Bronzul perfect fără soare!

Bronzul perfect fără soare!



În mod ideal, educaţia privind protecţia solară ar trebui să înceapă la o vârstă fragedă. Stai la umbră, aplică cât mai des emulsii cu SPF ridicat și spune nu bronzului natural sau solarului – sunt doar câteva sfaturi care te vor apăra de razele UV atât de nocive. Conștientizând pericolele la care mă supuneam prin expunerea la soare mi-am îmbrăţișat tonul natural al pielii. Dar, pe măsură ce vara se apropia, m-am trezit dorindu-mi aspectul ciocolatiu! Știam că riscurile asociate cu bronzarea UV sau cu solarul nu merită, așa că am început să iau în calcul și o altă opţiune: autobronzantele! Dacă vrei să te bucuri de un bronz auriu, fără expunere la soare, în confortul casei tale, alege această metodă! Și, pentru că am ceva experienţă în utilizarea acestor produse, vreau să împărtășesc cu tine mici trucuri care te vor ajuta să obţii un bronz perfect.


Gata, set, strălucire! 

Obţinerea unui bronz frumos la tine acasă nu înseamnă neapărat că va fi însoţit de un miros neplăcut, așa cum se întâmpla cu autobronzantele în anii trecuţi. Cauza pentru această aromă chimică pe care toate o asociem cu autobronzantele este dihidroxiacetona (sau DHA). Ea este cea care creează efectul de culoare pe suprafaţa pielii, dar și mirosul destul de înţepător. Din cauza căldurii naturale a corpului tău, mirosul poate să înceapă cu adevărat să se amplifice după câteva ore de la aplicarea produsului. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului! Multe companii au găsit modalităţi eficiente de a masca mirosul, astfel încât să ne bucurăm de strălucirea unui bronz fără ca toata lumea din jur să știe că am folosit autobronzant. 


Alege produsul în funcţie de textura care îţi place. Opţiunile sunt nesfârșite – mousse, cremă, gel de duș cu autobronzant, spray, ulei. Favoritele mele sunt: Vita Liberata pHenomenal Tan Mousse, SVELTA Skin Perfecting Self-Tanner, St. Tropez Mousse și Tan Luxe The Water.


Când să aplici autobronzant?

Întotdeauna recomand aplicarea autobronzantului înainte de a merge la culcare, astfel încât bronzul să se poată dezvolta în timpul somnului. Dimineaţa fă un duș și vei îndepărta excesul, precum și orice urmă de parfum. Dacă ai uitat să aplici autobronzant cu o noapte înainte, încearcă unul expres (cum ar fi St. Tropez Express Bronzing Mousse sau James Read Express Bronzing Mousse), care se usucă pe deplin în 60 de secunde și dezvoltă culoare în doar o oră. Dacă nu ai un astfel de autobronzant, așteaptă cât mai mult timp după aplicare (cel puţin cincisprezece minute) înainte de a-ţi pune hainele. Chiar și atunci, alege îmbrăcăminte de culori închise pentru a evita urme de murdărie.


Ce trebuie să faci înainte de a aplica autobronzantul?

Pregătirea pielii pentru aplicarea autobronzantului este foarte importantă! Nu te epila cu ceară și nu utiliza produse pe bază de ulei cu cel puţin o zi înainte. Îţi recomand un duș cald pentru a-ţi deschide porii și pentru a exfolia zonele pe care vei aplica produsul de bronzare. Alege un exfoliant care nu lasă reziduuri (Rituals Ayurveda Scrub). Dacă vrei să faci un exfoliant la tine acasă, amestecă puţină sare grunjoasă sau zahăr brut cu gelul de duș preferat. Acordă o atenţie deosebită zonelor dure, cum ar fi coatele și genunchii – acestea se pătează ușor! Asigură-te că te usuci complet când ieși din duș și pune loţiune hidratantă numai pe cele mai uscate zone ale corpului, cum ar fi coatele și articulaţiile, pentru a evita petele.


Cum să aplici produsul?

Îţi recomand să utilizezi o mănușă pentru a aplica autobronzantul. Dacă produsul tău nu are o mănușă inclusă în pachet, te sfătuiesc să achiziţionezi una separat! Este o investiţie minimă, dar care îţi va fi foarte utilă! O poţi spăla și reutiliza de foarte multe ori, iar rolul ei este să aplici perfect produsul fără urme. Pentru un bronz uniform, întinde cantităţi mici de autobronzant cu mișcări circulare (nu de sus în jos). Este întotdeauna cel mai bine să aplici straturi subţiri și să adaugi ulterior mai mult produs, astfel poţi controla culoarea la care vrei să ajungi!



Cum să faci retușuri de culoare? 

Chiar și cu cea mai ușoară atingere se pot întâmpla greșeli! Dacă ai dungi sau zone mai întunecate, aplică mai mult produs de exfoliere în acel punct și astfel vei reuși să îndepărtezi un strat de culoare. Se amestecă împreună o ceașcă de zahăr brut și o cană de suc de lămâie. Utilizarea zahărului brut este esenţială deoarece granulele curăţă bronzul. Se aplică amestecul pe piele și se lasă să stea câteva minute. După aceea, clătește cu apă caldă. O altă metodă de a îndepărta petele de la autobronzant este bicarbonatul de sodiu și lămâia. 


Se amestecă o jumătate de ceașcă de bicarbonat de sodiu (a nu fi confundată cu praful de copt) cu o jumătate de ceașcă de suc de lămâie până când se formează o pastă netedă. Aplică pe piele și las-o să stea câteva minute înainte de a o îndepărta. Este posibil să trebuiască să repeţi acest proces de câteva ori, dar funcţionează! Dacă pata persistă și ai nevoie de rezultate rapide, umezește o dischetă de bumbac cu alcool, peroxid de hidrogen sau chiar suc de lămâie și freacă zona. De asemenea, poţi încerca Bronze Buffer Self Tan Remover, un set de bureţi reutilizabili care te ajută să ștergi orice culoare nedorită. Un alt truc testat de mine, care te scapă de crema autobronzantă foarte repede, este crema depilatoare! Și ţine minte că mâinile portocalii nu sunt niciodată aspectuoase și te pot da de gol, așa că spală-le după ce ai aplicat autobronzant!


Cum menţii bronzul cât mai mult posibil? 

Pentru a te bucura de bronzul obţinut cât mai mult, folosește săpunuri sau geluri de duș cu formule delicate, care nu vor spăla culoarea la fel de repede. Evită exfolierea între tratamentele de bronz sau altfel noua ta strălucire va deveni trecut! Și nu în ultimul rând un tanner gradual te va ajuta să îţi menţii culoarea în timp (Tan-Luxe The Gradual).




de Codrina Apostol


Pentru mai multe articole de frumusețe,  te așteptăm pe Șapte Seri.





Comentarii

Mai multe

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Cele mai citite

Femeile celebre ale României

Femeile celebre ale României

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

Spărgătorii de timp

Spărgătorii de timp