Aruncare de zaruri

Aruncare de zaruri


Prima poveste


Eram cu Anastasia mea la plimbare. (Pe atunci avea 6 ani.) Miezul zilei. Căldură mare. Mergeam agale, vorbind de-ale noastre, pe lângă un gard lung-lung de nu se mai termina și alb-alb de te orbea. Pe la capătul gardului, dăm peste doi tineri. Un cuplu. Ea tăcută, el înecat în cuvinte. Ea înecată în lacrimi, el înotând în ochii ei. Ea măruntă, el atoateștiutor.


Brusc, Anastasia tace. Îi privește atent și-mi strânge mâna tare. Traducere: mama, fii atentă, trebuie să discutăm. Când ajungem la o distanţă decentă - adică vreo doi pași mai încolo, că atât a rezistat -, Anastasia mea grăiește:


- Mami, ce crezi că făceau ăștia doi?

- Cred că erau doi iubiţi care tocmai s-au despărţit. Ea era foarte, foarte tristă, ceea ce mă face să cred că el a provocat ruptura, iar acum încerca să îi explice că îi va fi mai bine fără el sau poate, dimpotrivă, să o convingă să-l primească înapoi. Dacă nu ar fi trecut tramvaiul și aș fi auzit măcar două vorbe, mi-ar fi fost mai ușor să-mi dau seama.

- Eu cred că erau frate și soră. Ea s-a despărţit de iubitul ei, iar el încerca să o consoleze.

- Zău? Cum ai ajuns tu la ideea asta?

- Păi, măi, mami, în ziua de azi, când te necăjește cineva, indiferent că ți-e prietenă, prieten sau iubit, te răsucești pe călcâie, îi întorci spatele și gata! Te-a rănit. E de-ajuns. Nu mai stai să-i asculţi poveștile.


Povestea 2
(repovestire după Hans Christian Andersen)


Într-o zi în lume s-a născut o lumânare. Era perfectă; de un alb robust, strălucitor. Toată lumea care o vedea era convinsă că va avea un viitor luminos.


Dar a crescut și a întâlnit multe creaturi ciudate. S-a legat de ele pentru că voia să-și găsească un loc al ei, în care să se potrivească cel mai bine. Avea încredere în lumea din jur. Dar acelei lumi îi păsa numai de ea însăși și o durea în cot de biata Lumânare de Seu: o folosea anapoda și numai pentru propriile avantaje. Și lumea a lăsat urme mari și negre pe albul ei imaculat, până ce, din afară, nu a mai rămas nici urmă de puritate. Din fericire, pe dinăuntru era încă neatinsă.


Curată. Când falșii ei prieteni și-au dat seama că nu pot pătrunde dincolo de înveliș, s-au înfuriat și au alungat-o, spunându-i că e inutilă. O vreme, învelișul mizer lăsat pe trupul ei de falșii prieteni i-a ţinut pe cei buni la distanţă. Biata Lumânarea de Seu era singură. Respinsă de cei buni, înţelegea acum că pentru cei răi fusese doar o unealtă. Nu mai înţelegea pentru ce anume fusese creată? Unde îi era locul? Atunci a întâlnit o flăcăruie. Era mică și se trăgea dintr-o familie de chibrituri. Era isteaţă și avea o vedere limpede! A trecut fără șovăială peste stratul exterior, iar înăuntru… a găsit o minunăţie. Flacăra s-a apropiat nesperat de aproape, iar lumânarea a început să tremure de speranţă, s-a aprins și inima i s-a topit...


A izbucnit o flacără puternică, iar strălucirea ei a năvălit, curăţând totul în jur, spălând cu lumină drumul pentru prietenii adevăraţi, care puteau să vadă acum, în sfârșit, adevărul. Trupul firav al Lumânării noastre s-a dovedit a fi destul de puternic pentru a naște și a întreţine această flacără. Una după alta, precum seminţele unei noi vieţi, picăturile topite se prelingeau rotunde și pline pe lumânare, acoperind mizeria de odinioară cu perfecţiunea lor. Și Lumânarea de Seu era lumină. A strălucit mulţi ani, spre bucuria ei și a tuturor celor din jur.


Povestea 3
(repovestire după Robert Tompkins)


Un om a pornit în căutarea Adevărului. După multe încercări, într-un cătun uitat de lume, căutările lui au luat sfârșit. Acolo, într-o colibă părăsită, lângă un foc palid, stătea Adevărul. În viaţa lui nu văzuse o femeie mai bătrână și mai urâtă.
- Tu? Tu ești Adevărul?
Arătarea murdară și zbârcită a dat din cap, în semn că da.
- Spune-mi ce să spun lumii? Ce veste să dau? 

Bătrâna a scuipat în foc și a răspuns:
- Spune-le că sunt tânără și frumoasă!


Toate cele trei povești mi-au venit în minte și s-au rostogolit ca niște zaruri, când am ascultat speech-ul lui Pink de luna trecută. (Ei , hai, sigur îl știţi, că vreo trei zile s-a vorbit numai despre el! Despre el și despre nevasta lui Macron. Știţi, cel dedicat fiicei ei, în care îi spune „noi nu ne schimbăm, dar îi ajutăm pe alţii să se schimbe, să vadă mai multe feluri de frumuseţe”, „noi suntem precum cochilia unei scoici: creștem o perlă înăuntru” și încheie cu „ești frumoasă”. 


V-aţi adus aminte? Perfect. Numai că, spre deosebire de jocul de zaruri, unde ordinea în care cad numerele ţine de noroc, în viaţă, ordinea ţine de noi: așezăm poveștile în ordinea în care vrem 3-1-2, 1 2-3 ori 1-3-2. Cu viaţa noastră, uneori, ne putem juca de-a Dumnezeu. Iar dacă finalul e fericit, nici Dumnezeu nu se supără.


Scris de Lioara Bradu. 

Foto: Getty Images


Comentarii

Mai multe

Moromeții 2

Moromeții 2

Institutul Cultural Român, de la instituţie la brand cultural

Institutul Cultural Român, de la instituţie la brand cultural

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

Cele mai citite

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Femeile celebre ale României

Femeile celebre ale României

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

17 produse cosmetice pentru un chip mai proaspăt şi mai frumos

Spărgătorii de timp

Spărgătorii de timp