Așa văzut-a Zaharia – improvizații într-o lume captivă | Expoziție de fotografie

Așa văzut-a Zaharia – improvizații într-o lume captivă | Expoziție de fotografie


Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Țăranului Român din București și Ambasada Republicii Moldova în România vă invită vineri, 30 octombrie 2020, orele 13, la vernisajul expoziției de fotografie „AȘA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizații într-o lume captivă”.


Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60 în mai bine de 4000 de clișee.


Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care eludează realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficial al epocii. Fotograful-țăran școlit la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme. Se va refugia în schimb în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale cotidianului, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă într-un sat aflat la marginea URSS și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nici o ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier.


„AȘA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizații într-o lume captivă” se alătură celorlalte proiecte curatoriale pe care Muzeul Național al Țăranului Român le-a conceput de lungul a peste douăzeci de ani în cadrul programelor Arhivei de Imagine, care cuprinde fotografii de la sat și de la oraș, de teren și de studio, realizate de către amatori și de către profesioniști, toate constituindu-se în martori ai unui secol de viață socială în comunitățile locuite de români și nu numai. Realizarea acestui proiect se datorează colaborării cu Ambasada Republicii Moldova în România și cu Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău, fiind susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Programul dedicat Centenarului Marii Uniri.


Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, până 21 noiembrie 2020, de miercuri până duminică, între orele 9 și 17. Intrarea este liberă.


Pe întreaga perioadă a expoziției va putea fi vizionat filmul „Lumea lui Zaharia Cușnir”, regizat de Elena Donciu, membru al Asociației pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău.


Echipa curatorială | Nicolae Pojoga (lector superior, Catedra Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău) și Cosmin Manolache (Muzeul Național al Țăranului Român din București)

Cu sprijinul | Ambasadei Republicii Moldova în România
Partener | Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău.

Comentarii

Mai multe

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Noua gama Fudge All Blonde

Noua gama Fudge All Blonde

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Personalități franceze au purtat Tommy Hilfiger la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de film de la Cannes

Personalități franceze au purtat Tommy Hilfiger la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de film de la Cannes

Cum să slăbești eficient 10 kilograme? Află de la nutriționistul Șerban Damian!

Cum să slăbești eficient 10 kilograme? Află de la nutriționistul Șerban Damian!

Cele mai citite

Număr record de vizitatori înregistrat la două expoziții organizate de Muzeul Național de Istorie a României în cadrul Festivalului EUROPALIA 2019/2020

Număr record de vizitatori înregistrat la două expoziții organizate de Muzeul Național de Istorie a României în cadrul Festivalului EUROPALIA 2019/2020

De Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice, Environ lansează expoziția de fotografie ,,DEEESTUL!”

De Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice, Environ lansează expoziția de fotografie ,,DEEESTUL!”

"Anotimpul feminității” la Casa Artelor Dinu Lipatti Recital Extraordinar de poezie și muzică din creația feminină românească, în Premieră absolută de Ziua Internațională a Femeii

Inside/Outside 2.0 Galateca - O nouă serie de proiecte în cadrul proiectului curatorial din vitrinele galeriei

Inside/Outside 2.0 Galateca - O nouă serie de proiecte în cadrul proiectului curatorial din vitrinele galeriei

Zilele Muzeului Țăranului - Ediția a VIII-a

Zilele Muzeului Țăranului - Ediția a VIII-a

Începe DIPLOMA, festivalul care prezintă publicului larg noua generație de artiști, arhitecți și designeri

Începe DIPLOMA, festivalul care prezintă publicului larg noua generație de artiști, arhitecți și designeri

Plakat '60 | OCTAVIAN NECULAI

Plakat '60 | OCTAVIAN NECULAI

Galateca găzduiește între 9 și 27 septembrie proiectul „BIOS - an interactive art exhibition about the Anthropocene”

Galateca găzduiește între 9 și 27 septembrie proiectul „BIOS - an interactive art exhibition about the Anthropocene”

Mătușa. Media mix pe fotografie | Expoziție de Kathleen Laraia McLaughlin

Mătușa. Media mix pe fotografie | Expoziție de Kathleen Laraia McLaughlin

Oameni.Putere.România.Revoluție. | Expoziție de portrete fotografice realizate de Cornel Brad

Oameni.Putere.România.Revoluție. | Expoziție de portrete fotografice realizate de Cornel Brad