Cappadocia

Cappadocia



Surprinzătoare și diferită de la o regiune la alta, Turcia merită vizitată nu numai pentru frumusețea orașelor mari sau pentru confortul din binecunoscutele stațiuni turistice de pe litoral, dar și pentru vechimea și autenticitatea zonelor sale rurale. Încărcată de istorie, cu un aspect selenar și o imagine atemporală, regiunea Cappadocia, situată în Anatolia, este demnă de toată atenția celor dornici să exploreze o altă față a Turciei. Unicitatea acestui loc, ocupat în trecut de hitiți, romani și otomani, se datorează, în primul rând, erupțiilor vulcanice care au creat un relief spectaculos, prin rocile erodate de-a lungul timpului de vânt, nisip sau apă, în cele mai frumoase forme.




Cu scopul de a avea adăposturi sigure și fortificate, locuitorii zonei și-au creat aici a șezări, fie săpate în stâncă, sub formă de pe șteri și grote, fie în subteran, cele din urmă evoluând în adevărate labirinturi, pe suprafeţe extinse. Acestea constituie și astăzi unele dintre cele mai răspândite și largi reţele subterane de acest tip, cu nenumărate orașe descoperite și conservate încă din vremuri străvechi, când zona reprezenta și o puternică rută comercială.




În localitatea Goreme se află rezervaţia naturală cu acela și nume, care face parte încă din 1985 din patrimoniul UNESCO, iar bisericile de aici și din Urgup sunt printre cele mai vechi din lume. Acestea merită vizitate inclusiv pentru frescele pictate. Un alt obiectiv turistic este cetatea Uchisar, la aproximativ 5 km de Goreme. Pentru că este cel mai înalt loc din regiune, vă puteţi bucura de aici de una dintre cele mai cuprinzătoare și frumoase panorame asupra întregii zone.




Mai multe ora șe subterane pot fi vizitate la Nevsehir, Kaymakli și Derinkuyu, în apropiere de Goreme, remarcabile mai ales prin adâncime, având chiar și mai bine de 10 nivele sub pământ. Pe lângă frumuseţea locului, Cappadocia atrage foarte mulţi turi ști și datorită activităţilor de aici, de la drumeţii, plimbări cu bicicletă, izvoare cu ape termale, călărit și până la una dintre cele mai renumite, pentru care zona a devenit atât de vizitată: zborul cu balonul! Experienţa este unică, mai ales că are loc la răsărit. Pe lângă zborul în sine și peisajul superb care poate fi admirat de sus, în lumina dimineţii, aventurierii dornici de o astfel de plimbare vor fi cople șiţi și de imaginea celorlalte baloane colorate care vor zbura în acela și timp. Trebuie să știţi că preţurile pornesc de la cel puţin 100 de euro și cresc invers proporţional cu numărul de locuri din nacelă. Astfel, cu cât călătoria implică mai puţini pasageri cu atât tarifele cresc, putând ajunge și la 250 de euro. Indiferent de anotimp, este bine să aveţi să aveţi haine groase.




Numele Cappadocia înseamnă „ţinutul cailor frumoși” și pe bună dreptate. Vă puteţi convinge vizitând o fermă de agrement, unde vă puteţi bucura și de o plimbare călare. 


Admiraţi și chiar achiziţionaţi unele dintre cele mai delicate obiecte meșteșugărești realizate aici: cele din ceramică sau celebrele covoare anatoliene. La 9 km de Goreme se află orașul Avanos, renumit de mii de ani pentru olărit și pentru tehnici de realizare a ceramicii păstrate din vechime. Puteţi vizita aici Muzeul de Ceramică Subteran și puteţi vedea demonstraţii de prelucrare a lutului. Unele din piesele de ceramică pot fi lucrate timp de luni de zile, frumuseţea lor având și un preţ pe măsură. Același lucru este valabil și pentru covoare, aici existând și locuri unde puteţi observa tehnica ţesutului faimoaselor obiecte de acest tip, din mătase.





Dacă timpul vă permite, faceţi o vizită la caravanseraiul Saruhan, aflat la 16 km de Goreme. Aici puteţi trăi o experienţă autentică oferită de dansul dervișilor, într-un spectacol magic, cu efect hipnotic. 


După plimbările pe jos, nu rataţi beneficiile unei băi turcești în binecunoscutele hamamuri. 


Savuraţi mâncarea specific turcească în restaurante amenajate cu divane, perne decorative și covoare sau ceaiurile și cafelele preparate în stil turcesc.




Un alt specific încântător al locului este acela că multe unităţi de cazare s-au adaptat regiunii, astfel că turiștii care își doresc să petreacă câteva nopţi în alt gen de hoteluri decât cele clasice pot beneficia de tot confortul necesar și de facilităţi moderne în camera din piatră, sub formă de grote. De asemenea, Cappadocia își întâmpină vizitatorii cu o climă foarte plăcută până spre sfârșitul anului, astfel că luna noiembrie este o perioadă perfectă pentru a-i descoperi frumuseţea.




Informaţii oferite de agenţia KIWI TRAVEL, www.kiwitravel.ro


De Adela Marinescu

Foto: Getty Images



Comentarii

Mai multe

Moromeții 2

Moromeții 2

Institutul Cultural Român, de la instituţie la brand cultural

Institutul Cultural Român, de la instituţie la brand cultural

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

Cele mai citite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare