Hygge și Lagom

Hygge și Lagom



Hygge și Lagom sunt două concepte pe care trebuie să le cunoști, dacă iubești stilul scandinav. Ambele te ajută să conștientizezi că nu trendurile legate de mobilier sau elemente decorative sunt cele care contează, ci atmosfera creată de acestea. Acasă e locul în care îți încarci bateriile, te relaxezi, te simți confortabil alături de cei dragi, așa că de vibe-ul de acolo depinde starea ta generală. Prin cele două concepte înveți cum să creezi o atmosferă cozy acasă.



Despre HYGGE ai auzit cu siguranţă, s-a vorbit mult timp despre acest concept, cartea în care e descris fiind considerată ideală drept cadou. A fost una dintre cele mai vândute în librării, iar pe Instagram și Pinterest găsești o mulţime de imagini reprezentative cu #hygge. Pe Instagram, de exemplu, găsești peste 4 milioane de astfel de imagini.


În majoritatea se văd și oameni care se simt bine, așezaţi comod, zâmbind, savurând un ceai, o cafea sau un vin, așezaţi pe o canapea sau un fotoliu, cu picioarele întinse, cu ceva bun de mâncare la îndemână, poate în faţa unui șemineu sau cu lumânări parfumate aprinse în fundal, ori având alături câte un animal. Conceptul presupune modul în care poţi crea acasă o atmosferă primitoare, caldă, în care să te simţi bine și în siguranţă, având în jur lucruri care îţi plac și te definesc.





Hygge este de fapt și un stil de viaţă, prin care faci ce ţine de tine ca să fii fericit(ă). În dormitor, de exemplu, ai nevoie de senzaţia de curat, dar și de cald, primitor, de un pat care să îmbie la un somn confortabil și odihnitor, precum și de obiecte de depozitate eficiente, astfel încât obiectele să nu dea senzaţia de aglomeraţie.


Deși poate fi relaxant să vezi un film bun, tehnologia poate fi obositoare și îţi răpește din energie. Poţi să folosești însă un mic radio sau un alt aparat pentru muzică liniștitoare, alături de aromoterapie. În momentele de relaxare e mai util să citești o carte, să ai o conversaţie plăcută cu cineva sau, pur și simplu, să savurezi câteva momente de liniște, doar tu cu tine.


În multe imagini vei vedea nu doar căni pline de ceva ce pare savuros, cum sunt cafelele cu spumă de lapte și decor din bezele sau bomboane, sau ceaiuri în care există felii de portocale, fructe de pădure sau beţișoare cu zahăr candel pe post de linguriţe de amestecat, ci și haine cozy: șosete tricotate, șaluri, păturici pufoase. Astfel de elemente au menirea de a te introduce în atmosfera de calm și bine, care pot fi specifice oricărui sezon, nu doar celui rece.





LAGOM, cu ceva mai puţine reprezentări deocamdată, „doar” 111.000 de postări pe Instagram, este o noţiune asemănătoare, prin care înveţi să găsești echilibru în decor, pentru a nu avea nici prea mult, aglomerat, nici prea puţin, rece și neprietenos.


Evident, scăparea de obiecte care nu sunt utile are legătură și cu responsabilizarea faţă de mediul înconjurător, care trebuie protejat. Înveţi, practic, să nu te lăcomești în a acumula obiecte de care nu ai neapărat nevoie, fără a renunţa însă la ceea ce îţi place și te reprezintă. Respectând filosofia Lagom nu te gândești exclusiv la obiecte, ci și la energia folosită sau economisită, la reciclare sau la cheltuieli pentru utilităţi. Astfel, înveţi de exemplu să nu mai lași foarte mult apa să curgă, iar luminile nu mai rămân aprinse inutil prin încăperi în care nu ai activitate. Înveţi să sortezi materialele pentru a le recicla și chiar să nu mai ceri mereu și pungă de plastic atunci când mergi la cumpărături, ci ambalaje din materiale biodegradabile. Înveţi în ce fel te ajută pe termen lung în viaţa de zi cu zi să ai un stil de viaţă sustenabil, prin schimbări mici, graduale, dar importante.





Este un concept care are legătură și cu felul în care mănânci. Practic, nu ai restricţii, adică te poţi bucura inclusiv de dulciuri sau de fast-food uneori, însă cu moderaţie, având grijă să respecţi cantitatea potrivită, combinaţia optimă, un anumit echilibru, astfel încât să savurezi, nu să devorezi.


Conceptul Lagom este despre armonie, despre echilibru, despre a învăţa să fii mulţumit(ă) cu ceea ce ai, cu un stil de viaţă moderat, simplu, dar în același timp plăcut, e despre moderaţie. Înveţi să îţi protejezi spaţiul personal, dar și să respecţi spaţiul celorlalţi. Ca și cum ai face parte dintr-o mare echipă și faci ceea ce ţine de tine – atât pentru binele tău, cât și pentru binele colectiv.




Indiferent de conceptul studiat, mobilier și decoraţiuni în stil suedez găsești la noi la mai multe magazine, cum sunt Ikea, Kika sau Jysk, unde atât Hygge, cât și Lagom, sunt încorporate automat, fie prin propunerile de depozitare, fie prin variantele potrivite pentru răsfăţ.


Poţi afla mai multe detalii despre aceste concepte răsfoind „Lagom – Secretul suedez al vieţii bune”, de Lola A. ÅKERSTRÖM, de la editura Publica, precum și „Hygge, Arta daneză de a trăi bine”, de Louisa Thomsen Brits, la aceeași editură.



De Ana-Maria Năcioiu

Foto: Getty Images



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Culorile în trend pentru design interior în 2019

Culorile în trend pentru design interior în 2019

In the mood for LOVE

In the mood for LOVE

Visezi să ai un perete viu acasă?

Visezi să ai un perete viu acasă?

Transformă balconul într-o oază urbană

Transformă balconul într-o oază urbană

Inspirație estivală

Inspirație estivală

Hygge și Lagom

Hygge și Lagom

Stilul mediteranean și derivatele lui

Stilul mediteranean și derivatele lui

Vrei o casă zen?

Vrei o casă zen?