Cristian Leonte: Latura mai puțin cunoscută

Cristian Leonte: Latura mai puțin cunoscută


Cristian Leonte: "Sunt un tip mai rezervat. Prefer să fiu politicos. Ferm, dar politicos. Să îmi asum că un non-răspuns e un răspuns suficient de bun pentru mine."

  

Cristian Leonte își pune geaca de piele pe care a purtat-o și când i-a luat interviu lui Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, și zâmbește în faţa aparatului foto. De obicei îl vezi în sacou, prezentând emisiunea de reportaje "România, te iubesc" și Știrile de Noapte la PRO TV. Acum e în studioul fotografului Matei Buţă. Când spune "România, te iubesc", pentru el, în coada propoziţiei, stau peisajele, câte o mână de oameni ici-colo care îl fac să se simtă acasă, limba română și mirosul de iarnă când e ger. Printre pasiunile lui, pe podium este cea pentru muzică. Deep Purple e trupa care l-a marcat cel mai tare și despre care crede că a venit la momentul potrivit, să îi dea foc la minte. Am vorbit cu el despre jurnalism și alte lucrurile frumoase, care uneori ne dor. Am descoperit un povestitor veritabil.

 

"Și pe scurt asta era, că știu că sunt bun și am și voce frumoasă și că vreau la radio."

 


Una dintre întâlnirile care s-au dovedit a fi importante pentru tot restul vieţii lui a avut-o în copilărie, când era "mic de tot", iar bunica i-a făcut o surpriză: i-a adus un profesor bătrân de limba engleză.

 

"Numai că eu nu voiam să învăţ și l-am respins. L-am respins atât de mult, încât l-am făcut să plece. Îmi pare rău și acum și îi mulţumesc, nu am știut să am grijă de el. Mi-a pus bazele învăţării. Că a fost engleză, cred că a fost o întâmplare, îmi și place atât de mult de atunci. Dar mi-a pus bazele învăţării, cum să intri într-un univers din ăsta nou și să te deschizi. Era ceva complet diferit de școală, fascinant. Eram în clasa a II-a sau a III-a. Știam să scriu și să citesc. Cărţi fără poze."

  

Drumul spre jurnalism

 

Născut în 1975, la Iași, din părinţi ingineri, una dintre întrebările copilăriei care i-au rămas în minte este dacă și-a făcut tema la mate. "Ouch, ce puţin mi-a plăcut matematica."

 

După ce nu a intrat la Drept și a terminat Facultatea de Litere, s-a apucat de jurnalism. Profesor nu se vedea sub nicio formă, dar voia să rămână în domeniul umanist, visător. „Se schimbau lucrurile, am terminat în ‘93, iar atunci ţara era așa, o rotativă, nu știai încotro se duce."

 

Prima probă, la un radio, a dat-o pe un reportofon cu casetă. Aplicase pentru un job și trebuia să facă o scrisoare de motivaţie sub forma unei știri. A luat un reportofon de la colegele din cămin, a pus caseta și a apăsat REC. Două ore mai târziu, rostise cuvintele potrivite. Le-a spus că e la curent cu ce se întâmplă, că ascultă de mic România Liberă și are capul deschis spre mai multe versiuni ale poveștii. Că își dăduse seama că e important să te informezi din mai multe locuri, că dacă în anii ‘90 te uitai doar la TVR, asta te limita.

 

 

 "Și pe scurt asta era, că știu că sunt bun și am și voce frumoasă și că vreau la radio." Iniţial a fost traducător de știri externe. Chiar dacă asta are prea puţin de-a face cu jurnalismul, spune că ăsta a fost începutul. "Când lumea vede că poţi și vrei să faci, îţi dă de făcut. Probabil că mi-am dat seama că pot și vreau să fac, dar nu m-am dus așa conștient la radio să zic: gata, asta o să fac. Și nici nu m-au pus la știri, m-au pus la programe."

  

Pe atunci își purta părul lung, ba chiar a pierdut un post de prezentator la o televiziune, pentru că nu a vrut să se tundă. Nu i-a părut rău, pentru că simţea că e oricum prea mult să se arunce direct în faţa camerei. "Adică, nu știam mai nimic, înţelegi? Eram chiar la început, nu știam absolut nimic și ar fi fost lipsă de bun-simţ, totuși." S-a tuns mai târziu, când și-a dat seama că nu mai putea să-și controleze părul, care până atunci i se păruse minunat.

 

Una dintre lecţiile pe care le-a învăţat după ce a devenit jurnalist a fost să fie cinstit cu el însuși. "Sunt suficiente domenii în care nu mă simt sigur. Băi, nu știu, nu mă bag, nu mă descurc singur, am nevoie de ajutor, hai să mai iau pe cineva cu mine și atunci e altfel. Că dacă nu ești cinstit și încerci să păcălești, se vede imediat. Adică snuf, snuf, te-a mirosit cel de acasă pe loc. Și e păcat. E păcat pentru tine."

 


România lui, între trecut și prezent 

 

La nivel de ţară, simte că suntem cu cel puţin zece ani în urmă. Ani pierduţi. Că 2018 ăsta ar fi trebuit să se întâmple în 2008, dacă nu mai devreme.

 

 "Adică să avem toată deschiderea asta, atât de multe companii străine care vin și investesc, atât de multe companii românești care vin și investesc, așa de mulţi oameni talentaţi care fac lucruri minunate. Nu doar fotografii, orice. Colaci artizanali, case din lemn, orice vrei tu, locomotiva aia hibrid. Sunt o grămadă de oameni care fac lucruri extraordinare pentru că s-au liniștit cumva lucrurile și a început economia să le dea și lor înapoi, să poată să obţină un pic de profit, să aibă curaj să reinvestească, să fie un pic de prosperitate adunată.” Și când poartă geaca de piele, și când poartă sacouri, Cristian spune des că simte o revoltă faţă de realitatea din jur."

 

"Simt că se face o nedreptate, fie faţă de un om, fie faţă de o ţară întreagă, și e o furie din asta macro. Se întâmplă fenomenul ăla, se întâmplă o situaţie și se repetă de atâţia ani. Și nu că nu dispare, dar sunt oameni care insistă să o păstreze astfel și nu înţeleg: băi, cum poţi să îţi trăiești viaţa așa? E ca și cum, din 100 de oameni, 70 ar trece numai pe roșu. Și ei, și după aia copii lor, și vecinii lor."


Cea mai mare revoltă la nivel de ţară, cea din decembrie ‘89, a trăit-o la televizor, în Iași.



De la mic la mare

 

"O uimire nesfârșită. S-a auzit un vuiet întâi pe stradă și nu știam ce se întâmplă. Cu o zi înainte fusese mitingul în Piaţa Palatului, pe care l-am urmărit. De ce, nu știu. Pentru că se dădea ceva la televizor, probabil. Am deschis televizorul și era program în timpul zilei. Opa! Și când am auzit vuietul ăla pe stradă, total neobișnuit, ceva, răcnete, ţipete, nu știam ce era acolo, oamenii strigau la balcon, nu știu. Am dat drumul la televizor și acolo am rămas până seara. Știu că a venit mama la 4 de la birou, că, na, Revoluţie, Revoluţie, dar programu-i program, cu apă minerală și nu mai știu, nu se găsea nimic. Venise, draga de ea, cu provizii cumva și am stat acolo, ne-am îmbrăţișat și am zis aaaaa, victorie și ne-am uitat la televizor până pe la 1 noaptea. Wow. La 14 ani, victorie."

 

Acum, ca într-un puzzle, unește bucăţi din Iașiul pe care îl mai vizitează uneori, pentru a forma Iașiul copilăriei lui.

 

"Sunt niște străzi și niște alei cu niște tei minunaţi, pe care dacă îi prind în floare mă transpun instantaneu în copilărie. Mi-e dor și de străzile cu zăpada pe care nu o curăţa nimeni. Făceai o veșnicie până la facultate, așa ceva n-am mai prins, nici măcar aici. Mi-e dor de siguranţa aia pe care o care o aveai cu bicicleta pe stradă, că nu avea cine să dea peste tine, nu erau mașini. De serile de vară, care erau foarte liniștite. Mai ales la 10 seara, vara, când se lăsa așa liniștea peste oraș, nu prea umbla lumea pe stradă, aproape nimeni și tot orașul era al nostru."



Viaţa pe sticlă
Când apare la televizor, este atent să îi respecte mereu pe cei de acasă. În primul rând, nu minte. "Trebuie să îţi verifici cuvintele și ideile de câte trei, patru ori ca să fii sigur. Asta e un pic greu când ești în direct ore în șir, dar îţi iese. Cred că sunt și liber să mă îndoiesc de ce știu sau de ce fac acolo. Să mă întreb eu pe mine: oare ce văd sau ce-am auzit este ce am văzut, ce am auzit? Să mă întreb la televizor, ca să nu las impresia că sunt un foarte mare șmecher care face pe viteazul și pe atotștiutorul, că nu are niciun sens."


Când intră în emisie, se uită la ceas și știe ce face omul care îl privește. Se gândește că îi vede pe fiecare în parte, iar uneori face câte un efort să îi seducă, să îi aducă mai aproape. Spune că îl ajută și să se gândească la cât de diferiţi sunt oamenii care se uită la televizor. Și la cât de diferită este atenţia cu care urmăresc emisiunea: "se uită în stânga să vadă dacă i s-a făcut cafeaua sau se ridică, se duce până la baie sau îi sună telefonul. Cineva te urmărește mai greu. Poate vorbesc prea repede pentru cineva, poate cineva se plictisește că nu trec odată la subiectul următor. Cred că asta am învăţat și asta le datorez celor care se uită. Faptul că ei sunt atât de diverși și că trebuie să avem, cumva, grijă de toţi în discursul nostru." Nici când iese din platou nu se deconectează complet de la muncă. 


"Oriunde te duci, te împiedici de niște lucruri care te ajută la un moment dat să îţi construiești un story sau să îţi construiești atmosfera din jurul unui story."


De subiectele dureroase se detașează cu ajutorul oamenilor din jur, al familiei și al prietenilor cu care râde.


"Râdem de noi în primul rând. Ăsta a fost un exerciţiu foarte bun, pe care l-am trecut cu bine în liceu: să râzi de tine."



Echipa România, te iubesc
Cristian spune că frumuseţea corespondenţilor România, te iubesc constă în faptul că fiecare are personalitatea lui atât de puternică și că fiecare atrage un soi anume de oameni.


"Alex Dima e fabulos cu toată lumea, are niște caractere din astea cu spumă, cu vorbă și cu profunzime la ele, ceva de speriat. Și Paula (n.r. soţia lui) îi atrage pe copii, empatizează mult cu oamenii și se încarcă foarte mult emoţional. Rareș e foarte direct și cucerește prin asta. Cosmin are o atenţie la detaliu, e în stare să meargă într-o discuţie din asta, dacă te uiţi pe bruturile lui, vezi că merge cu ăla și îl disecă. El are o mapă de documente. Fiecare are, firește, o mapă de documente undeva în spate și intră cu el în discuţie până la capăt, până la capăt, până la capăt. De la fiecare ai câte ceva de reţinut. Paul Angelescu are o curiozitate care se naște din cele mai surprinzătoare situaţii, și mereu subiectele lui nasc altele noi."


E foarte valoroasă munca, orice fel de muncă. Inclusiv că îţi compui mutra pentru o fotografie. Să fii conștient de ceea ce trebuie să faci. Dragostea e importantă, să o cultivi, să nu o lași să moară, să ai grijă de ea, să te hârjonești cu ea. Dragostea faţă de oricine și orice."


Adevărata provocare
Spune că, de când au devenit părinţi (au un băieţel de 5 ani și o fetiţă de 2), el și soţia lui se tot întreabă cum ar fi potrivit să-și crească copiii. „Să fie competitivi și să-i calce pe alţii pe cap și pe cadavre, cum se procedează în lumea întreagă ca să poţi obţine ceea ce vrei, sau să îi învăţ despre lucrurile astea cu care am crescut noi, cu bunătate, cu bună-ziua, cu vă rog, cu bun-simţ. Mai degrabă acolo e lupta, acolo e preocuparea să fim niște oameni buni.” 


Într-o lume în care realitatea se schimbă cu viteza luminii, știe sigur care sunt valorile de care să ţină: „Cinstea, iar asta înseamnă că nu te minţi nici pe tine.”


E foarte valoroasă munca, orice fel de muncă. Inclusiv că îţi compui mutra pentru o fotografie. Să fii conștient de ceea ce trebuie să faci. Dragostea e importantă, să o cultivi, să nu o lași să moară, să ai grijă de ea, să te hârjonești cu ea. Dragostea faţă de oricine și orice.”

 

 

De Andrada Lăutaru
Foto: Matei Buţă
Make-up: Mirela Vescan
Hair: Mădălina Fediuc (Beauty District)


Comentarii

Mai multe

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie