Site: www.muzeulbucurestiului.ro/casa-filipescu-cesianu

Facebook: www.facebook.com/CasaFilipescuCesianu

În apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Sevastopol, se află reședința avocatului Constantin Cesianu. Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezintă amenajarea unei reședințe mai vechi, din perioada anilor 1846-1850 și este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial.

În această reședință au locuit câteva familii din aristocrația românească precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu. Constantin Cesianu extinde această reședință aristocratică având sprijinul arhitectului Leonida Negrescu (1892). Cu acest prilej sunt realizate decorațiile exterioare, acoperișul imperial și este amenajat parcul reședinței.

Reşedinţa este mărginită de Strada Sevastopol, stradă ce purta în vechime numele de ''Uliţa Filipescului'', deoarece se întindea de-a lungul proprietăţilor acestuia. Uliţa Filipescului, pe care se afla marele cimitir al evreilor sefarzi, cimitir desfiinţat în anul 1942, va lua numele de “strada Sevastopol” după războiul Crimeei (1853-1856). La intersecţia dintre Podul Mogoşoaiei/Calea Victoriei şi uliţa Filipescului/str. Sevastopol se afla una dintre proprietăţile lui Ianku Philippescu, care după 1889 trece în proprietatea lui Costică Cesianu.

Aspectul casei Filipescu-Cesianu, anterior anului 1892, este necunoscut, însă este evident că soluţia propusă de arhitectul Leonida Negrescu, modifică radical vechea înfăţişare a celor două case.

Construcţia reprezintă o casă de locuit, care a rezultat din unificarea a două edificii cu schimbări minore ale planimetriei. Subliniem raritatea exemplarelor specifice casei boiereşti de la începutul secolului al XIX-lea, în fondul arhitectural al oraşului, cele păstrate fiind în general modificate în zonele esenţiale/reprezentative. Imobilul şi casa Filipescu/Cesianu reprezintă un exemplar ilustrativ pentru casa boierească de la începutul secolului al XIX-lea din care în Bucureşti s-au păstrat puţine exemplare.

Ar fi totodată de amintit valoroasa “transformare din anii 1892” care, păstrând structura de bază nemodificată, a ştiut să unifice cele două desfăşurări de spaţii. De asemenea în acest caz avem de-a face cu un exemplar reuşit, tipic pentru decoraţia eclectică de factură academică cu elemente din repertoriul neoclasic, lucrare exemplară pentru creaţia arhitectului Leonida Negrescu, a cărui operă reprezentativă nu s-a păstrat.

Perioada anilor 1893-1933 a fost reprezentativă pentru viața mondenă a casei Filipescu-Cesianu, situație care se schimbă în anul 1935, când proprietatea este vândută Societății Române de Radiodifuziune (S.R.R.). Dar aceasta va face un schimb de proprietăți cu Primăria Municipiului București în anul 1939. 

În perioada anilor 1940-1941 este luată hotărârea ca sediul Muzeului Comunal (astăzi Muzeul Municipiului București) să primească reședința Cesianu pentru expozițiile sale, însă din cauza stării deteriorate a imobilului, acesta a fost sediu pentru birouri şi depozite, situaţie neschimbată şi pentru perioada 1948-2015.

Expoziția „Muzeul vârstelor”

Pentru prima oară de la intrarea în patrimoniul comunal al proprietăţii Filipescu-Cesianu, este organizat un muzeu modern al cărui proiect expoziţional restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei şi vieţii intime. Patrimoniul MMB a susținut construirea unui proiect expozițional privind spațiile intimității, chiar în detaliul vieții de zi cu zi, începând cu secolul al XVIII-lea. 

Spațiul prezintă evoluția interiorului urban în București, pentru secolele al XVIII-lea și al XIX lea, pentru zona parterului, și secolul XX, pentru etaj. Fluxul circular de vizitare oferă publicului nu numai o flanare prin timp pentru a cerceta vizual evoluția interiorului urban, dar un mare interes este destinat zonelor cu expunere a detaliului casnic. Astfel, sunt alternanțe între restituirea unui interior de epocă urmate de spații cu expunere a istoriei mobilierului, serviciilor de masă, a costumelor şi accesoriilor vestimentare, obiecte de uz casnic, și evoluția lor pentru ultimii 300 de ani.

Parcul reşedinţei Filipescu-Cesianu, după 75 de ani de aşteptare, a devenit nu numai un spațiu de recreere și agrement, dar în punctele special amenajate sunt organizate spații de expunere (Lapidarium), concerte sau piese de teatru (zona de scenă din spatele grădinii).