SapteSeri

Night Market Acoustic Session #4 - Rockabella

Curajoasă și extrovertită, dar în același timp fragilă și sensibilă, muzica celor de la Rockabella explorează natura umană prin contrastele mereu-schimbătoare dintre lumină și întuneric, conexiune și distanță, sunet și liniște.

Rockabella este o trupă de indie rock din București, creată în jurul solistei și compozitoarei Teodora Moroșanu. Rockabella alternează influențe art rock, alternative și progressive-rock dar surprinde cu inflexiuni neo soul, industrial și electro.

Rockabella a lansat la începutul lunii februarie albumul concept ”Clarobscur” care parcurge linia fină dintre lumina și întunericul nostru interior.

Cele 10 cântece de pe album explorează suprapunerile conceptelor de libertate și captivitate, iubire și ură, viață și moarte. Fiecare cântec are propria lui poveste însă ele par să se fi născut dintr-un nucleu comun: co-dependența dintre lumină și întuneric. Nu putem înțelege lumina fără să cunoaștem întunericul.

Intrarea este liberă!

28 august - 28 august miercuri la 20:30, până miercuri la 23:00