Cornel Ilie la 25 de ani de Vunk

Cornel Ilie la 25 de ani de Vunk



Când era copil și-a confecţionat un set de tobe din oalele mamei, pe care le-a acoperit cu scotch, iar la puţin timp după a descoperit Beatles și s-a îndrăgostit de chitară. Cornel Ilie se bucură de viaţă, așa cum este ea, dar cel mai mult îmi place că nu se ia prea tare în serios. Între timp trupa VUNK a făcut 25 de ani, iar pe 16 octombrie, la sala polivalentă, lansează noul album, „Domnul Portocaliu și mașina timpului”, pentru a cărui copertă au selectat 25 de oameni care au povești #vunktatstice legate de VUNK, și care vor apărea alături de ei, ca un omagiu adus publicului care i-a susţinut atâta timp.



Îţi mai amintești primul contact cu muzica? 

Ţin minte că aveam vreo șase ani când mi-am propus ceva legat de cântat. În casă, mama și cu tata ascultau mereu muzică. Mama asculta radioul, foarte multă muzică ușoară românească, o iubea pur și simplu, iar tata asculta country, jazz, clasică, dar și mult Boney M sau ABBA. Într-o zi m-am dus la bucătărie, am căutat niște oale de mărimi diferite și le-am dus în cameră. Am luat o pernă mare de fotoliu și am pus-o să stea în picioare, pe post de toba mare. Oalelor le-am acoperit „gurile” cu scotch și le-am așezat ca și cum ar fi restul setului de tobe. Am luat un scaun, două creioane lungi și am început să dau în ele ca un adevărat baterist sau așa cum credeam eu că trebuie să bată. Abia vreo doi-trei ani mai târziu părinţii mi-au cumpărat o chitară, pentru că descoperisem Beatles și voiam să învăţ să cânt și eu piesele lor.


Cum s-a schimbat relaţia ta cu muzica pe parcursul anilor? În ce crezi acum? 

Din punct de vedere doar muzical, rădăcinile nu s-au schimbat mai deloc. Cred tot în muzica cu care am crescut toată copilăria, adică Beatles și muzica clasică. Oricâte experimente aș fi încercat pe parcurs, și sigur o s-o mai fac, mereu mă întorc la muzicalitatea celor patru britanici și la pasiunea, câteodată intimă, altădată grandioasă, cu care cântă o orchestră. Cred că muzica trebuie să întindă o mână celui care o ascultă, nu să-l apese și mai tare, să-l încarce negativ. Muzica este o soluţie, un răspuns, are rol de speranţă, de prieten. Mi-e greu să înţeleg artiștii care scriu muzică doar pentru a-și pune frustrările în cârca altora. Este ok că muzica este o terapie și pentru cel care o scrie, și pentru cel care o ascultă, dar ca într-o relaţie între oameni, nu-l încărca pe cel de lângă tine cu problemele tale, ci încearcă să ajuţi, să rezolvi, să luminezi, nu să te bagi și mai tare în prăpastie, luându-i și pe alţii cu tine. Mi-ar plăcea ca pe orice stradă din lumea asta să se audă muzică clasică de undeva, cred că oamenii ar fi mai buni astfel.




Ce te mână cel mai tare în luptă când te trezești dimineaţa? 

Curiozitatea de a afla ce-mi va aduce și ziua care tocmai începe, privilegiul de a trăi din ce-mi place cel mai mult să fac pe lumea asta, liniștea de a cânta la pian, cele mai simple lucruri, că e soare sau ploaie afară, o cafea bună și, mai ales, bucuria de a sta cu familia și de a mă juca cu copiii.


Ce te inspiră cel mai tare? 

Oamenii. Îmi place să observ oamenii, să intuiesc poveștile lor privindu-le reacţiile, tonul vocii, felul în care se îmbracă sau ritmul în care merg. Caut inspiraţie în orice, chiar și într-o relaţie dintre o carte de vizită și un buzunar, între un tablou, un perete și cuiul care-i desparte sau în ce crede soarele despre oameni. Sunt sau au fost și povești din unele cântece în care încerc să-mi rezolv eu niște emoţii, să-mi răspund la unele întrebări sau să spun lucruri pe care nu le-am spus cuiva la timp.


După cât timp ţi se face dor de muzică? 

Mi se poate face doar dor de a cânta, altfel muzica nu-mi lipsește niciodată, este mereu în mine, cu mine. Umblă liberă pe străzi. :) O ascult la căști, îmi cântă în cap, fluier sau fredonez pe stradă ca un nebun. Doar când sunt plecat în vacanţă mi se face dor să cânt la pian sau dor de concerte.




Ce asculţi acasă? 

