All eyes on DIANA SAR fashion, film & feminism

All eyes on DIANA SAR fashion, film & feminism



Diana Sar este spontană, mereu cu zâmbetul pe buze, plină de energie și cea mai fresh și interesantă apariţie din ultima vreme de la Pro TV. Vrea să fie model pentru tinerele care o urmăresc și are o putere remarcabilă de a se reinventa, zona de confort fiind pentru ea mereu plictisitoare. După 10 ANI de modelling la cel mai înalt nivel, a început, cu mare avânt, o promiţătoare carieră de actriţă. O poţi vedea în fiecare luni, la 20:30, în noul serial, Vlad, difuzat la Pro tv, dar și în Noii Infractori, de la TNB.



Dacă te-ar ruga cineva să te prezinţi singură, cum ar suna descrierea ta? 

Plină de energie, spontană, mereu cu zâmbetul pe buze și puţin nebună.


Când a fost primul contact cu industria de fashion și care este cea mai frumoasă amintire? 

Am începutul cariera de model la 15 ani. La doar două săptămâni după ce am semnat contractul cu Allure, agenţia din Romania, am plecat singură în New York. 


Am foarte multe amintiri frumoase din perioada în care făceam modelling, dar încă simt cum începe să-mi bată inima mult mai repede când îmi amintesc cum a fost prima oară când am avut o ședinţă foto cu fotograful Tibi Clenci. Eram mai încordată la început și mă temeam să nu ies cu ochii închiși din cauza bliţului. După câteva cadre și cuvinte încurajatoare din partea lui Tibi, m-am relaxat și am început să descopăr că sunt creativă și că îmi place tare mult să fiu în faţa camerei.


Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o în cariera ta de model? 

Modelling-ul m-a învăţat că trebuie să am răbdare. Când eram mică, îmi doream să lucrez imediat, nu înţelegeam că trebuie să fac pași mici. De exemplu, mă așteptam să pozez pentru numeroase reviste importante, când eu abia aveam fotografii în portofoliu. Am mai învăţat cum să primesc și să accept refuzul. Este imposibil să iei toate castingurile la care participi, poţi avea și 7 într-o zi.


Ești un model super-cunoscut, cu numeroase apariţii în cele mai prestigioase reviste și ai lucrat cu cele mai mari nume din industrie. Dar cum ai descoperit dragostea pentru actorie? 

Am știut că îmi place să fiu pe scenă încă de când eram în școala generală și aveam serbări. Momentul în care am simţit că voi fi actriţă orice s-ar întâmpla a fost momentul dinaintea premierei spectacolului „Pescărușul”, pe care îl jucam la Teatrul Studenţesc Podul. Am simţit adrenalina și bucuria de a juca și de atunci nu am descoperit ceva ce să mă facă mai fericită.


Salopetă LAURA FIREFLY Papuci MANGO Cercei H&M


Salopetă TOPSHOP Pălărie As



Cât de pregătită ești pentru noua etapă din cariera ta? Ce așteptări ai? 

Am început cu două etape foarte frumoase, mai întâi cu un rol în serialul „Vlad”, apoi cu un rol în spectacolul „Noii infractori”, de la TNB, iar acum îmi doresc să primesc primul meu rol mare într-un film de lung metraj.


Cât de important este pentru tine să ieși din zona de confort? 

Zona de confort poate deveni rapid plictisitoare. Este important pentru mine să mă dezvolt, iar asta se poate întâmpla doar în afara zonei de confort.


Spune-mi 3 actriţe cu care ţi-ar plăcea să lucrezi. 

Cate Blanchett, Natalie Portman, Keira Knightley.


5 lucruri funny din viaţa ta? 

Fiecare personaj al meu are un parfum al lui. Niciodată nu mă urc scenă sau nu mă duc la filmare fără a folosi parfumul fiecărui personaj.


În spectacolul „Noii infractori”, de la TNB, folosesc mereu o cremă care are foarte puţin sclipici, pe care nu o vede nimeni în Sala Mare. 


Nu port niciodată lucrurile sau bijuteriile din spectacole și în alte locuri. 


Când alerg, îmi imaginez secvenţe cu mine din filme sau seriale, în care eu sunt personajul principal. Să mă fi văzut cum jucam în „Peaky Blinders”! :))


Care este relaţia ta cu muzica? 

Muzica îţi poate schimba starea. Ascult muzică atunci când alerg sau atunci când vreau să mă relaxez. Recent, am început să merg și la ore de canto și curând voi posta pe instagramul meu primul videoclip în care cânt. Când am timp, cânt la chitară.


Vibraţiile cărui chitarist te ating cel mai mult? 

Întodeauna mi-a plăcut Jimi Hendrix.





3 nume care se regăsesc în playlist-ul tău de alergat? 

Marilyn Manson, Jack White și Jean Gavril.


Știu că ai făcut atletism de performanţă și că promovezi frumuseţea naturală. Ce vrei să le transmiţi adolescentelor care te urmăresc pe social media? 

Să fie recunoscătoare în fiecare dimineaţă, să se bucure și să caute să fie cât mai naturale. Sportul, încrederea în sine și gândurile bune te fac frumoasă atât în interior, cât și în exterior.


Întotdeauna am spus că un model bun trebuie să fie și actriţă pentru a transmite cât mai bine ce i se cere pe set. Tu ce părere ai despre asta? 

Și ca model trebuie să poţi interpreta personaje. De multe ori este mai greu să exprimi un mesaj printr-o singură fotografie decât atunci când ai un script.


Care este orașul tău preferat? 

Hamburg.


Ce înseamnă libertatea pentru tine? 

Să poţi să faci ceea ce îţi place în fiecare zi.


Care sunt principiile după care te ghidezi? 

Totul cu măsură și urmează-ţi inima cu mintea.


Ce înseamnă pentru tine experienţa din serialul Vlad, difuzat pe Pro Tv? 

Experienţa din Vlad înseamnă un prim etaj în casa care reprezintă visul meu. Sunt foarte norocoasă că am debutat la Pro Tv, într-o echipă așa de frumoasă. Este o experienţă minunată, care m-a ajutat să mă dezvolt atât ca actriţă, cat și ca persoană.


Care este personajul tău preferat din serial? 

Roxana este personajul meu favorit, pentru că este puternică, optimistă și pentru că dorește ca tuturor să le fie bine.


Ai un talent ascuns? 

Dacă descopăr că am un talent, prefer să nu îl ţin ascuns.


Adrien Brody sau Tom Hardy? 

ADRIEN BRODY FOR LIFE.


Emma Stone sau Amy Adams? 

Emma Stone.


Ce faci de Paște? 

Nu am planuri încă, îmi doresc să am libertatea de a decide în weekend exact unde vreau să petrec Paștele, fără a supăra pe nimeni.


Care este cel mai mare vis al tău? 

Să joc în spectacole de teatru și în filme bune „până la adânci batrâneţi”.


Top, costum de baie și pantofi ASOS Ciorapi CALZEDONIA




Bluză H&M Rochie LAURA FIREFLY Mănuși garderoba stilistului



Interviu: Cristian Niculae 

Fotografii: Vlad Andrei 

Styling: Laura Gherman 

Make-up: Codrina Apostol 

Hair: George Negrișan – NGB Studio



Comentarii

Mai multe

Aladdin live-action marca Disney

Aladdin live-action marca Disney

Mihai Leu

Mihai Leu

5 zile până la Festivalul Opera Copiilor, ediția V

5 zile până la Festivalul Opera Copiilor, ediția V

Sfaturi de Nutriţie de la Raul Toma

Sfaturi de Nutriţie de la Raul Toma

7 motive pentru care ar trebui să facem mișcare

7 motive pentru care ar trebui să facem mișcare

Philips OLED 803 duce Philips TV pe noi culmi

Philips OLED 803 duce Philips TV pe noi culmi

Blestemul Mării

Blestemul Mării

7 confesiuni despre stilul de viaţă sănătos de la Laura Cosoi

7 confesiuni despre stilul de viaţă sănătos de la Laura Cosoi

Czech In Staropramen Square Pub: check in ASAP

Czech In Staropramen Square Pub: check in ASAP

Începe Creative Quarter Design Festival

Începe Creative Quarter Design Festival

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie