Cele mai cool accesorii de piele pentru gadgeturi

Cele mai cool accesorii de piele pentru gadgeturi



"Chiar dacă gadgeturile tale sunt făcute din aluminiu și metal, merită acoperite cu ce e mai bun și mai stilat. Așa că am ales cele mai mișto accesorii de piele, care să se asorteze cu tehnologia", ne declară Vlad Andriescu.



Husă Mujjo pentru Iphone


Husă de iPhone
Probabil că unii dintre voi au deja în buzunar un iPhone 8 Plus. Nu sunt mari diferenţe faţă de generaţia anterioară, dar carcasa din spate e de sticlă. Așadar, nu se mai zgârie așa de ușor, dar poate să se spargă. Dacă vrei o husă în care să-ţi ţii și cardurile, poţi să o alegi pe cea de la Mujjo. E făcută din piele naturală, se uzează destul de greu, protejează și butoanele, care sunt destul de delicate la un iPhone, și nici nu costă enorm. Astfel, îi oferi telefonului un look clasic și stilat.


55 de dolari pe gadgetshopping.co



Portofel Polo


Portofel
Poate nu e tocmai un gadget, dar vine în completarea stilului tău. Iar stilul tău e format din telefoane, laptopuri sau ceasuri. Și deși sunt multe portofele de piele, am ales special unul un pic mai diferit. E vorba de acest portofel Polo, cu lăţimea foarte mare, e suficient pentru bancnote și șase carduri. Se închide cu o capsă și este realizat din piele de vacă maro.


53 de dolari pe gadgetshopping.co 



Suport căști


Suport de căști
Dacă te-ai săturat să-ţi încurci căștile în geantă, iar atunci când le scoţi, să pierzi timpul cu ele ca să rezolvi toate nodurile, e momentul să-ți cumperi un suport de căști cool, făcut din piele. Acest suport de la Needlework arată absolut superb, e cool și îl poţi pune la buzunarul cămășii. E o combinaţie de lemn și piele și e loc să pui în el căști de tot felul, de la cele de la Apple până la căștile normale, in-ear. Suportul vine în mai multe variante, este fabricat din diverse esențe de lemn și e prevăzut cu o curea de piele.


30 de dolari pe gadgetshopping.co



Bowers & Wilkins P9 Premium



Căști
Recomand de data asta niște căști de lux. De obicei îmi place să povestesc despre Bang& Olufsen, dar acum e rândul unor gadgeturi Bowers & Wilkins P9 Premium, cu un design de metal și piele maro, care completează orice ţinută casual sau chiar mai elegantă. Pielea este Saffiano din Italia, iar braţele sunt din aluminiu. Totul e completat de o husă de piele și material textil gri, care e un spectacol de eleganţă. Căștile nu sunt wireless, ci cu fir, acesta fiind singurul lor dezavantaj.


890 de dolari pe amazon.com 



Ceas Ginkgo


Ceas
Nu este tocmai cel mai modern gadget, pentru că e un ceas digital cu alarmă și cu radio FM, dar arată extrarodinar pe birou sau noptieră. E acoperit cu o husă de piele, display-ul digital are lumini roșii, arată ora și frecvenţa FM a radioului. Deasupra ai butonul care poate schimba frecvenţele radioului, iar dimensiunea este una destul de mică pentru a mai încăpea pe noptieră și alte obiecte. Bateria are 2.000 de miliamperi, dar poţi să-l conectezi direct la priză. Autonomia e de 7-8 ore atunci când e aprins radioul sau 14 zile doar cu ceasul.


75 de lire sterline pe gingkoelectronics.com 



Curea Apple Watch



Curea Apple Watch
Dacă te numeri printre cei care vor să poarte un Apple Watch, curele tradiţionale ale ceasului, cele originale, nu sunt cele mai frumoase și elegante. Avem variante făcute de terţi, iar Grovemade a mai fost prin aceste pagini, cu tot felul de accesorii. De data asta a venit rândul unor curele de piele pentru Apple Watch, care sunt potrivite la orice vestimentaţie, pe negru sau maro. Aceste curele adaugă o doză de eleganţă pentru Apple Watch și perspectiva de a transforma acest ceas într-un clasic, mai mult decât cele de silicon sau plastic.


79 de dolari pe grovemade.com



Husă de piele pentru laptop


Husă de laptop
Laptopul e un accesoriu foarte personal pentru mine. Și, de când am laptopuri de la Apple, ţin foarte mult la ele și sufăr de fiecare dată când le zgârii. Am avut huse de lemn, dar am găsit ceva și mai bun de la Vaja Cases, un producător american de huse de piele pentru laptopuri și telefoane. Aceste huse se montează în jurul laptopului, atât în partea de sus a ecranului, cât și sub tastatură. Adaugă grosime suplimentară laptopului, dar stilul este extraordinar și mi se pare că iese în evidenţă. Singura problemă e că acoperă mărul Apple, așa că s-ar putea să nu te mai lauzi cu laptopul, ci doar cu husa. Se montează în doar un minut.


189 de dolari pe row.vajacases.com



Cană Etsy


Cană
Nimic digital aici, dar foarte multă piele. Și îmi plac lucrurile mișto pe care le poţi folosi acasă, la birou sau la drum lung. Cana aceasta în forma unui borcan de mici dimensiuni e bună în călătorii și e înconjurată de o husă de piele. Până și toarta este din acest material. Sosește în patru culori diferite: negru, crem, maro și mahon. E făcută manual și e fabricată în Statele Unite, dar poate fi livrată oriunde în lume.


26 de euro pe etsy.com




Suport gadgeturi (vezi foto-cover)


Acesta nu este doar un suport de laptop, ci o geantă multifuncţională pentru cei care vor să se ducă la birou cu un organizator elegant. Acest dosar de piele de la Savage Supply e util pentru cei care vor să ia cu ei laptopul, tableta, câteva pixuri, carduri, căștile sau încărcătorul de telefon, dar și ochelarii de soare. Are buzunare multifuncţionale pentru orice, mai puţin pentru încărcătorul de laptop, deci fii atent la acest lucru. Poate fi pus cu ușurinţă într- un ghiozdan, acolo unde vrei pune și încărcătorul în cele din urmă.


130 de dolari pe savagesupplyco.com 





Scris de Vlad Andriescu

Fotografii: Getty Images

Comentarii

Mai multe

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Vine un moment în viață...

Vine un moment în viață...

2
Athleisure Trend

Athleisure Trend

Uleiurile esenţiale, ajutor sau risc pentru organism?

Uleiurile esenţiale, ajutor sau risc pentru organism?

Cat Music Spain

Cat Music Spain

SIXT Group România lansează ATELIERUL UNION MOTORS

SIXT Group România lansează ATELIERUL UNION MOTORS

Gelato Fest - Festivalul Îngheţatei Artizanale 2018

Gelato Fest - Festivalul Îngheţatei Artizanale 2018

Cele mai citite

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

La 10 ani, pe site-uri porno

La 10 ani, pe site-uri porno

Țara care nu a avut de ales

Țara care nu a avut de ales

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Laptopul, încotro?

Laptopul, încotro?

Tehnologie pentru 2017

Tehnologie pentru 2017

7 gadgeturi de folosit în weekend

7 gadgeturi de folosit în weekend

Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital

Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital