Cântăreaţa LP exclusiv pentru Şapte Seri: „Pentru mine să compun cântece e ca prima zi de școală de fiecare dată”

LP a spart radiourile cu Lost on You și a venit în România să țină un concert. Am întâlnit-o înainte de show, într-o cameră de la Arenele Romane, unde era coadă de jurnaliști. 15 minute fiecare, ca să încapă toată lumea, e greu să faci interviuri de 15 minute, până intri, până se acomodează omul cu tine, tu cu el, n-apuci să scoți mai mult de zece vorbe cu noimă, de obicei. Una peste alta, am intrat acolo și-a fost ciudat, „boom”, vorba ei, am cuplat cu ea instant, ea cu mine, are o energie fantastică, de-aia bună, am început să vorbim cam grăbite, eu aveam o listă de întrebări culese de la prietenii mei de pe Facebook, n-am apucat să pun prea multe, una peste alta am râs destul de mult și ne-am simțit bine și am folosit ultimele 2 minute să ne facem un selfie și să ne îmbrățișăm. Mai jos e interviul. Mai sus e selfie-ul, no make-up și no duck face.

Ana-Maria Caia: Am scris pe pagina mea de facebook că te voi intervieva în această seară și am zis să lase întrebări sau să-ți transmită ceva, o să-ți citesc ce au spus: „ spune-i că e frumoasă” și chiar ești frumoasă! 

LP: (râde) Mulțumesc.

Ana-Maria Caia: ...că ești grozavă, un fenomen, „nu mă mai satur de Lost on You” a zis cineva, „e pe repeat la mine acasă, la serviciu, peste tot. Cineva a zis: „fiul meu spune de piesa ta că e cântecul lui mami”. 

LP râde.

Ana-Maria Caia: Oamenii te iubesc aici în România. 

Trebuie să spun că am fost în multe țări în ultima perioadă și chiar am observat că se simte dragostea aici. E puternică. Multe persoane drăguțe au venit la mine. Chiar e cool.

Ana-Maria Caia: Mai întâi o să-ți pun niște întrebări de la mine, apoi întrebări de pe Facebook, o să fie un fel de interviu colectiv. O curiozitatea de-a mea...ești un compozitor incredibil, dar ești plină de contradicții: ai scris pentru Aguilera, Cher, pentru tine însăți. E ca și cum Shakespeare și J.K. Rowling ar fi acceași persoană. Cum îți schimbi starea? Trebuie să fie o stare în spatele pieselor. 

LP: Pot fi foarte serioasă, pot fi și foarte glumeață, cred că toată lumea are asta. Accesez o stare sau alta aproape ca un actor. Chiar pot să intru într-o stare instantaneu. De exemplu, dacă aud ceva rău, negativ sau trist, cât ai bate din palme am și intrat în acea stare.

Ana-Maria Caia: Și dacă ești tristă iese un cântec pentru cine anume? 

LP: Depinde de zi și de ce se întâmplă în jur. Am avut ședințe cu anumiți oameni, nu contează dacă-s de treabă sau nu, în care țip în interior tot timpul, înțelegi? Îmi vine să urlu: „Trebuie să ies de aici!”

Ana-Maria Caia: Sper că nu-i cazul acum. 

LP: (se preface că se preface și râde): Aaa, nu, nu. Deloc. Asta e ușor, greu este când ești în aceeași cameră cu un artist semnat de un label major, reprezentat de oameni foarte importanți și chiar vrei să faci ceva bun pentru el. Sau când sunt cu un DJ foarte faimos, devin emoționată și e greu.

Ana-Maria Caia: Poate fi intimidant, tu aparții showbiz-ului „înalt”. 

LP: Aaa, nu.  Pentru mine, să scriu piese seamăna cu prima zi de școală de fiecare dată, pentru că nu știi persoanele, e înspăimântător, nu știi ce cred despre tine, te întrebi dacă sunt mai buni ca tine sau se cred mai buni ca tine, dacă ei cred că ești în formă în ziua aia, pentru că uneori oamenii aud chestii despre tine și apoi lucrează cu tine și vor să vadă ce faci, deci e o presiune destul de mare. Jocul de-a compoziția e presiune.

Ana-Maria Caia: Vorbești ca un artist, ai emoții, nesiguranțe...

LP: OMG, toți cei care scriu ceva sunt artiști. 

Ana-Maria Caia: Mie-mi place cel mai mult nu cel mai mare hit de-al tău în România, Lost on You, ci Tokyo Sunrise.

LP: A, asta a fost despre relația mea de dinainte. (râde)

Ana-Maria Caia: ...și mă întreb de ce Tokyo? Eu mor după Tokyo. Ție-ți place, ai fost acolo? 

