13 lucruri noi pe care nu le știai despre Israel

13 lucruri noi pe care nu le știai despre Israel




O ţară cât un continent, izolată ca o insulă, cu trei mări și patru anotimpuri concomitent pe teritoriul ei, cam cât cel al Republicii Moldova. Bine aţi venit în Israel!



1. Cele mai vechi cimitire din lume, încă funcţionale, sunt cele de pe Muntele Măslinilor. Credinţa evreiască spune că morţii de aici vor fi primii înviaţi la venirea lui Mesia, prin urmare, locurile de veci sunt foarte râvnite. În 2009, un grup de real-estate francez a cumpărat o jumătate de hectar de pământ pe munte, cu 24 de milioane de dolari, cu scopul de a face un cimitir pentru VIP-uri. Un loc de veci cu lăţimea de 60 de cm poate costa și 50.000 de dolari, dacă se află în proximitatea mormântului vreunui rabin celebru.




2. Cel mai bun moment să vizitezi Sfântul Mormânt fără a sta la cozi uriașe e duminica dimineaţa, înainte de începerea liturghiilor din biserică (ora 6:30-7:30). Vei vedea adevărate procesiuni religioase de preoţi și călugări și te vei putea ruga în voie în faţa mormântului sfânt, pe fundalul sonor al cânturilor bizantine.




3. Israelul produce o mulţime de vinuri foarte bune, din cele mai vechi timpuri, după cum putem afla și din episodul „Nunta din Caana Galileii” din Noul Testament. Tradiţia a fost bine întreţinută, căutaţi vinurile podgoriei Margalit, din Galileea, vestitul critic de vin Robert Parkwer le recomandă ca fiind unele dintre cele mai bune din lume.




4. Hatikvah (Speranţa), imnul naţional al Israelului, are versurile compuse de Naftali Herz Imber, un poet evreu născut în Galiţia, în timpul șederii lui la Iași. Compozitorul muzicii, Samuel Cohen, a mărturisit că s-a inspirat inclusiv dintr-o melodie românească, Carul cu boi. Ascultă-l aici.



5. Tel Aviv e supranumit capitala LGBT a Orientului Mijlociu pentru toleranţa unică în regiune de care se bucură minorităţile sexuale. Cea mai mare paradă „gay pride” de pe tot continentul asiatic are loc aici în fiecare an în luna iunie, cu peste 100.000 de participanţi, localnici și turiști.




6. Apa și condiţiile de climă din zona Mării Moarte ajută la ameliorarea psoriazisului.




7. Iarna poţi face plajă la Marea Roșie, ba chiar și la Mediterană sau Marea Moartă, dar și schi în Munţii Hermon. Aici sunt două piste de schi corespunzătoare pentru competiţiile olimpice, dar și trasee pentru începători.




8. În Israel sunt peste 250 de kibbutz-uri, niște comunităţi egalitariste în care membrii lor lucrează mai ales în agricultură. 1,5% din populaţia Israelului trăiește într-un asemenea loc. Pentru o experienţă autentică, puteţi să vă cazaţi într-un kibbutz contra cost sau puteţi deveni voluntar pentru o perioadă limitată de timp. Aiciaveţi toate datele.




9. Deși hummus-ul a ajuns în România prin restaurantele turcești și arăbești, în Israel se consumă de două ori mai mult hummus decât în ţările arabe vecine. Acest fel de mâncare e considerat mâncarea naţională (neoficială). Să nu vă miraţi dacă varianta evreiască vine cu un ou fiert în farfurie, alături de pătrunjel tocat, și dacă e mai lichid decât fratele ei arăbesc.




10. Israelul e singura ţară din lume în care mamele au învăţat de la copiii lor limba oficială, ebraica. Asta, pentru că la fondarea statului s-a adoptat o limbă nefuncţională, antică, folosită numai în scopuri religioase. Imigranţii care au ajuns aici din Europa au învăţat și adaptat această limbă.



11. Safed (sau Tzfat) este „capitala mondialăa religiei Kabbalah, promovată de Madonna. E unul dintre orașele sacre ale iudaismului. Președintele palestinian Mahmoud Abbas este născut aici.




12. Israelul are cele mai multe muzee din lume pe cap de locuitor și e constant în top 10 ţări cu cetăţeni care deţin o diplomă universitară.



13. În Valea Arava există un curmal provenit dintr-o sămânţă găsită în fortăreaţa Masada și care a fost datată ca fiind din primul secol al erei noastre.




Text preluat de pe www.caia.ro

Foto: Getty Images



Comentarii

Mai multe

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

Cele mai citite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Relaxează-te în Maldive cu Air France

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare