SapteSeri

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei


Cetatea Sucevei, construită la sfârşitul secolului al XIV-lea în apropierea oraşului medieval Suceava, a fost principala reședință a domnilor Moldovei timp de aproape 200 de ani, astăzi un monument istoric de nivel naţional.


Ansamblul arhitectonic medieval, alcătuit din castel şi ziduri de apărare, a fost consolidat şi completat în cadrul unui vast proiect cu finanţare în perioada 2011-2015, redându-i aspectul impunător, intrat în legendă, dar şi subtila strălucire princiară din trecut.


În anul 2016 a fost realizată în Cetatea Sucevei prima expoziţie permanentă care ilustrează teme de mare interes pentru public, precum prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV – XVII sau Tezaurul medieval al Moldovei. Lapidariul recompune pentru prima dată cea mai completă imagine a Cetăţii Sucevei, evidențiind sistemele constructive şi decoraţia arhitecturală, dominate în secolul XV de variate teme ale goticului. Utilităţi domestice medievale, precum sobele de teracotă, combină absolut surprinzător şi elegant motive decorative locale cu cele central-europene. Sistemele multimedia cu tematică istorică medievală şi proiecţiile video cu subiecte legate de istoria cetăţii reprezintă o noutate expoziţională în România. Cele mai bine receptate de către publicul vizitator sunt cartea interactivă de istorie medievală a Moldovei – Străinii despre noi şi proiecţia video Cronica Cetăţii Sucevei, reconstituind o lume surprinzătoare şi vie, îndepărtată şi totuşi foarte reală, având sentimentul puternic că toţi facem parte din aceeaşi poveste!


Sursa: www.muzeulbucovinei.ro/cetatea-de-scaun-a-sucevei


Programul de vizitare și tarifele pot fi consultate pe site.






Adresă:
Cetatea de Scaun a Sucevei
Telefon:
0784 275 644
Website:

Alte Muzee

Bastionul Țesătorilor din Brașov

Bastionul Țesătorilor din Brașov

Cetatea Neamţului

Cetatea Neamţului

Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei”

Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei”

Complexul Muzeal Arad

Complexul Muzeal Arad

Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud

Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud

Complexul Muzeal Curtea Domnească

Complexul Muzeal Curtea Domnească

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Complexul Muzeal de Stiinţele Naturii Ion Borcea

Complexul Muzeal de Stiinţele Naturii Ion Borcea

Complexul Muzeal Iulian Antonescu

Complexul Muzeal Iulian Antonescu

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ

2
Complexul Muzeal Național Moldova

Complexul Muzeal Național Moldova

Muzeul Brăilei Carol I

Muzeul Brăilei Carol I

Muzeul Căilor Ferate

Muzeul Căilor Ferate

Muzeul Casa Mureșenilor

Muzeul Casa Mureșenilor

Muzeul Civilizației Urbane

Muzeul Civilizației Urbane

Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”

Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”

Muzeul de artă vizuală

Muzeul de artă vizuală

Muzeul de Etnografie Brașov

Muzeul de Etnografie Brașov

Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Muzeul de Istorie a Farmaciei

Muzeul de Istorie a Farmaciei

4
Muzeul de istorie Casa Altemberger

Muzeul de istorie Casa Altemberger

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Paul Păltănea

Muzeul de Istorie Paul Păltănea

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamţ

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamţ

Muzeul de Istorie  

Muzeul de Istorie  

Muzeul De Ştiinţele Naturii  

Muzeul De Ştiinţele Naturii  

2
Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

Muzeul George Severeanu

Muzeul George Severeanu

Muzeul Judeţean Argeş

Muzeul Judeţean Argeş

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Istorie

Muzeul Județean de Istorie

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie

Muzeul Judeţean Mureş  

Muzeul Judeţean Mureş  

Muzeul locomotivelor cu aburi Sibiu

Muzeul locomotivelor cu aburi Sibiu

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

Muzeul Național al Aviației Române

Muzeul Național al Aviației Române

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Muzeul Național al Pompierilor

Muzeul Național al Pompierilor

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Muzeul Național de Geologie

Muzeul Național de Geologie

Muzeul Naţional de Istorie

Muzeul Naţional de Istorie

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Naţional „George Enescu”

Muzeul Naţional „George Enescu”

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Muzeul Satului Vrâncean

Muzeul Satului Vrâncean

Muzeul Ţării Crişurilor

Muzeul Ţării Crişurilor

Muzeul Theodor Aman

Muzeul Theodor Aman

Muzeul Universităţii Al. I. Cuza

Muzeul Universităţii Al. I. Cuza

Muzeul „Prof. Dr. Victor Babeș”

Muzeul „Prof. Dr. Victor Babeș”

3
Palatul Brukenthal

Palatul Brukenthal

Palatul Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Parcul Etnografic Romulus Vuia

Parcul Etnografic Romulus Vuia

Pinacoteca Municipiului București

Pinacoteca Municipiului București

Planetariul și Observatorul Astronomic

Planetariul și Observatorul Astronomic

Prima Școală Românească  

Prima Școală Românească