LP: Am scris despre despre fosta, fostă iubită a mea și e despre cum urma să mă întorc în New York și știam că ea nu vrea să mă vadă, dar știam că vom fi în același oraș și eu de-abia așteptam să fiu în vecinătatea ei. Și-am aflat când am ajuns la New York - ea era designer de modă și se tot ducea la Tokyo, am fost și eu cu ea - că o să fie două săptămâni în Tokyo, adică tot timpul cât eu aveam să stau în New York. Și când am scris cântecul mi-a venit melodia. (LP fredonează începutul de la Tokyo Sunrise) . Și mi-am zis: „sună ca și cum aș spune Tokyo”. Știe cineva de Tokyo? Și-apoi am construit în jurul acestei melodii.

Ana-Maria Caia: Tokyio e un oraș ciudat și cumva muzical, așa mi se pare, de la zgomote, de la atmosferă...

LP: Da, avem asiatici chinezi sau japonezi și nouă ni se par „nebuni”, ca niște extratereștri. 

Ana-Maria Caia: Bucureștiul ți se pare nebun? 

LP: E cu adevărat nebun, dar grozav. Dacă te duci în altă parte și suni dimineața la room service și vorbești engleză, cei de la capătul firului sunt ăăăăă, adică n-ar prea vorbi engleză, dar voi, oameni buni, sunteți „boom!”, engleză tot timpul. Pentru că voi știți că noi nu putem să vă vorbim limba pentru că e prea specială și complicată. Zi-mi cum se zice thank you în limba voastră.

Ana-Maria Caia: Mul-țu-mesc!

LP: Mu-țu-mesc. 

Ana-Maria Caia: Mul-țu-mesc!

LP: Mul-țu-mesc! (pronunță foarte corect)

Ana-Maria Caia: Accent perfect! Dar tu ești italiancă. Cineva de pe Facebook mi-a scris: „întreab-o de latura ei italiană”. Noi suntem destul de apropiați de italieni, să știi. Și a mai scris ceva de genul „cântecele ei au ceva italian în ele”. Eu nu văd partea italiană în cântecele tale. 

LP: Ba am. Când am scris Lost on You m-am gândit în sinea mea că e ceva italienesc în vocea mea, vibrato-ul și dramatismul, chestii dintr-astea. Lost on You este unul dintre cele mai dramatice cântece ale mele. Sunt americano-italiancă și glumesc tot timpul despre asta. Americanii sunt amuzanți, toată lumea zice despre sine că e american, dar italienii-americani tot timpul zic: „sunt italian!” (se strâmbă ca un italian dintr-un film cu mafioți). Și apoi întrebi: „vorbești italiana?”. „Nu!”. Nu vorbesc italiana, dar tot timpul îți zic cât de italieni sunt toată ziua.

Ana-Maria Caia: Deci tu vorbești italiana? Nu vorbești italiana. 

LP: Eu sunt americană. 

Ana-Maria Caia: Următoarea întrebare e de pe Facebook, trebuie să fiu fair cu oamenii de pe Facebook. 

LP: Da, oamenii de pe Facebook se pot enerva foarte tare și nu ai vrea să-i calci pe coadă. 

Ana-Maria Caia: Unde e acasă pentru tine? Ai un acasă? De fapt, întrebarea e dacă ți-ai construit o casă, cred că e legată de o expresie românească: să faci o casă, să plantezi un pom, să ai un copil. 

LP: OMG, n-o să fie niciun copil. Cred că California mi-a schimbat viața. Când vorbești despre momente care-ți schimbă viața, am simțit că atunci când am venit în California că e a mea. Nimeni din familia mea nu mai stătuse pe coasta de vest și m-am simțit ca și cum am înfipt eu steagul meu acolo prima.

Ana-Maria Caia: De ce? 

LP: Nu știu...

Ana-Maria Caia: New York e vibrant, cred că muzica ta e new yorkeză...

LP: Nu cred că e nici una, nici alta. California a fost mai deschisă pentru mine. O să-mi placă întotdeauna New York-ul, dar e vertical, m-am simțit blocată acolo. 

Intră în cameră reprezentanții Events care ne spun că a expirat timpul.

Ana-Maria Caia: (arătându-i întrebarea pe foaie) Îți place părul tău creț? Întrebarea e de la o fată foarte frumoasă cu părul creț. 

LP: A, îl ador, e grozav. E ușor, te scoli din pat și „boom!”

Ana-Maria Caia: Mulțumesc mult. 

LP: Și eu mulțumesc mult.

Imagine video: Ștefan Mureșeanu