Bangkok, al doilea oraș al îngerilor

Bangkok, al doilea oraș al îngerilor



S-ar putea să vă întrebați, cum de orasul îngerilor și de ce tocmai în Asia. Da, nu este vorba despre City of Angels - Los Angeles ci despre Bangkok, vastul oraș asiatic care îmbină (cu succes) cultura budistă tradițională cu noile structuri de oțel și sticlă, zgârie-nori, templele vechi de secole cu turnurile semețe, cu clădiri de birouri.





Pentru majoritatea turiștilor, prima oprire este Bangkok, un oraș zgomotos, uneori exagerat, care inspiră emoții variate - dezgust, disperare, umor și chiar afecțiune - deseori la intervale scurte de timp. Centru comercial al țării, acest loc este o încercare pentru vizitator, recompensele fiind pe măsura lor.


Bangkok este cunoscut pentru reputația sa mondială ce ține de restaurantele superbe, în primul rând, viața de noapte, templele magnifice (denumite pe scurt wat, wats) și unul dintre cele mai bune locuri de shopping din toată Asia, alături de Shanghai, Beijing și alte mari metropole.





Orașul la o primă impresie poate părea intimidant, datorită întinderii sale foarte mari și a "haosului controlat" ce îl resimți încă din prima clipă în care-i calci spațiul personal. Traficul este intens, zarva fără limită și mulțimile de multe ori agasante. Mulți dintre turiști după câteva ore de vizitat, abia așteaptă să evadeze pe plajele din sud sau în munții din nord. Este păcat acest lucru, deoarece în toată imensitatea lui, Bangkok-ul este unul dintre cele mai frumoase orașe din Asia.


Numele întreg al Bangkokului este cel mai lung nume din lume care definește o localitateNu are rost să-l scriu acuma, ar fi chiar foarte greu de urmărit și citit, dar vă zic că are 11 cuvinte, fiecare de o lungime considerabilă.


În traducere acesta ar însemna cam așa: "Orașul Îngerilor, Marele Oraș al Nemuritorilor, Magnificul Oraș al Celor Nouă Pietre, Tronul Regelui, Orașul Palatelor Regale, Casa Zeilor Reîncarnați, Construit de Visvakarman la porunca Indrei". Thailandezii îi spun în mod uzual "Krung Threp" sau "Orașul Îngerilor". Adică un fel de "Khaleesi, Regina Andalilor, Sfărmătoarea lanțurilor, Protectoarea Mării de Iarbă" șamd. (din Urzeala tronurilor)





Centrul istoric și cultural al Bangkokului este insula Rattanakosin, așezământul vechiului oraș regal. Având în față o meandră a râului Chao Phraya, susținută de canale (khlongs - în tailandeză), Rattanakosin deține multe dintre frumusețile arhitecturale și religioase ale Bangkokului. Aici vei găsi Wat Phra Kaeo și Marele Palat.


Cea mai strălucitoare priveliște de pe tot cuprinsul Thailandei este Wat Phra Kaeo - Templul lui Buddha de Smarald, împreună cu Marele Palat învecinat. Intrarea pe terenurile templului regal se face pe o poartă de acces foarte îngustă și te poartă direct într-o lume a turlelor strălucitoare poleite cu aur și a pavilioanelor ornamentate extravagant. De cum ai intrat în "complexul templier" ai avea instinctul să te îndrepți direct spre sala care adăpostește faimosul Buddha de Smarald, dar ți-as sugera mai întâi să explorezi complexul de clădiri anexate templului, începând cu picturile murale Ramakien.





Picturile murale Ramakien, acoperă în totalitate pereții interiori ai mănăstirii și au o lungime de 1900 de metri. Ar fi indicat să îți rezervi un ghid autorizat care să îți ofere un tur complet al picturilor, cu explicațiile aferente pentru fiecare, ca să "prinzi" povestea în ordine cronologică, firească a picturilor.


Templul de Smarald al lui Buddha, este cea mai mare clădire din cadrul wat-ului și cea mai importantă structură religioasă a Thailandei. Ține minte că, odată ajuns în interiorul bot-ului, trebuie să arăți un mare respect, să fii îmbrăcat decent și "it's a must" să te descalți înainte de a intra. Fotografiatul este strict interzis.





Știu că vei fi ușor surprins pentru că vom vorbi despre minoritatea chineză în rândurile ce urmează, în special în Thailanda, dar cartierul Chinatown din perimetrul imensului Bangkok prezintă niște obiective cu adevărat delicioase din punct de vedere turistic, de la farmacii vechi unde se vând medicamente tradiționale chinezești (pe baza de plante) la vânzătorii ambulanți care comercializează obiecte rare (sau mai puțin rare, depinde de seriozitatea fiecăruia).


Chinatown, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Bangkok-ului (secolul al XVIII-lea) se întinde la sud-est de Rattanakosin, delimitat de o parte de râul Chao Phraya și pe cealaltă de către Charoen Krung Road.





Nu este vizitat de către marea masă a turiștilor, cu toate că este cea mai interesantă enclavă etnică din Bangkok. În limitele Chinatown-ului sunt suficiente atracțiile care să o proclame una dintre cele mai exotice părți ale orașului.


În primul și primul rând, odată ajuns în Chinatown, pe vreuna din străzile ticsite cu tarabele micilor sau mai puțin micilor "antreprenori" chinezi, trebuie să înveți cum să te tocmești la preț. Din start vei cere aproximativ 50% din prețul propus de comerciant; dar într-un mod politicos. Thailandezii (în cazul de față chinezii thailandezi) sunt politicoși din fire. Bineînțeles că vei da ochi cu comercianți mai răutăcioși, în special după-masa sau spre seară. Prin urmare, ceri jumătate de preț ca să-l scoți undeva la 70-75 % din suma "oficială".





Comercianții sunt mai binedispuși și mai dornici să lase din preț dimineața, deoarece există o vorbă nescrisă care zice așa - "dacă vând obiecte încă de dimineață (mai ales dacă sunt plătiți cu monede), vor avea spor la vânzare toată ziua."


Așadar, cine poftește o excursie în inima comercială și culturală a Asiei și un imens talcioc cu produse unicate la prețuri negociabile, mânuța sus!



text de Claudiu Petrasciuc

fotografii: Getty Images







Comentarii

Mai multe

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Vine un moment în viață...

Vine un moment în viață...

Cele mai citite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare