Neversea. Never seen before.

„Povestea merge mai departe”, spun unii. Dar povestea abia a început, pentru noobs s-a și terminat, c-a crescut precum Făt Frumos, în patru zile cât alţii-n patru ani. Iniţiaţi, neiniţiaţi, novici în ale festivalului sau nu, de-ai locului și de pretutindeni – 240.000 de oameni s-au întâlnit pe malul mării, să se bucure de muzică, de valuri, de apusuri și răsărituri, de mâncare #foodgasm și de realitate augmentată. Aceeași senzaţie pe care-o are un provincial revenit la glie, când își vede vecinii, foști prichindei: cresc atât de repede!

Și cum ar putea să nu, având în vedere că devine tot mai bun? Și spun asta fără să mă leg de lineup măcar. În primul rând, la capitolul siguranţă, ireproșabil – controale stricte, patrule de jandarmi și elicoptere ale Jandarmeriei, brigada Antitero la intrare – doar câteva dintre asigurările ferme de care ai nevoie la orice festival. În al doilea rând, sonorizarea a fost excepţională. În al treilea rând, aportul festivalului la înflorirea turismului nu poate fi contestat. La fel și multitudinea scenelor secundare, menite să satisfacă toate preferinţele.

În a patra zi, Dumnezeu a creat soarele și luna. În a patra zi de iulie 2019, o armată de oameni au creat prima zi de festival. Și s-a făcut lumină în Constanţa. Lumină de la reflectoarele care au încins cele șapte scene, lumină de la telefoanele participanţilor dornici să împărtășească experienţa în stories pe Instagram, lumină de la furgonetele dătătoare de viaţă post dans și zbenguială – da, da, food trucks. Lumină de la coroniţe, borsete, wind breakers parcă recuperate dintr-un thrift shop cu tematică anii ‘90, lumină ca de la Coachella. Căci, în sfârșit, ne-am aliniat cu moda de festival. Și n-o spun ironic deloc, peisajul pestriţ și eclectic se află în top5 chestii mișto de aici.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Poate că muzica nu e singurul motiv pentru care să mergi, măcar o dată în viaţă, la Neversea, dar este cel mai puternic. EDM, pop, rap, dance și alternative, genurile muzicale s-au împletit fără să se deranjeze unele pe celelalte, într-un dans vioi. Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna, G-Eazy, ATB, Alesso, Lucas & Steve și Dimitri Vangelis & Wyman și-au adus contribuţia la un show de prima zi mare. Nici nu trebuie să fii cel mai mare fan al genului sau al artistului, pentru a te bucura de un asemenea start. Am auzit c-ar exista persoane care nu gustă sau „nu ascultă asta acasă”, dar care-au venit de dragul experienţei și drag a fost. Persoane importante, nu spunem cine.

Albwho, The Motans, Grasu XXL, Sean Paul, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici și Afrojack au fost responsabili cu dansul și distracţia în a doua seară și s-au descurcat onorabil. Trebuia să fii acolo, dar zău că s-a dansat la Sean Paul mai ceva decât se dansa, în discoteci, la Sean Paul și Blu Cantrell. Dar, stai, pentru imaginea asta e obligatoriu să ai 27+. Dacă nu, n-ai decât să-ţi imaginezi că s-a dansat pe brânci, pe rupte și, mai ales, pe nisip. Și dacă tot vorbim de vârstă, nu pot să nu menţionez că media participanţilor a fost undeva la 22, după calculele mele. Dar vârsta nu e decât un număr.

Un alt număr e 3, așa că ziua 3 de festival: Vladimir, Manuel Riva, Delia, Jessie J, KSHMR, Salvatore Ganacci, Steve Aoki. De menţionat e că Delia nu se dezminte la capitolul show, iar s-o asculţi live pe Jessie J e mereu o plăcere și-o emoţie. Consternat publicul la mixul lui Ganacci pentru „Așa sunt zilele mele” a lui Adi Minune. Consternat publicul de pe reţelele sociale, nicidecum cel de la festival. ”N-au avut timp să reacţioneze”, nu mai știu cine-a zis. Sau poate că suedezul s-a descurcat, cum să spun, de minune să placă publicului. În orice caz, a fost cel mai controversat eveniment de la Neversea. Atât de puternic, încât a stârnit reacţii și din partea oficialilor. Adică Ambasada Suediei din București a postat pe Facebook următorul mesaj: „Așa sunt zilele mele: una bună, zece în care nu îi desconsider pe ceilalţi în funcţie de cine sunt, pe cine iubesc sau ce fel de muzică ascultă”. Aplauze, urale, ovaţii, mă repet. Sau, cum ar zice Steve Aoki, „Eat Me”. Ba nu, era „Cake me”, ceea ce a și făcut în zori.

Așa sunt zilele mele, patru. Dedicată integral muzicii electronice la Main Stage, ultima zi de Neversea i-a adus la platane pe Kadebostany, Lost Frequencies, Quintino și Matoma. Deși ostenit, publicul și-a găsit resursele necesare să se bucure de această încheiere. Ba, mai mult, a avut energie și pentru zona Nostalgia, respectiv pentru mash-ups cu muzica de acum 20 de ani.

Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane! Să întrebi un participant la festival dacă a fost obositor denotă lipsă de respect și politeţe. Sigur că a fost obositor, cine e proaspăt ca un castravete sub roua dimineţii după atâtea nopţi nedormite și pline de adrenalină? Nimeni? Exact, staţi jos. Pe scurt, poate că nu e cea mai bună idee să-ţi măsori cearcănele imediat după experienţă, cu excepţia situaţiei în care cele mai adânci vor fi premiate cu bilete la ediţia următoare. Pentru că vei vrea să fii acolo. Once you go Neversea, you never go back. Nu știu dacă muzica atât de felurită și atât de versatilă, dacă bunătăţile de la food court – și când spun „bunătăţi”, numărăm de la burgeri și kebab la scoici și cartofi prăjiţi, dacă priveliștea fashion, dacă socializarea tipică festivalurilor, dacă nisipul și marea sau dacă ideea și, sincer, emoţiile de festival au aprins asta în mine, dar mă văd și la anu’ printre scenele-jalon. Îmbrăcată confortabil, practic și colorat. Dansând zile-n șir. Plângându-mă, cel mult, de căldură sau ţânţari. Sau de cozile destul de lungi de la toalete – știm că aţi plusat, dar tot nu sunt suficiente; ce-i drept, de curăţenie nu mă pot plânge! Poate și de mers pe jos, în pantă și în rampă – căci asta, da, poate fi o problemă după câteva pahare de gin tonic. Dar până atunci, să dormim puţin. Eventual nu în cort. Poate în patul de-acasă, cu lenjerie proaspăt spălată, care miroase-a balsam și te face să te simţi ca după o-mbrăţișare marca Magda Catone. Poate în pijamale de mătase și fără urmă de nisip pe tălpi. Poate 8 ore legate. Nu cer mult.

În loc de concluzie Am fost la Neversea și mi-a plăcut. Nu e muzica pe care-o ascult zi de zi, nu e plaja pe care-o aleg de fiecare dată. Dar e atmosfera care m-a cucerit ireversibil. De la briză și apusuri pe mare la valuri spumoase și nisip fin, de la ţinutele instagramabile ale participanţilor la mâncarea instagramabilă de la food trucks, de la senzaţia unică de a fi prezent la un festival atât de amplu și totodată aflat în creștere la aceea de a prinde răsăritul dansând, sunt o grămadă de motive pentru care să experimentezi acest festival. După care vei vrea s-o faci iar și iar și iar. Noroc că e anual, nu știu cum ai rezista atâtea nopţi albe. Ce voiam să spun? În 2020 cumpăr early bird, să fiu sigură c-ajung. Nu-s eu omul planurilor, dar poate că e momentul să devin mai responsabilă, să-ncepem cu asta. Sea you next year!