SapteSeri
Florăria cu Povești
Site: www.florariacupovesti.ro
Facebook: www.facebook.com/Florariacupovesti
Vrei rafinament şi eleganță, un mod diferit de a trimite sau oferi flori unei persoane dragi? Nu ai timp, nu te simţi inspirat, nu ştii cum să-i spui tot ceea ce simţi? Atunci ai ajuns unde trebuie! Suntem aici să te ajutăm!
Fiind o florărie online, la Florăria cu Povești ne concentrăm toată energia pentru ca fiecare livrare să fie întocmai cu motto-ul nostru. De aceea lucrăm numai cu flori foarte proaspete, aprovizionarea făcându-se zilnic. Apoi selectăm fiecare floare pentru frumuseţea şi eleganţa sa, iar buchetele şi aranjamentele sunt realizate manual în atelierul nostru, de către decoratori pricepuți și dedicați acestei meserii.
Buchetele de flori sunt împachetate în cutii speciale și pot fi însoțite de mesaje scrise în cuvinte alese să atingă inimile, pe care le scriem cu litere delicate pe hârtie pergament. Fiecare detaliu este executat cu atenție, de la panglica de satin cu care este legată cutia, până la cartonașul cu instrucțiuni pentru îngrijirea florilor ce însoțește fiecare buchet.
Ca totul sa fie perfect, livrarea nu se face printr-un serviciu clasic de curierat, ci prin mesageri îmbrăcați elegant la costum. La doar câteva minute după livrare, trimitem email de confirmare a livrării împreună cu poza buchetului care a ajuns la destinatar, iar astfel poți vedea și tu buchetul pe care l-ai trimis.



