi, strada Lăutarilor era încă împânzită de copii și localnici.


„Acesta a fost primul eveniment organizat prin mica agenţie pe care am înfiinţat-o, Șaraiman. Vrem să continuăm să aranjăm concerte sub umbrela acestei agenţii, nu va fi vorba doar despre cei de la Clejani, ci și de alţi lăutari, precum și proiectele lui Shaun și ale mele. Cât despre posibilitatea organizării unui al doilea bairam, sigur că ne-ar plăcea și ne gândim la asta, dar deocamdată ne revenim din stresul și oboseala organizării celui de acum“, spune Ehsan. El mai subliniază și faptul că evenimentul a fost organizat fără sponsori, doar cu ajutorul voluntarilor și al prietenilor.



De Andrada Lăutaru
Foto Shimona Carvalho




Comentarii

Mai multe

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Vine un moment în viață...

Vine un moment în viață...

2
Athleisure Trend

Athleisure Trend

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Între 7 și 11 decembrie, ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Cele mai bune show-uri în care joacă și-o mașină

Cele mai bune show-uri în care joacă și-o mașină