SapteSeri

DELIRIC X SILENT STRIKE II

Pe 28 septembrie 2019, la Arenele Romane din București, Deliric și Silent Strike se întorc pentru lansarea celui de-al doilea album împreună: Deliric X Silent Strike II.


După mai bine de 14 ani de la primul release și doar trei de la lansarea primului material împreună, Deliric și Silent Strike anunță apariția celei de-a doua colaborări sub forma unui album, care-l va continua în stil și expresie pe primul.

Dacă la primul album (2016), vestea lansării a plecat ca o simplă leapșă între cei doi artiști, la cel de-al doilea, teaser-ul a fost o serie de fotografii alb-negru cu zâmbete false, ușor dramatizate, care au fost ulterior share-uite pe rețelele sociale de un număr mare de oameni din industria muzicală românească și nu numai.

Acest teaser are la bază ideea de conștientizare a ceea ce se ascunde în spatele unor fotografii perfecte, a acestor vieți idealizate pe care cu totii le arătăm lumii întregi pe rețelele sociale. Mesajul #ZambimFals este biletul care ne permite includerea în cercurile de prieteni și în realitatea utopică în care trăim.

28 septembrie - 28 septembrie Astăzi la 20:00, până Astăzi la 23:00