Acasă nu prea ascult muzică. Asta este una dintre problemele prietenilor când vin în vizită la mine, fie că este vorba de grătar, de stat peste noapte sau doar în trecere, că nu îmi place să pun muzică, așa ca la petrecere sau ca pe plajă. Prefer liniștea, mai ales că de trei ani sunt mutat în afara Bucureștiului și pot să aud toate păsările pădurii. Dar, de fapt, vreau sau nu, ascult foarte multă muzică din desene animate sau filme Disney, pentru că Zara, fetiţa noastră, este înnebunită să danseze sau să cânte după ce aude în filmele cu prinţese. Știu mai bine muzica din Aladdin sau Frozen decât multe albume rock. :)


Ce lipsuri sunt resimţite cel mai mult în România, din punctul de vedere al unui artist? 

Cred că nerespectarea dreptului de autor este principala lipsă sau poate cea mai gravă, pentru că de foarte multe ori vine chiar de la cei care ar trebui să o respecte cel mai tare, adică statul. În toată lumea asta legea dreptului de autor este una dintre cele mai importante și respectate legi. În România încă nu există educaţia asta nici pentru companii și nici pentru cei care reprezintă publicul. Sunt convins că haosul din jurul acestei legi și cum ar trebui respectată este întreţinut voit, în special de organizaţiile de gestiune a drepturilor artiștilor, care sunt contestate constant de către noi toţi. Pe de altă parte, trebuie să înaintăm mai mult la educarea oamenilor să cumpere bilet pentru un spectacol. Noi avem foarte multe concerte pe bilete, dar în general publicul este mai mult obișnuit să participe la un concert fără a înţelege importanţa gestului de a investi într-un artist. La fel și cu downloadul de muzică, filme sau cărţi. Problema este că instinctul celor mai mulţi utilizatori români este să caute o variantă să nu plătească pentru ce consumă. Iar toate astea, însumate, creează o lipsă de respect faţă de artist. Pentru multă lume pare foarte simplu să trăiești din asta și nu înţeleg că și noi funcţionăm pe aceleași principii economice ca orice altă meserie.




Știu că iubești tenisul. Care este jucătorul preferat și cu cine ţi-ar plăcea să schimbi câteva mingi? 

Dintotdeauna, Roger Federer. Îl admir pentru eleganţa jocului lui, pentru senzaţia că ceea ce face el este foarte ușor. Dar e ușor doar pentru el. Nu arată efortul pe care îl depune pe teren, așa cum fac alţi jucători, el plutește, nu aleargă. Am jucat în diferite contexte cu Horia Tecău, Andrei Pavel, Marius Copil, Ruxandra Dragomir, Raluca Sandu, dar mi-ar plăcea să alerg după o minge trimisă din celălalt teren de Simona Halep sau Federer.


Cum se simt cei 25 de ani de VUNK? 

Veniţi așa, deodată, abia la începutul anului ăsta am conștientizat că s-au făcut 25 de ani, timpul trecut de la primul nostru concert pe bilete, cel din Teatrul Ion Creangă, din 9 octombrie 1994. Sunt foarte mândru de cum s-au întâmplat anii ăștia, de lucrurile memorabile, dar și de multele greșeli făcute, de alegerile inspirate sau greșite, de oamenii care au trecut prin lumea și viaţa noastră, de visul ăsta pe care îl trăim cu ochii deschiși. Am început să cântăm când nu exista industrie muzicală românească și nu aveam nicio motivaţie de a cânta decât aceea de a ne bucura pe noi înșine și de a evada, cumva, din lumea reală.


Cum staţi cu pregătirile concertului aniversar de la Sala Polivalentă? 

Mai avem o lună până se întâmplă și totul se accelerează. Suntem pregătiţi, avem un concept de spectacol scris acum câteva luni, care are legătură cu aniversarea noastră, dar le vorbește foarte mult oamenilor despre timp, despre noile lui înţelesuri și despre puterea unui vis. Anul acesta este cu atât mai intens totul, pentru că în aceeași zi, pe 16 octombrie, lansăm și noul nostru album, Domnul Portocaliu și mașina timpului, pe care sunt înregistrate 15 cântece, cele mai multe de pe un album scris de noi până acum. Probabil că va fi cel mai emoţionant spectacol al nostru și nu doar prin prisma unei aniversări, ci a poveștii spuse acolo și cum este ea susţinută din punct de vedere video și lumini.




Ce ne poţi spune despre albumul pe care-l veţi lansa pe 16 octombrie? 

Am început să-l scriem în ianuarie, a durat câteva luni până să avem toate piesele duse la capăt. A curs totul foarte ușor, pentru că ne-am regăsit și am mai accentuat pofta de a scrie muzică fără să ne propunem nicio miză, fără să ne mai punem presiunea succesului, dacă va intra vreo piesă pe radio sau nu, câte vizualizări vor face clipurile, ce va zice lumea și tot așa. Sunt piese scrise foarte relaxat, liber, asumat, puternice și cu multă bucurie printre rândurile și sunetele lor. Foarte important pentru noi este că pe coperta albumului am selectat 25 de oameni care au povești #vunktatstice legate de VUNK, care să apară alături de noi, ca un omagiu adus publicului care ne-a ţinut pe scenă atâta timp. Ei sunt doar niște ambasadori ai tuturor fanilor noștri, fie că era vorba de Vank sau de VUNK.


Cum ţi-ai descrie colegii de trupă? 

Cei mai buni prieteni ai mei. Cu Nicu, bateristul trupei, m-am cunoscut la grupul muzical al școlii, în clasa a treia, și de-atunci cântăm împreună, suntem cei doi membri fondatori Vank și am rămas împreună și acum. Gabi, chitaristul și producătorul muzical al trupei, a venit în VUNK în 2010, exact în momentul în care aveam nevoie cel mai mult, pentru că eram tocmai în momentul în care schimbasem de la Vank la VUNK și luam trupa aproape de la zero. Onel, basistul trupei, este cel mai nou și cel mai tânăr din trupă. Este născut în 1988, an în care eu cu Nicu ne întâlneam prima dată la ora de muzică și ne împrieteneam. Deși a venit abia acum doi ani, este foarte bine intrat în lumea noastră și în spiritul nostru. Este unul de-al nostru.


Ce sentimente ai după un concert reușit? 

Sentimentul că pot face orice pe lumea asta, că sunt invincibil, că sunt nemuritor, că sunt incapabil să mai văd ceva rău sau să păţesc ceva. Simt că timpul este o poză, iar eu un film.


Dacă ar trebui să alegi o piesă, care nu e a voastră, și care să descrie cel mai bine trupa VUNK care ar fi aceea? 

„Don’t stop me now” – Queen. Și mesajul, și soundul, și energia cântecului ne descriu foarte bine.




Cine sunteţi voi dincolo de instrumente/vocal? 

Niște oameni foarte prietenoși, timizi, cu poftă de viaţă, cu chef de râs, niște persoane care nu-și dau prea multă importanţă, adică nu ne luăm așa în serios toată senzaţia sau aura asta de persoane publice, vedete sau oricum am vrea să numim niște oameni care apar la televizor, uneori. Mai întâi suntem prieteni și abia apoi colegi de trupă.


Aveţi superstiţii sau vreo rutină înainte de concerte? 

N-avem. Dar ne place să bem un shot de ceva tare. :)


Ce nu știe încă lumea despre voi? 

Că încă n-am ajuns nici măcar la jumătatea drumului nostru, că mai avem multe de arătat, dar și de învăţat. Că rămânem aceiași copii încăpăţânaţi cărora le place să schimbe lumea prin muzică, chit că doar pentru câteva minute, atât cât durează un cântec. Sau aproape două ore, cât ţine un concert. Cred că lumea nu știe că jucăm și fotbal bine. :)


Care este cel mai mare vis al tău? 

Mi l-am împlinit deja și îl trăiesc zilnic. Între timp, visul ăsta a generat și alte visuri, pentru care muncesc să le împlinesc și pe ele pe rând. Oricâtă pasiune ai avea pentru a face ceva sau oricât talent ar fi în tine, dacă nu muncești în fiecare zi pentru visul tău, nu se va împlini. Sau dacă, totuși, se va întâmpla, nu va dura. În fiecare zi trebuie să o iei de la capăt, cu zâmbetul pe buze, cu sufletul deschis și cu încredere în tine, dar mai ales în alţi oameni.



Interviu: Cristian Niculae 

Fotografii: Răzvan Lupică



Comentarii

Mai multe

„Frozen II / Regatul de gheață II” doboară record după record  și scrie istorie pentru Disney și în România

„Frozen II / Regatul de gheață II” doboară record după record și scrie istorie pentru Disney și în România

Cocktail and Make-up Party Glitter Edition

Cocktail and Make-up Party Glitter Edition

E momentul să fii strălucitoare - de 7 ori glitter!

E momentul să fii strălucitoare - de 7 ori glitter!

7 cărţi de Crăciun, povești de citit și oferit lângă bradul de Crăciun

7 cărţi de Crăciun, povești de citit și oferit lângă bradul de Crăciun

7 recomandări de Crăciun de la Dania@ninjagirldraws pentru Șapte Seri

7 recomandări de Crăciun de la Dania@ninjagirldraws pentru Șapte Seri

Irina Rimes recomandă 7 idei de cadouri pentru Șapte Seri

Irina Rimes recomandă 7 idei de cadouri pentru Șapte Seri

Lumea celestă Pandora

Lumea celestă Pandora

Începe ziua în forță cu noul „High Protein Iced Coffee”

Începe ziua în forță cu noul „High Protein Iced Coffee”

Olimp Labs se lansează în România prin distribuitorul 7Distribution

Olimp Labs se lansează în România prin distribuitorul 7Distribution

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia