Festivalul Luminii are loc sâmbăta aceasta

După succesul avut în luna mai cu cea de a noua ediție a Festivalului Luminii, Cercetașii României ne propun o nouă ieșire din cotidian, de această dată la început de toamnă, în Parcul Carol. Aleile parcului vor fi luminate odată cu lăsarea serii, iar până atunci vor fi organizate diferite ateliere, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

„Adevărata fericire nu e rezultatul bogăției, a succesului în carieră și nici măcar al satisfacerii tuturor plăcerilor. Fericirea e atunci când ești mulțumit de ceea ce ai și te bucuri din plin de asta. Dar mai presus de atât, adevărata cale spre fericire este aceea de a-i face pe ceilalți fericiți.” Acesta este mesajul lui Robert Baden Powell, fondatorul mișcării cercetășești, ales ca motto de organizatorii evenimentului.

Festivalul se va ține sâmbătă, pe 30.09, începând cu ora 16:00, în Parcul Carol.

Intrare este liberă.

Festivalul Luminii, un bun prilej de a fi buni unul cu celălalt.

Comentarii

Mai multe

The Big Trip | Aventură în natură, animația care cucerește toate generațiile

Interviu cu Rod White, Chief Designer TP Vision

Unzip your mind

Unzip your mind

Weekend-ul acesta nu trebuie să ratezi cele 6 recomandări

Băiatul cu inima de foc

Băiatul cu inima de foc

Verifică, mai ales dacă ești sportiv, dacă știi totul despre hidratare

Raluca Mohora - General Manager Tonic Advertising

Noua colecţie Next School îi pregăteşte pe copii pentru şcoală

De ce Facebook îţi vrea banii și de ce o să-i primească

5 melodii din playlist-ul Antoniei

5 melodii din playlist-ul Antoniei

Cele mai citite

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Sziget Festival a anunțat numele trupelor care vor concerta la ediţia din 2017

Ce ascultăm și vedem în 2017

Ce ascultăm și vedem în 2017

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds