The Rock Side of Cristian Leonte

The Rock Side of Cristian Leonte


Cristian Leonte: „Sunt un tip mai rezervat. Prefer să fiu politicos. Ferm, dar politicos. Să îmi asum că un non-răspuns e un răspuns suficient de bun pentru mine.”


Cristian Leonte își pune geaca de piele pe care a purtat-o și când i-a luat interviu lui Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, și zâmbește în faţa aparatului foto. De obicei îl vezi în sacou, prezentând emisiunea de reportaje „România, te iubesc” și Știrile de Noapte la PRO TV. Acum e în studioul fotografului Matei Buţă. Când spune „România, te iubesc”, pentru el, în coada propoziţiei, stau peisajele, câte o mână de oameni ici-colo care îl fac să se simtă acasă, limba română și mirosul de iarnă când e ger. Printre pasiunile lui, pe podium este cea pentru muzică. Deep Purple e trupa care l-a marcat cel mai tare și despre care crede că a venit la momentul potrivit, să îi dea foc la minte. Am vorbit cu el despre jurnalism și alte lucrurile frumoase, care uneori ne dor. Am descoperit un povestitor veritabil.


„Și pe scurt asta era, că știu că sunt bun și am și voce frumoasă și că vreau la radio.”



Una dintre întâlnirile care s-au dovedit a fi importante pentru tot restul vieţii lui a avut-o în copilărie, când era „mic de tot”, iar bunica i-a făcut o surpriză: i-a adus un profesor bătrân de limba engleză.


„Numai că eu nu voiam să învăţ și l-am respins. L-am respins atât de mult, încât l-am făcut să plece. Îmi pare rău și acum și îi mulţumesc, nu am știut să am grijă de el. Mi-a pus bazele învăţării. Că a fost engleză, cred că a fost o întâmplare, îmi și place atât de mult de atunci. Dar mi-a pus bazele învăţării, cum să intri într-un univers din ăsta nou și să te deschizi. Era ceva complet diferit de școală, fascinant. Eram în clasa a II-a sau a III-a. Știam să scriu și să citesc. Cărţi fără poze.”


Drumul spre jurnalism


Născut în 1975, la Iași, din părinţi ingineri, una dintre întrebările copilăriei care i-au rămas în minte este dacă și-a făcut tema la mate. „Ouch, ce puţin mi-a plăcut matematica.”


După ce nu a intrat la Drept și a terminat Facultatea de Litere, s-a apucat de jurnalism. Profesor nu se vedea sub nicio formă, dar voia să rămână în domeniul umanist, visător. „Se schimbau lucrurile, am terminat în ‘93, iar atunci ţara era așa, o rotativă, nu știai încotro se duce.”


Prima probă, la un radio, a dat-o pe un reportofon cu casetă. Aplicase pentru un job și trebuia să facă o scrisoare de motivaţie sub forma unei știri. A luat un reportofon de la colegele din cămin, a pus caseta și a apăsat REC. Două ore mai târziu, rostise cuvintele potrivite. Le-a spus că e la curent cu ce se întâmplă, că ascultă de mic România Liberă și are capul deschis spre mai multe versiuni ale poveștii. Că își dăduse seama că e important să te informezi din mai multe locuri, că dacă în anii ‘90 te uitai doar la TVR, asta te limita.



„Și pe scurt asta era, că știu că sunt bun și am și voce frumoasă și că vreau la radio.” Iniţial a fost traducător de știri externe. Chiar dacă asta are prea puţin de-a face cu jurnalismul, spune că ăsta a fost începutul. „Când lumea vede că poţi și vrei să faci, îţi dă de făcut. Probabil că mi-am dat seama că pot și vreau să fac, dar nu m-am dus așa conștient la radio să zic: gata, asta o să fac. Și nici nu m-au pus la știri, m-au pus la programe.”


Pe atunci își purta părul lung, ba chiar a pierdut un post de prezentator la o televiziune, pentru că nu a vrut să se tundă. Nu i-a părut rău, pentru că simţea că e oricum prea mult să se arunce direct în faţa camerei. „Adică, nu știam mai nimic, înţelegi? Eram chiar la început, nu știam absolut nimic și ar fi fost lipsă de bun-simţ, totuși.” S-a tuns mai târziu, când și-a dat seama că nu mai putea să-și controleze părul, care până atunci i se păruse minunat.


Una dintre lecţiile pe care le-a învăţat după ce a devenit jurnalist a fost să fie cinstit cu el însuși. „Sunt suficiente domenii în care nu mă simt sigur. Băi, nu știu, nu mă bag, nu mă descurc singur, am nevoie de ajutor, hai să mai iau pe cineva cu mine și atunci e altfel. Că dacă nu ești cinstit și încerci să păcălești, se vede imediat. Adică snuf, snuf, te-a mirosit cel de acasă pe loc. Și e păcat. E păcat pentru tine.” 


România lui, între trecut și prezent 


La nivel de ţară, simte că suntem cu cel puţin zece ani în urmă. Ani pierduţi. Că 2018 ăsta ar fi trebuit să se întâmple în 2008, dacă nu mai devreme.


„Adică să avem toată deschiderea asta, atât de multe companii străine care vin și investesc, atât de multe companii românești care vin și investesc, așa de mulţi oameni talentaţi care fac lucruri minunate. Nu doar fotografii, orice. Colaci artizanali, case din lemn, orice vrei tu, locomotiva aia hibrid. Sunt o grămadă de oameni care fac lucruri extraordinare pentru că s-au liniștit cumva lucrurile și a început economia să le dea și lor înapoi, să poată să obţină un pic de profit, să aibă curaj să reinvestească, să fie un pic de prosperitate adunată.” Și când poartă geaca de piele, și când poartă sacouri, Cristian spune des că simte o revoltă faţă de realitatea din jur.


„Simt că se face o nedreptate, fie faţă de un om, fie faţă de o ţară întreagă, și e o furie din asta macro. Se întâmplă fenomenul ăla, se întâmplă o situaţie și se repetă de atâţia ani. Și nu că nu dispare, dar sunt oameni care insistă să o păstreze astfel și nu înţeleg: băi, cum poţi să îţi trăiești viaţa așa? E ca și cum, din 100 de oameni, 70 ar trece numai pe roșu. Și ei, și după aia copii lor, și vecinii lor.”


Cea mai mare revoltă la nivel de ţară, cea din decembrie ‘89, a trăit-o la televizor, în Iași.



De la mic la mare


„O uimire nesfârșită. S-a auzit un vuiet întâi pe stradă și nu știam ce se întâmplă. Cu o zi înainte fusese mitingul în Piaţa Palatului, pe care l-am urmărit. De ce, nu știu. Pentru că se dădea ceva la televizor, probabil. Am deschis televizorul și era program în timpul zilei. Opa! Și când am auzit vuietul ăla pe stradă, total neobișnuit, ceva, răcnete, ţipete, nu știam ce era acolo, oamenii strigau la balcon, nu știu. Am dat drumul la televizor și acolo am rămas până seara. Știu că a venit mama la 4 de la birou, că, na, Revoluţie, Revoluţie, dar programu-i program, cu apă minerală și nu mai știu, nu se găsea nimic. Venise, draga de ea, cu provizii cumva și am stat acolo, ne-am îmbrăţișat și am zis aaaaa, victorie și ne-am uitat la televizor până pe la 1 noaptea. Wow. La 14 ani, victorie.”


Acum, ca într-un puzzle, unește bucăţi din Iașiul pe care îl mai vizitează uneori, pentru a forma Iașiul copilăriei lui.


„Sunt niște străzi și niște alei cu niște tei minunaţi, pe care dacă îi prind în floare mă transpun instantaneu în copilărie. Mi-e dor și de străzile cu zăpada pe care nu o curăţa nimeni. Făceai o veșnicie până la facultate, așa ceva n-am mai prins, nici măcar aici. Mi-e dor de siguranţa aia pe care o care o aveai cu bicicleta pe stradă, că nu avea cine să dea peste tine, nu erau mașini. De serile de vară, care erau foarte liniștite. Mai ales la 10 seara, vara, când se lăsa așa liniștea peste oraș, nu prea umbla lumea pe stradă, aproape nimeni și tot orașul era al nostru.”


De Andrada Lăutaru
Foto: Matei Buţă
Make-up: Mirela Vescan
Hair: Mădălina Fediuc (Beauty District)


Comentarii

Mai multe

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie