Mallorca

Mallorca



De la munţi stâncoși, peșteri, golfuri cu ape turcoaz și plaje cu nisip auriu la viaţa animată din orașe precum Palma, Mallorca le are pe toate. Și, în plus, o climă perfectă pe aproape toată durata anului, multe atracţii, cultură bogată, multe variante de shopping și mâncare delicioasă.




Capitala poartă în structura sa influenţe variate, începând cu cele romane. Nu au lipsit nici ocupaţiile vandale sau bizantine, iar mai târziu, în Evul Mediu, cele arabe, de la care insula a împrumutat arhitectura. După anul 1200, insula a fost cucerită de regele Jaime I, conducătorul Valenciei și al Aragonului. Importanţa sa comercială a crescut foarte mult, din punct de vedere turistic însă, insula a început să se dezvolte în secolul al XIX-lea, devenind în secolul XX o destinaţie de vacanţă preferată și căutată de mulţi turiști. Printre primele personalităţi care au venit în Mallorca în vacanţă s-au numărat pianistul și compozitorul Frederic Chopin și scriitoarea franceză George Sand. Aceștia s-au cunoscut în 1836, prin intermediul lui Franz Liszt. Se spune că prima întâlnire între cei doi nu a fost deloc una favorabilă. Abia în 1838 Chopin și Sand devin un cuplu, iar relaţia dintre ei durează 9 ani.




Ei s-au stabilit o iarnă în Valldemossa, iar locul a inspirat-o pe Sand, care a scris aici romanul „O iarnă în Mallorca”. Alte celebrităţi care au preferat insula ca destinaţie de vacanţă au fost Prinţul Rainier și Prinţesa Grace, care și-au petrecut aici luna de miere, în 1956, Regele Juan Carlos al Spaniei, Claudia Schiffer și Michael Douglas, care au și cumpărat proprietăţi, Jim Carrey, Bill Gates, Gwyneth Paltrow, Julio Iglesias, Brad Pitt, Goldie Hawn, Eva Longoria, Sting, Joan Collins, Antonio Banderas și Melanie Griffith. De asemenea, fanii tenisului știu că Mallorca este ţara lui Nadal, acesta deschizând aici și o școală de tenis care îi poartă numele.




Alte obiective: Santuari de Lluc (Mănăstirea Lluc) 

În munții Tramuntana se află unul dintre mai faimoase locuri de pelerinaj din Mallorca: Mănăstirea Lluc. Aici se află La Moreneta, o statuie a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus, căreia mulți pelerini îi aduc un omagiu încă din sec al XIII-lea. Mănăstirea se află la 500 de metri deasupra nivelului mării, iar statueta este faimoasă pentru că, potrivit spuselor locale, este făcătoare de minuni. Numele acesteia vine de la faptul că este mai întunecată la culoare. Există și o legendă care povestește că statuia a fost găsită de un tânăr pastor maur într-o peșteră din munți și, după ce a fost dusă la mănăstire, a dispărut. Și acest lucru s-a repetat de 3 ori, până când a primit propria ei capelă și a fost împodobită cu pietre prețioase. Alte locuri importante de pe insulă sunt Manacor, orașul perlelor, și Inca, unde este o piață celebră cu diverse bunuri, dar și o fabrică de pielărie.




Despre Palma 

Capitala Insulelor Baleare, Palma de Mallor c a este un oraș plin de viaţă, cu o atmosferă pitorească dată de imaginea palmierilor de la malul mării, de porturile și casele cu arhitectură din secolul al XVIII-lea. 


Parcuri și grădini 

Unele dintre cele mai frumoase sunt Parc de la Mar (Parcul Mării) și Grădinile Episcopale de lângă Palatul Episcopal, cu mai multe tipuri de plante, ca palmieri, portocali, lămâi. Din Parc de la Mar se ajunge ușor la Palatul Almudaina și la Catedrala La Seu. Palatul, iniţial o fortăreaţă maură căreia i s-au adăugat prelungiri gotice, are mai multe clădiri separate, curţi interioare foarte frumoase, terase și încăperi ce conţin mobile din diverse perioade, tapiserii și diverse obiecte de decor. Tot aici se află și o capelă din secolul al XIV-lea ce păstrează influenţele romane. În partea veche a orașului se află catedrala în stil gotic La Seu,  aproape de port și de faleză, de unde se pot admira diverse ambarcaţiuni. Construcţia impunătoarei catedrale pe ruinele unei vechi moschei a început în 1229 și a durat 372 de ani. Interiorul este impresionant prin grandoarea sa, la fel și turnul central, care conţine 9 clopote. Clădirea are 120 m lungime și 55 m lăţime, iar portalul sudic, Portada del Mirador, oferă o priveliște frumoasă asupra mării. Zona navei are o fereastră în formă de trandafir realizată de Antonio Gaudi, care s-a ocupat și de decorul interior în timpul lucrărilor de restaurare din 1901, iar una dintre capele are o instalaţie realizată de Miguel Barcelo. În partea de est a catedralei se află Museo de Mallorca, cu exponate arheologice și opere de artă medievală expuse într-un conac din secolul al XVII-lea.




Castelul Bellver, din 1310, oferă o panoramă superbă asupra întregului oraș și a golfului Palma. El a servit iniţial ca reședinţă de vară pentru familia regală, dar a fost și închisoare. Astăzi este un edificiu foarte frumos pe care niciun turist nu-l ratează în Palma. 


La Lonja este, de asemenea, o emblemă a orașului, în stil gotic. Reprezintă o combinaţie între biserică și castel, construită în 1452. Vitraliile foarte frumoase și îngerul de deasupra ușii sunt unele dintre acele elemente spectaculoase și admirate ale edificiului. 


Nu rataţi Băile Arabe (Banos Arabes) din sec. al X-lea, o frumoasă și bine conservată mărturie maură. 


Palau March Museu - o clădire în stil baroc cu o terasă panoramică ce expune multe sculpturi realizate de Rodin, Henry Moore, Barbara Hepworth și Eduaro Chilliada. Cu o priveliște frumoasă, Museu Es Baluard are o arhitectură impresionantă și conţine inclusiv o sculptură realizată de Santiago Calatrava. 


Placa d’Espanya este locul potrivit pentru a alege cu ce doriţi să exploraţi insula, aici fiind punctul central al tuturor mijloacelor de transport în comun. 


Plaza Major, piaţa centrală, este locul de întâlnire al turiștilor, foarte animat de cafenele, restaurante, terase și spectacole stradale susţinute de diverși artiști, printre care și dansatori de flamenco.




Zona de nord-vest 

După staţiunea turistică Megaluf începe un drum foarte pitoresc, cu multe serpentine și o priveliște superbă asupra satelor montane și a crestelor. Nu rataţi Port d’Andratx, un port pescăresc, iar dacă urmaţi drumul secundar care coboară către golful Sunt Telm puteţi face o plimbare cu vaporul către insula Sa Dragonera, declarată parc și rezervaţie naţională. 


Următorul punct de interes este orașul Valldemossa, cu mănăstirea Real Cartuja. În acest loc regele Jaume al II-lea a construit un edificiu pentru fiul său, Sancho, care suferea de astm. Palatul a fost donat în 1399 călugărilor din ordinul Carthusian și astăzi a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice de pe insulă. Vastul domeniu, împărţit în mai multe loturi, cuprinde și mănăstirea cu diversele secţiuni folosite de călugări în viaţa lor de zi cu zi. Printre ele se pot vizita și chiliile, inclusiv cele în care au locuit Chopin și George Sand și unde pot fi văzute diverse obiecte ale scriitoarei, pianul compozitorului și masca să mortuară. La Muzeul Municipal, vizitatorii pot admira lucrări de Picasso, Tapies, Miro, iar în apropierea acestuia, în fostul Palat al lui Sancho, se pot asculta concerte de pian în memoria lui Chopin. Zona a fost vizitată și de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, care a și locuit în Mallorca, venind aici de mai multe ori.




Una dintre cele mai frumoase regiuni este cea de lângă orașul Soller, mai ales pentru plimbările inedite pe care le puteţi face aici. Prima poate începe din orașul Palma, de unde puteţi ajunge în orașul Soller cu un tren. Dar nu orice tren, ci unul… special! Imaginaţi-vă că sunteţi în anul 1912 și chiar acolo veţi fi, pentru că acest mijloc de locomoţie își păstrează aspectul de atunci și vă va transpune imediat în timp. 


Drumul din capitală până aici este cu adevărat spectaculos. Pe șine înguste, trenul se plimbă printre livezi de portocali, lămâi, măslini, câmpii înverzite pentru ca pe parcurs să urce cu îndrăzneală spre munte și să treacă prin el, parcurgând nu mai puţin de 13 tunele. Însă oprește în mai multe puncte-cheie, de unde se pot face fotografii foarte frumoase, iar una dintre aceste opriri este și la Jardines de Alfabia. Complexul este alcătuit dintr-o casă, grădini și o livadă. Este localizat în Bunyola, chiar în inima munţilor, și datează din perioada dominaţiei arabe. 


După această călătorie cu trenul urmează cea de a doua, la fel de interesantă, cu primul tramvai electric din Mallorca, pus în funcţiune la un an după tren: mai precis, pe 4 octombrie 1913. Acesta merge din orașul Soller spre portul cu același nume.




În partea de nord, un alt loc ce merită vizitat este Cap de Formentor. Farul de aici se ridică asupra unei prăpăstii de 200 m, ce coboară abrupt în valurile mării. Priveliștea asupra insulei Fermentor și a golfului este impresionantă. 


În partea de sud-est a insulei Mallorca, relieful este mai neted și aici, pe lângă numeroase golfuri și pâraie, turiștii pot vizita o serie de peșteri. În sud, câmpiile și mlaștinile sărate au dus la dezvoltarea unei faune mai bogate. Însă cu adevărat spectaculoase pe această parte a insulei sunt cele 800 de peșteri săpate în calcar. După Canyamel, un turn din sec al XII-lea, se află Coves d’Arta, pe malul mării. Această zonă subterană a cavernelor, cu stalactite, este luminată pentru a-i scoate în evidenţă frumuseţea naturală. Sala de las Banderas (Sala Steagurilor) are peste 45 de metri înălţime. 


Din satul pescăresc Porto Cristo se pot vizita, de asemenea, grotele care se întind pe 1,6 km, începând de la Cuevas del Drach. Turul acestui obiectiv turistic este impresionant, pentru că această peștera are o lungime de aproape 2.000 m și 6 lacuri subterane și a fost descoperită de speologul francez Martell, în 1896. De asemenea, și speologul român Emil Racoviţă a explorat această peșteră. În interior ea conţine Lacul Martell, cel mai mare lac subteran din lume, lung de 1,6 km. El este traversat de bărcile cu turiști pe ritmuri de muzică clasică, turul devenind astfel unul cu totul special în acest decor ireal.




Cele mai frumoase plaje 


Plaja Formentor, datorită nisipului foarte alb și nuanțelor de albastru ale Mării Mediterane.  Playa de Palma are peste 4.000 de metri de plajă și este una dintre cele mai pline destinații, datorită concentrației de hoteluri, restaurante, cluburi și a facilităților de petrecere a timpului liber. Aici se află și un parc acvatic. Magaluf este de asemenea o alegere bună, mai ales că, pe lângă nisipul fin, oferă și o priveliște frumoasă asupra insulei La Porrassa, o altă atracție din Mallorca. El Arenal este cea mai lungă dintre plajele din Mallorca, fiind acoperită cu un nisip foarte fin, de culoare albă. Aici, apa mării este foarte limpede, iar valurile nu sunt foarte mari. C’an Pastilla, Cala Mayor, Cala Sunt Vicenc, Cala Millor, Coma SA, Alcanada, Canyamel sau Porto Cristo sunt alte plaje pe care turiștii pot petrece un sejur foarte plăcut.




De Adela Marinescu 

Foto: Getty Images


Informații oferite de agenția KIWI TRAVEL. www.kiwitravel.ro



Comentarii

Mai multe

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Vine un moment în viață...

Vine un moment în viață...

2
Athleisure Trend

Athleisure Trend

Cele mai citite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare