În Maroc cerul deșertului e plin de stele și oamenii lui, de povești

În Maroc cerul deșertului e plin de stele și oamenii lui, de povești

Sunt născut la subsioara Africii, în Gabon, am deschis ochii sub cerul ecuatorial și-am lăsat să treacă mult prea mulţi ani până când am pus piciorul, din nou, pe continentul natal. Am ales Marocul, care, de fapt, nu-i nici Africa, nici Europa, nici Orient. Prima mea oprire a fost Marrakech. Am găsit un loc de înnoptat, chiar la marginea medinei, într-un riad răcoros cu grădina pe dinăuntru, îmbrăcată în mozaic albastru, și-am plecat spre Jemaa el Fna, piaţa unde, la ceas de seară, vânzătorii ambulanţi de apă, povestitorii, ghicitoarele, artistele cu pasta de henna, gata să deseneze arabescuri trecătoare pe mâinile femeilor, și acrobaţii dădeau un spectacol de care se auzise până departe. M-am prins și în halqa, cercul de oameni din jurul unui îmblânzitor de cobre, și am simţit foarte repede că lângă mine mai era un artist, unul care își pusese în gând să facă, fără să-mi ceară voie, o scamatorie cu dirhamii din buzunarul meu. Asta e lumea bazarurilor nord-africane, ca rupte din „O mie și una de nopţi”, plină de primejdii, care cere de la călător multă atenţie. În orice sens aţi citi voi „atenţia”.


Deodată, mâini nevăzute, mirosind a nucșoară, m-au tras spre un castron cu supă de melci. Apoi, alte și alte mâini m-au plimbat printre tarabele cu numere, învăluite în fum, cu cărnuri fripte pe ţepușe, capete întregi de oaie, merguezi picanţi în maţ de miel sau pastia dulce cu carne de porumbel, scorţișoară și curmale. Dacă nu te uiţi mai întâi la mâinile bucătarilor, tare e greu să nu-ţi ia toate, pe rând, minţile. Dar Jemaa el Fna e o vrajă! După o noapte pe versurile muezinului din minaretul moscheei Koutoubia și un pahar de zeamă dulce de portocale proaspăt stoarse, am pornit în căutarea souk-ului.


Aerul cald al vechii cetăţi era tăiat în fâșii subţiri de razele de lumină strecurate prin sitele ce acopereau străduţele înguste, ca de labirint. M-am trezit brusc într-o viermuială ameţitoare, în care negustorii îmi promiteau cele mai bune și ieftine mărfuri: desage din piele moale de capră sau mai aspră de cămilă, cu miros greu, dantelării de alamă în formă de lămpi, covoare colorate, cu mii și mii de noduri, mirodenii felurite, leacuri berbere pentru orice suferinţă, fie ea de trup sau de suflet, ori cameleoni așteptând să-și decidă culoarea. Locul era incredibil de viu, meșteșugarii ageri în lucrul lor, artizanii pricepuţi, dar stăruinţa lor a devenit obositoare și am sfârșit prin a-i respinge cu asprime.


Noaptea, bazarurile sunt o mare de lumină și oricum ai impresia că ele nu se culcă niciodată

Albastrul de Maroc e o categorie de culoare de sine stătătoare, peste care dai mai peste tot, oricât de umil ar fi locul

O vizită în bazarurile marocane înseamnă multe culori, dar și mirosuri exotice de la mirodeniile înțepătoare

În piețe găsești de vânzare inclusiv kitsch local, care însă, ca orice marocan, are, până și el, puțină grație

Cu cât te apropii de deșert, cu atât mai liniștite devin străzile orașelor


După scandalul orașului, am căutat liniștea în deșert, la Mergouza. Ca ă ajung acolo, am trecut prin munţii Atlas, presăraţi de sate berbere, cu casele făcute din pământul roșu pe care se află. La poalele de sud ale munţilor, am poposit la Aït Ben Haddou, așa cum făceau odinioară caravanele ce cărau aur, argint sau sare de-a lungul și de-a latul Saharei. Cetatea din lut și paie mi s-a părut precum castelele de nisip ale copilăriei, nu acelea pe care le puteam face, ci acelea la care visam să fie atât de mari, încât să mă adăpostească în ele. Am înnoptat cu vise cu tot lângă canionul Todgha, aprins de soarele la apus precum o oală de pământ arsă în cuptor.


La Merzouga, poarta Saharei, un dromader m-a dus legănat spre mările de dune mereu în schimbare. Dunele păreau că desenează o blană de tigru, cu coamele lor luminate și poalele umbrite. Stând la gura cortului, prin care aluneca afară ademenitor miros de tajine cu berbecuţ, mă uitam la imaginea ireală a berberilor care pregăteau cămilele pentru noapte. Aveam în faţă întregul univers berber: nisipul și cămilele, soarele și luna, stelele și liniștea. Lumina stelelor transforma arama zilei în argintul nopţii, iar poveștile berbere rostite la lumina lumânărilor m-au dus într-o lume în care m-am rătăcit și m-am regăsit, am visat și m-am trezit, am privit și am ascultat. Am fost mulţumit și am mulţumit. Din reverie m-a trezit o vulpe de deșert, care și ea, ca tot acest univers, avea de spus niște secrete adunate dintre dune cu urechile ei mari. Nu, n-a fost așa de poetic momentul, dar a meritat să vă mint puţin, de fapt, venise după mâncare, ca un câine aciuat lângă tarabă.


Locurile de oprire dintre orașe foloseau în vechime caravanelor

Deși ați crede că e o poză excepțională, caprele cresc în copaci peste tot în Maroc 


De la marea de nisip, am traversat iarăși munţii spre Atlantic, la Essaouira. Pe fâșia aridă de coastă, doar arganii, cei de capre purtători, mai înverzeau peisajul. Medina orașului port era mai domoală decât cea din Marrakech. Chiar și așa, plaja părea atrăgătoare, așa că am rătăcit desculţ, însoţit doar de vântul care-mi purta gândurile întrupate în pescăruși plutitori, când pe valurile reci ale oceanului, când pe palele calde ale alizeului. Aș fi rămas aici pentru totdeauna, dar era vremea întoarcerii acasă.


Din nou, în agitaţia Marrakech-ului, un vânzător de babouches s-a ţinut de mine ca o umbră, vrând neapărat să mă facă să îi cumpăr papucii. „Pleacă! Dă-mi pace, nu-nţelegi?”, am strigat la el. Spre mirarea mea, negustorul mi-a răspuns senin: „Liniștește-te, de ce nu te bucuri de tot? Ai mâncat tajine? Atunci știi că e făcut cu mirodenii îmbietoare, carne moale, dar și cu lămâie acrișoară și măsline amărui. Însă cu răbdare și multă căldură, toate se îmbină în chip minunat.” Am rămas fără cuvinte și am încetat să mă mai împotrivesc, pentru că timpul petrecut să fug era timpul oboselii, așa cum ar fi un ulcior cu apă vărsat în nisipul deșertului. Am intrat în jocul târguielii și nici măcar nu vă spun dacă am ajuns cu papucii acasă sau ba, pentru că așa se termină poveștile spuse de povestitorii berberi din inima Marrakech-ului. Cu loc pentru un alt început, o altă poveste. 


Essaouira este un port vestit, precum și o stațiune iubită de turiștii străini

Atlanticul e destul de rece în extrasezon, dar nu mai puțin frumos

Copiii din Essaouira își fac veacul pe plajă, de obicei, alergând în mod expert o minge


Text şi fotografii de Mihai Codrescu

Comentarii

Mai multe

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

Cele mai citite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare