Cum credeţi că arată un festival de literatură?

Ar putea arăta ca un festival de folclor, cu muzică dată tare și ecou care străbate parcurile și intr-n așternutul sub care se ascunde capul celui care vrea liniște. Sau ca un festival de muzică pop, cu bașii tari și prezentatori mieroși, pentru că... bine plătiţi.

Ei bine, nu. FILIT 2018, adică Festivalul Internaţional de Literatură și Traducere de la Iași, aflat la a șasea ediţie, reușește cumva imposibilul: face o fundă din două șireturi de la pantofi care nu fac de obicei pereche. Pe de o parte, cultură de stradă: cort, standuri, vedete (literare), dar și muzică, dar și cultură urbană clasică: muzee, Teatrul Naţional, Universitate. Ca să-l parafrazez pe unul dintre invitaţi, poetul, profesorul și activistul civic din Sibiu Radu Vancu, avem cultură care se dă într-un spectacol pe care publicul îl percepe ca atare și, apoi, avem poezie, care e altceva. Funda se-mpletește cu firul inefabil al literaturii. Cum poate fi expusă literatura altfel decât la citit? Cred că FILIT poate răspunde la această întrebare. Nu oricum, ci de nota 10. Și nu întâmplător declară Mircea Cărtărescu despre acest festival că este unul dintre cele mai mari din Europa.

Literatura poate însemna prezenţă a autorului. FILIT aduce vedete. Jonathan Franzen, în primul rând, dar și Veronica Roth, autoarea trilogiei Divergent, precum și mai discretul islandez Jón Kalman Stefánsson au fost starurile care s-au întâlnit cu publicul românesc pe scena Teatrului Naţional, în 5,6 și respectiv 4 octombrie, în niște talk-show-uri pe care, văzându-le, mi-am zis că, uite, formatul de televiziune pare cel mai popular atunci când vine vorba ca Autorul să se prezinte cititorilor. Cu aceeași ocazie, cititorii își pot vedea vedetele literare autohtone preferate – Marius Chivu, Iulian Tănase, Robert Șerban (merită spus că toţi trei sunt poeţi foarte buni, nu doar mediatori de literatură).

Veronica Roth

Literatura înseamnă voce, dicţie. Aici, poezia e regina. Poate părea totuși ciudat să asculţi un roman, dar poezia n-a fost niciodată scrisă numai pentru lectură tăcută. FILIT înseamnă o explozie de poezie, ale cărei artificii au luminat nu doar Casa FILIT, de-a lungul multor întâlniri diurne, ci și noaptea, cu ocazia Nopţii albe de poezie, unde s-a citit de la 22 la 4 dimineaţa. Literatura înseamnă – dar nu se vede niciodată – și traducere. Literatura de la Iași nu e română, ci în românește, ceea ce-i altceva. Pentru ca toate textele lumii să poată fi citite în limba română, ele sunt traduse. Asta nu înseamnă bing translator, ci ca niște oameni de diverse naţionalităţi și limbi să înveţe româna, să vină pe la noi și apoi să înceapă să înţeleagă cum gândește limba română. Aţi asistat vreodată la o discuţie între un polonez și un norvegian purtată în limba străină pe care o cunoșteau amândoi, adică româna? Eu, da – și am fost cumva încântat, chiar dacă într-o cheie ironică. Literatura înseamnă un batalion de studenţi sau nu – cu toţii, voluntari – care preiau, indică, însoţesc, informează, ajută sau chiar discută pur și simplu cu toţi invitaţii. Cele trei zile pe care le-am petrecut la Iași ar fi fost mai puţin vii fără Gabriela, voluntara mea de 1,88 și 19 ani, studentă la română-franceză și care visează să facă studii de neurolingvistică într-o ţară nordică, dar care deocamdată are de citit Racine și Corneille, pe care nu-i va cunoaște atât de bine ca pe Alex Tocilescu, pe care am uitat să-l menţionez până acum.

Jonathan Franzen

Literatură înseamnă și oameni din diverse instituţii care fac ca textele să circule și ca scriitorii să-și întâlnească cititorii. Oameni din institute culturale, editori, autori de proiecte culturale, o întreagă organizaţie pe care paginile unui roman bun o ascund, dar pe care un festival o dezvăluie.

Toate declinările de mai sus ale literaturii fac un festival, despre care puteţi citi aici: www.filit-iasi.ro. Echipa organizatoare se află tot pe internet, dar trebuie să mai spun doar un lucru: Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, primele nume care apar în lista membrilor echipei, sunt ei înșiși scriitori cunoscuţi și traduși în limbi de circulaţie. Ei au găsit suficientă susţinere pentru a începe o tradiţie din ceva ce n-avea viitor. E bine să vorbim despre tradiţii noi la acest centenar. Care ne amintește că România nu înseamnă doar muzică pe o estradă.

De Alexandru Matei