Singapore, o Asie în miniatură, frumoasă și curată

Singapore, o Asie în miniatură, frumoasă și curată


La food court-urile din Singapore nu sunt șerveţele. La masă, zic. Nu-ţi dă nimeni, de pe la nicio tarabă, nicio pagină de ziar să te ștergi pe mâini și pe la gură. Pe tavă, lângă bolul de supă și porţia de chicken rice, stau doar lingura, beţișoarele și furculiţa. Și un pahar de ceva, dacă ţi-ai luat. În principiu, s-ar putea să nu ai nevoie de ceva cu care să te ștergi.


Practic însă, te mânjești cu mâncare peste tot, pentru că nu știi să folosești ca lumea beţișoarele, pentru că încerci să te folosești de lingură ca de cuţit, în lipsa unuia adevărat, pentru că mănânci și ești uns pe la gură. Și când începi să înjuri pachetul de Cleenex uitat în bagajul de la hotel, apar niște tanti în vârstă ce vând șerveţele. Două pachete la un dolar. Plătești ușurat și mănânci mai departe. Pensiile sunt mici sau aproape inexistente în Singapore, așa că persoanele în vârstă nu stau degeaba acasă și încearcă să mai facă un bănuţ, pentru că a munci nu e nici o rușine. Alte tanti de vârsta bunicii mele debarasau mese, iar altele aduceau băuturi la masa unor clienţi ce puteau foarte bine să le fie strănepoţi. Toate zâmbeau.



Food court-urile se deschid dis-de-dimineaţă, iar micul dejun seamănă foarte bine cu prânzul sau cina. Cu mic cu mare, singaporezii socializează rapid la o cafea și la o porţie de pui cu orez, după care toată lumea pleacă în treaba sa. Rămân turiștii care savurează mâncarea, își beau cafeaua cu înghiţituri rare și încă sunt în dubiu ce să facă în acea zi și ce să comand mai încolo, la prânz sau cină, din toată colecţia de denumiri exotice de pe meniurile fiecărei tarabe din food court. Din proprie experienţă vă spu că nu vor vedea nici jumătate din ce și-au propus, și pe toată durata șederii nu vor încerca mai mult de două-trei feluri de mâncare. Nu de alta, dar ce au mâncat deja li se va părea delicios, așa că nu se vor aventura să-și strice gustul. 



Zilele trec greu în Singapore, zorite doar de tărâmurile ce urmează a fi explorate, după ce fiecare și-a luat doza de Asia sanitizată. Pentru că asta și este Singapore - o Asie în miniatură, spălată cu detergent scump, pusă la uscat, călcată, frumos mirositoare și curată. Și cine vine aici, nu vine în vacanţă. N-am auzit pe nimeni care să-și fi petrecut vacanţa la Singapore să se laude acasă cu oamenii minunaţi întâlniţi aici, cu peisajele de vis, cu tradiţia și specificul locului. Turiștii vin fie la sfârșitul, fie la începutul vacanţei în Asia de sud-est. Să-și mai ia o viză, să prindă o legătură pe o cursă aeriană low-cost, să mai guste puţin din civilizaţia occidentală, să se cureţe și să plece mai departe. 


Asta nu înseamnă că nu e frumos în Singapore. Problema e că e prea frumos, prea ordonat, prea aranjat totul. Clădirile coloniale sunt minuţios renovate, zgârie-norii sunt printre cei mai înalţi din lume, reclamele strălucesc mai ceva ca la Tokio, enclavele etnice prea bine delimitate, străzile prea curate și prea umbrite de palmieri, iar plaja de pe Sentosa are nisipul ireal de alb și de fin. Aici nu se mestecă gumă, nu se aruncă chiștoace pe stradă și pentru posesie de droguri se aplică pedeapsa capitală. Cu asta din urmă sunt de acord. 



O zi nu e deajuns pentru orașul-stat. Dar două sunt arhisuficiente. Trei dacă vrei să-ţi și tragi sufletul și să-ţi ajustezi organismul la schimbarea de oră. Începe ziua cu o hoinăreală prin Little India, punctată de opriri la cafele și mic dejun, dacă nu ai făcut lucrul acesta la hotel, de sariuri colorate, de ceva shopping la Mustafa, că e ieftin, și de niște damfuri de curry și usturoi venite din bucătăriile indiencelor care încă se încăpăţânează să gătească acasă pentru tot clanul. Ia-o apoi cătinel spre Bugis Junction și de acolo cu metroul sau autobuzul înspre Orchard Road. E deja ora amiezii, soarele e necruţător și umiditatea dată în clocot. Mall-urile de pe celebrul bulevard sau aerul condiţionat oferit generos în ele îţi vor umple orele calde, iar posibilităţile  de shopping îţi vor goli cardul și portofelul. Cum se lasă umbrele, un taxi ieftin te duce în China Town (autentic, complet, cu porţi cu dragoni și lampadare de hârtie atârnând peste tot), iar prima atracţie aici este Templul Sri Marianman, cel mai colorat, mai mare și mai vechi templu hindus din Singapore. Faci poze desculţ și încerci să descifrezi ritualurile, dacă prinzi vreunul. După care fuga pe străduţele alăturate unde se deschid tarabele cu mâncare, ţinute de chinezi cu obiceiuri culinare ciudate sau peste drum, la Maxwell, food court-ul celebru pentru specialităţile din organe. Seara o vei petrece dând târcoale timid cartierului malay, celebru, în trecut, pentru casele cu felinare roșii, după care mergi la somn, nu pentru că ai fi obosit, ci pentru că trebuie să te obișnuiești cu noul fus orar. 



Dacă ești mai aventuros, poţi pleca totuși într-un night safari la grădina zoologică din oraș. Ai șansa să vezi, din confortul unui jeep, tigri sau rinoceri ieșiţi la adăpat și la promenadă, la adăpostul întunericului. Și pe urmă poţi dormi liniștit, eventual după o raită pe la Zam Zam, restaurantul arăbesc des¬chis non-stop în cartierul malay. A doua zi mergi la plajă, pe Sentosa. Tot cu metroul sau autobuzul. Fă-ţi o poză cu semnul ce indică cel mai sudic punct al Asiei continentale și fă o baie sau mai multe în Oceanul Indian. 


Când soarele riscă să te facă mai roșu ca racul, e timpul pentru muzee și cultură. Și Singapore nu duce lipsă. De la clădirile coloniale până la Hotelul Raffles, de la Muzeul civilizaţiilor asiatice până la Opera și Baletul, găzduite de o clădire proiectată în formă de durian. Seara te va găsi pe malul râului, pe Clark’s Quai de exemplu, la unul din nenumăratele baruri ce vând berea la cana de vin și transmit meciuri din Premier League pe ecrane imense. Distracţia costă ceva aici, dar merită. Și mult în noapte, răpus de foame, sfârșești în Lau Pa Sat, unul dintre cele mai mari și mai cunoscute food-court-uri din orașul-stat și te întrebi de ce nu sunt șerveţele.


Text: Răzvan Marc, preluat de pe razvanmarc.ro

Fotografii: Getty Images



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Tenerife - ce trebuie să știi despre insula eternei primăveri

Tenerife - ce trebuie să știi despre insula eternei primăveri

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Lecția de patrimoniu București - un proiect pilot de educație online pentru patrimoniul cultural

Lecția de patrimoniu București - un proiect pilot de educație online pentru patrimoniul cultural

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia