Sunt Zen

Casa mea e un dezastru: cutii È™i haine zac de-a valma în mijlocul dormitorului, urmând a fi reaÈ™ezate pe raft după calendarul de vară ori donate spre bună purtare; sufrageria e invadată de cărÅ£i aliniate pe categorii – citite, necitite, completamente de necitit –, aÈ™teptând o relocare; bucătăria geme de îmbuibare, iar camerele copiilor ridică scenariul de mai sus la dimensiuni cosmice.Evident, nu e prima oară când se întâmplă asta. Sufăr de o nevoie sadică de a-mi întoarce casa pe dos la orice schimbare de sezon. E înscrisă în genele mele pe linie maternă È™i-n general se liniÈ™teÈ™te în maxim trei zile. Numai că de astă data sunt obosită. O oboseală stătută ca o baltă îmi curge pe È™ira spinării È™i două pietre mari de moară îmi leagă ambele picioare. Sunt plumb: mi-e greu să gândesc, să râd, să vorbesc. Mi-e greu È™i să dorm. Am mai trăit o stare asemănătoare în secolul trecut, prin '99. Dar atunci eram obosită din cu totul alte motive: eram sătulă să număr caloriile la masă, să merg pe tocuri înalte, să-mi doresc o maÈ™ină nouă, să mă bucur pentru prietenii care au maÈ™ină nouă, să lupt cu ridurile-nchipuite. Atunci am mers la un spa japonez. Prosoapele erau moi, mâncarea pasată, lumina blândă, masajul aromitor… A dat roade: m-am întors acasă re-făcută. AÈ™ merge la spa È™i-acum, numai că… trebuie să ajung la ortodont cu Anastasia, la expoziÅ£ia foto cu Matei, cu pisica la vaccin, să refac contractul de gunoi, să tund trandafirii, să plătesc facturile, să onorez trei zile de naÈ™tere – prieteni de-ai copiilor – È™i, nu în ultimul rând, să-mi reorganizez casa. Adică nu am timp de spa. Și nici bani. Și, chiar de-aÈ™ avea, tot nu m-aÈ™ îndura să-mi abandonez fetiÅ£a (că din partea lui fii-miu aÈ™ primi È™i aplauze) pentru un weekend întreg cu ceai verde È™i sushi, masaj cu orez È™i muzică adormitoare. Dar pot să îmi creez propria experienţă spa, la mine acasă. Pot? Sigur că pot! E floare la ureche! Ce-ar putea merge rău?

Mi-am început ziua odată cu găinile, că aÈ™a e la spa: te trezeÈ™ti la răsărit, să saluÅ£i soarele. Dar cum soarele meu e ascuns dimineaÅ£a de blocul vecin, l-am privit în plin răsărit pe domnul de la doi, ce-È™i fuma Å£igara la geam, în bustul gol, etalând o burtă imensă de soare cu dinÅ£i. L-am salutat ritualic È™i-am pornit spre piaţă. La spa îÅ£i faci plimbarea prin câmpuri de flori împodobite cu rouă. Eu am străbătut tot Brâncoveanu, sărind zglobiu printre bălÅ£ile lăsate de ploaia din ajun, până ce un autobuz galben ca o floare de caprifoi È™i zgomotos ca un bondar în extaz m-a stropit din cap până-n picioare, lăsându-mi în păr picuri de apă murdară È™i fum gros în nări. Dar nu mor caii când vor autobuzele! AÈ™a că, răcorită până-n măduva oaselor, afumată până la ultima alveolă È™i demnă ca un general, am intrat în piaţă. La spa, am învăţat să fac salată de alge È™i shake de grâu încolÅ£it cu lapte de orez. Casa mea e un dezastru: cutii È™i haine zac de-a valma în mijlocul dormitorului, urmând a fi reaÈ™ezate pe raft după calendarul de vară ori donate spre bună purtare; sufrageria e invadată de cărÅ£i aliniate pe categorii – citite, necitite, completamente de necitit –, aÈ™teptând o relocare; bucătăria geme de îmbuibare, iar camerele copiilor ridică scenariul de mai sus la dimensiuni cosmice. Acum aveam să fac salată de È™tevie È™i un shake de spanac, pe care Anastasia mi l-a îmbogăţit ulterior cu o mână sănătoasă de bomboane gumate, fructe confiate È™i fulgi de ciocolată albă, ca să fie magic. Și… aÈ™a a fost! La prânz mi-am zis să profit că fii-miu a plecat la È™coală. I-am comandat Anastasiei o pizza cu tot ce-a vrut ea, i-am pus în braÅ£e ultimele trei filme cu Barbie È™i am rugat-o să îmi dea puÅ£in timp pentru mine. Mi-am umplut cada cu apă È™i spumă, am aprins toate lumânările parfumate pe care le-am găsit în casă – două È™i un rest ce cu greu poate fi numit jumătate –, l-am lăsat pe Ray (Charles) să cânte în surdină din dormitor È™i, tocmai mă pregăteam să-mi ung trupul cu un gomaj de zahăr brun, ulei de cocos È™i pudră de orez, care promitea să mă detoxifice È™i să mă revigoreze, când aud un „pleosc“ È™i sar din reverie. „M-am gândit să-Å£i împrumut niÈ™te bile Orbeez din spa-ul meu. Ai să vezi, sunt foarte relaxante“, îmi spune fiică-mea È™i, îndatoritoare, iese în vârful picioarelor din baie.

DESCOPERÄ‚ 15 PRODUSE CU CARE SÄ‚ TE RELAXEZI CA LA SPA ACASÄ‚

Cu coapsele, È™oldurile, abdomenul È™i braÅ£ele lipicioase, mirosind a mâncare de bebeluÈ™i, m-am cufundat în cadă. Era bine. Era cald. Era liniÈ™te. Eram pe punctul să adorm… „Mamiiiii!!!!!!“ Aud un Å£ipăt ascuÅ£it din camera Anastasiei. Sar ca arsă în picioare, alunec pe bilele Orbeez, mă prăvălesc în cadă, mare cât sunt, trăgând după mine tot ce-mi iese în cale: lumânări aprinse, oglinda de la baie È™i tot conÅ£inutul raftului de sus. Mă lupt cu greu să ies la suprafaţă, arunc pe mine un prosop È™i dau năvală în camera fiică-mii, cu părul ud È™i năclăit, faÅ£a roÈ™ie de spaimă, scoÅ£ând un „fleoscfleosc“ ridicol la fiecare pas. „Ce e, ce s-a-ntâmplat?“, întreb cu sufletul la gură. „Ah, nimic. A sosit pizza. N-am vrut să bat la ușă să îÅ£i spun, ca să nu te sperii.“ Plătesc pizza. Iau pizza. Îi dau fiică-mii pizza. Mă întorc la ale mele.

Cum baia japoneză s-a dovedit a fi un eÈ™ec, mi-am zis că o mască de faţă cu gălbenuÈ™ de ou È™i lapte de capră e exact ce-mi trebuie, mai ales că pe ambalajul ei erau tipărite de-a valma cuvinte ademenitoare: relaxant, hrănitor, catifelat, calmant È™i enjoy. M-am întins pe pat, cu ochii închiÈ™i, încercând să-miascult respiraÅ£ia – o tehnică de relaxare zen pe care am învăţat-o atunci, la spa, dar nu am mai repetat-o niciodată. Inspir, expir È™i număr expiraÅ£ia. Unu. Inspir, expir. Doi… Încerc să Å£in pasul cu Ray, care o plânge pe Georgia. Inspir, expir. Trei. Inspir, expir. Și inima mi se opreÈ™te în piept. Pleosc, pleosc. Două chestii reci È™i umede îmi aterizează pe ochi È™i o usturime cumplită, de acid picurat în ochi, mă face să sar direct în baie, cu capul sub jetul de apă rece. Când izbutesc să deschid ochii, o văd pe Anastasia mea în prag, Å£inând în mână două rondele de gogonele murate. „Barbie îÈ™i pune castraveÅ£i pe ochi când vrea să fie frumoasă. Noi nu avem castraveÅ£i, dar am găsit astea. Nu-Å£i plac?“ Și ochii mi se umplu de lacrimi. „Ba-mi plac! Îmi plac mai mult decât orice pe lume!“ Se-nveseleÈ™te. „Te-am ajutat?“ „Enorm!“ „Atunci mă laÈ™i să-Å£i fac unghiile?“

Și, până să apuc să spun o vorbă, aleargă în camera ei È™i se întoarce cu o cutie uriașă de carton. O răstoarnă pe pat, alege un marker roÈ™u carmin È™i, cu un entuziasm de care numai copiii mai sunt în stare, îmi colorează unghiile de la mâna stângă. Pe dreapta mi-a făcut un curcubeu. „Acum eÈ™ti defriÈ™ată?“, mă întreabă cu un aer îngrijorat, rostind cu accent ardelenesc cuvântul defriÈ™at, pe care evident nu îl pricepe. Privesc dezastrul din jurul meu: patul invadat de creioane È™i carioci colorate, hainele care zac de-a valma în mijlocul dormitorului, urmând a fi reaÈ™ezate pe raft ori donate spre bună purtare. Știu că sufrageria e invadată de cărÅ£i aÈ™teptând o relocare, că bucătăria geme de îmbuibare, iar camerele copiilor sunt în explozie, dar, pentru prima dată după mulÅ£i ani, nu îmi pasă. AÈ™a că îi sărut fetiÅ£ei mele mânuÅ£ele amândouă È™i îi răspund plină de recunoÈ™tinţă: „Da, mami, sunt defriÈ™ată. Mai defriÈ™ată ca niciodată!“