Povești și mituri despre soarele fierbinte al verii

Eu cred că Icar era îndrăgostit de lună. Mi-l imaginez furând noaptea aripile încă în facere, legându-și-le strâns pe spatele gol cu mânecile hainei, în vreme ce taică-su, Dedal, doarme dus, răpus de-atâta trudă. Mi-l imaginez stând drept și dornic în cadrul ferestrei, așteptând un semn. Aruncându-se în gol, îndrăzneţ și nerăbdător, chemând luna să răsară, să-l prindă-n plasa ei. Și-apoi, a doua zi, plin de nesomn și dor de zbor, mi-l văd pământean: flămând, prizonier și preamuncit, rugându-se să fie noapte.

Icar era îndrăgostit de lună. Mi-e limpede de ce-a zburat prea sus, căci inima lui trăgea la cer, unde-și avea perechea. Iar mâinile sunt prelungirea inimii și au bătut atât de tare că s-a-nălţat, și s-a-nălţat, și s-a-nălţat necugetat de mult, uitând că zboară-n plină zi. Asta pricep. Ce nu-nţeleg e ce-a fost în mintea lui Dedal? Se spune că era-nţelept. Cum și-a imaginat atunci că ar putea ţine în frâu un tânăr cu aripi? Și cum o fi socotit el că e bine să zbori drum lung cu aripi de ceară, când soarele e-n flăcări mari pe cer?

Păţania asta a lui Dedal și Icar (cu toate simbolurile ei, cele de toţi știute și cele numai de mine știute) mi se învârte prin minte de fiece dată când ies și eu, ca omul, la soare. În loc să beau toropită o pinacolada, să fac castele de nisip, să mă încing la o bârfă cu fetele, să visez la cai verzi pe pereţi și Brezi Pitţi pe prosoape de plajă, eu mă gândesc la bietul Icar, ce s-a-necat răpus de soare. Și mă cuprinde așa un fior că, jap-jap, mai întind pe mine un strat de cremă protectoare, deschid umbrela și îmi trântesc pe cap o ditamai pălăria de paie. Undeva în creierul meu s-a făcut de mult o conexiune strânsă între legenda lui Icar și avertismentul ce ne bântuie de două decenii încoace: expunerea excesivă la soare dăunează grav sănătăţii, și nu mai am scăpare.

De credeţi că-i o blasfemie, că e ridicol să reduci o poveste cu sensuri atât de înalte la un obicei vulgar, ce ţine de vanităţi, precum statul al soare, îmi iau libertatea să vă contrazic. Atât legenda lui Icar, cât și expunerea la soare ţin de viaţă și de moarte. E dovedit știinţific. Există sute de studii ce avertizează răspicat că expunerea la soare este principala cauză a declanșării cancerului de piele (deci ar trebui să ne ţinem departe de el) și cel puţin la fel de multe care spun că soarele ne protejează de o mulţime de alte forme de cancer, mai periculoase si mai agresive decât cancerul de piele (cancer de sân, de colon, de plămâni, de stomac…), de boli autoimune, hipertensiune arterială, diabet și osteoporoză, dacă și numai dacă este folosit cu precauţie. Deci, ca în legenda lui Icar, totul ţine de alegere și de măsură. După o matură chibzuinţă, eu am ales să stau în soare, de dragul vitaminei D.

Ah, da, am uitat să vă spun, așa că fac o paranteză: se pare că toate aceste beneficii fenomenale ale expunerii la soare se datorează vitaminei D, esenţială pentru oase și mușchi, echilibrul glandelor endocrine, funcţionarea sistemului nervos și combaterea inflamaţiei. Dacă ar fi să o preluăm din alimentaţie, ar însemna să mâncăm zilnic 25 de conserve de ton, 90 de ouă sau 7,5 litri de lapte integral și, perfect sănătoși, am crăpa, probabil, de îmbuibare. Din fericire, fiecare celulă din corpul nostru are un receptor de vitamina D, așa că draga de ea e capabilă să se sintetizeze singură-singurică în piele, dintr-un compus înrudit cu colesterolul, sub acţiunea razelor solare. Gata, închid paranteza și revin.

Deci, după o matură chibzuinţă, am ajuns la concluzia (care – știu – va stârni oroare între dermatologi, dar e susţinută cu recomandări fierbinţi de restul specialiștilor) că singura soluţie pentru a-mi asigura doza optimă de vitamina D este expunerea moderată la soare, fără protecţie solară, între 10 am și 4 pm. Pentru a înţelege ce înseamnă acest moderat, trebuie mai întâi să estimezi care este intervalul de timp în care pielea ţi se înroșește dacă stai la soare în mijlocul lui iulie. Să zicem, 30 de minute. Ei bine, în acest caz, doza ta optimă de soare este de 10 minute, nu mai mult. Deci, de două sau trei ori pe săptămână, stai la soare fără protecţie solară timp de 10 minute, după care te retragi sau rămâi pe plajă – cum vrei –, dar numai după ce ai aplicat o cremă cu SPF mare. Pentru că, vedeţi voi, așa cum ne-a-nvăţat Icar, visarea, zborul liber și aventurile nesăbuite sunt posibile numai sub clar de lună. În plin soare e bine să rămâi treaz și să respecţi măsurile de precauţie. Altminteri… te-ai ars.

DESCOPERĂ 12 PRODUSE DE FRUMUSEŢE PENTRU O VARĂ DE FOC