Cum să încerci nemurirea cu degetul

Cum să încerci nemurirea cu degetul



Am să vă spun ce produse din anul acesta m-au făcut să mă simt nemuritoare. Le puteţi încerca - nu bag mâna în foc că funcţionează la fel de eficient pentru toată lumea, dar vă promit că veţi avea experienţe plăcute.



1. Gelul pentru mâini cu argilă de la Cattier îmi amintește de copilărie. Miroase a vară și veselie, a corcodușe și piersici albe.

2. Mi-e imposibil să mă despart de serul ultrahidratant de la NN. Face miracole.




3. Parfumul Juliette Has a gun, mmm… are emoţia unei amintiri din copilărie, frumuseţea unui apus de vară și prospeţimea unui râs de copil.

4. Mirosul pudrei Caron îmi amintește de îmbrăţișările mamei. E pudra pe care o folosea în perioada copilăriei mele și nu-mi amintesc să fi existat vreodată un chip mai luminos decât al ei.




5. Iubesc Pop, parfumul adorabil al Stellei McCartney. E atât de luminos, atât de efervescent, atât de surprinzător! Miroase a frunze de tomate și de violete strivite într-un mojar, asezonate cu suc de mandarine, condimentate cu santal și mosc. Și peste toate domnește aroma de plumeria.


6. Pure by Daiana Anghel, Hi, Honey e o mască sub formă de pudră (deci trebuie să o amesteci cu apă termală, apă de trandafiri sau de lavandă, ceai verde sau pur și simplu cu apă de izvor) ce are în combinaţie cele mai interesante ingrediente cosmetice provenite din stup - de exemplu, larve de trântori.




7. De laptele de corp extraordinar Melvita L'Or Bio v-am mai spus, nu e un secret că îl ador. Miroase ca un somn în câmp și are în compoziţie 5 uleiuri rare care hrănesc pielea.



8. Când au creat pasta asta de dinţi, cei de la Dr Blanc au avut chef de joacă. Nu e o pastă de dinţi oarecare: e neagră! Se folosește înaintea periajului, apoi urmele de pastă neagră se îndepărtează cu pasta obișnuită. În fine, e foarte amuzantă, eficientă și numai bună pentru a-ţi întări încrederea în tine. De aceea vreau s-o păstrez.




9. Cu DKNY Nectar Love, noul parfum al Donnei Karan, lucrurile sunt delicate, ca întotdeauna când apare cuvântul iubire, pentru că odată ce alegi să-l porţi ţi-e sufletul la vedere. Și asta nu e întotdeauna confortabil. Dar te alegi cu niște amintiri uluitoare.





10. Fericirea se recapătă cu o îmbrăţișare, cu o faptă bună sau cu o doză bună de vitamina C. Adică un pahar mare de suc de portocale și un masaj cu minidozele Clinique Fresh Pressed Daily Booster. Rămâne!


11. Sunt curioasă ce trezește în voi masca de faţă cu lămâie Freshmade de la Skinfood. Mie îmi amintește zilele când, tolănită în vie, citeam De veghe în lanul de secară și sorbeam cea mai bună limonadă din lume, făcută de bunica. Dar poate la fel de bine să îmi facă de dor de acea vacanţă extravagantă pe care o visez, dar în care n-am fost încă.



12. The Eraser Eye de la Maybelline este singurul anticearcăn care îmi șterge oboseala sau regretul de pe chip.




13. Uleiul parfumat de la Cartier, L'Envol, e zbor curat sub clar de lună. Îl păstrez.


Scris de Lioara Bradu


Lioara Bradu a semnat articole de beauty în cele mai importante reviste glossy din România, fiind una dintre primele jurnaliste specializate în beauty și devenind în timp o autoritate în domeniu. Online o găsiţi la www.lioarabradu.ro.


Fotografii: Getty Images


Comentarii

Mai multe

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

Cele mai citite

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Femeile celebre ale României

Femeile celebre ale României

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

Spărgătorii de timp

Spărgătorii de timp