Portretul oficial al lui Alexandru Ioan Cuza. Personajul, artistul, atmosfera...

In prima luna a anului 2012, in cadrul proiectului „Exponatul lunii”, Muzeul National de Istorie a Romaniei va invita miercuri, 25 ianuarie, orele 12.00, la vernisajul micro-expozitiei „Portretul oficial al lui Alexandru Ioan Cuza. Personajul, artistul, atmosfera...”.
Locul central in cadrul expozitiei il ocupa portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pictat de Carol Popp de Szathmari. Cu acest prilej, Muzeul National de Istorie a Romaniei marcheaza, de fapt, doua momente aniversare: implinirea a 150 de ani de la data la care domnitorul Cuza proclama, in fata Adunarilor Moldovei si Tarii Romanesti, reunite la Bucuresti, „Unirea definitiva a Principatelor” (24 ianuarie 1862) si implinirea a 200 de ani de la nasterea lui Carol Popp de Szathmari, unul din cei mai importanti artisti romani ai secolului al XIX-lea (11 ianuarie 1812).
Dupa cum era si firesc, un rol important in cadrul expozitiei ii este acordat domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care este, de fapt, „liantul” intregului demers expozitional. In fata Adunarilor reunite la Bucuresti pe 24 ianuarie 1862, Cuza spunea: „O viata noua se deschide astazi pentru Romania (...) Credincios misiunei ce mi-ati dat si cunoscand dorinta statornica a romanilor de a ramane uniti, am proclamat inaintea D-voastra, cat si inaintea tarei, unirea definitiva a Principatelor. V-am zis ca ea va fi precum Romania o va dori si simti”.
Tema unirii Principatelor l-a atras pe documentaristul Carol Popp de Szathmari inca din timpul preliminariilor, el editand o serie de litografii (Conferinta de pace de la Paris – 1856, Solemnitatea deschiderii Divanului Ad-hoc – 29 septembrie 1857, Solemnitatea deschiderii primei Camere nationale – 29 februarie 1860). Cuza l-a cultivat intens pe entuziastul Szathmari pentru calitatile sale de fin portretist, diplomat si documentarist, datorita maiestriei de a surprinde realitatea in elementele esentiale. Relatiile sale cu domnitorul principatelor s-au amplificat cu ocazia calatoriilor acestuia la Constantinopol (1860 si 1864), Szathmari fiind prezent in suita oficiala. La cererea lui Cuza a realizat desenele pentru stema si steagul Romaniei, proiectul pentru Ordinul Unirii (1864) devenit ulterior, cu usoare modificari, Ordinul Steaua Romaniei, Harta Principatelor Romane (1864), proiecte pentru marci postale. Din 16 octombrie 1863 este numit de Al. I. Cuza „pictor si fotograf al Curtii”, artistul marcand evenimentul pe vinietele aflate pe spatele fotografiilor. Szathmari a realizat portretele oficiale ale domnitorului (intre care si cel aflat in „centrul” expozitiei de fata) si ale sotiei sale, Elena Cuza.
Promo
Fara comentarii
Stiri si evenimente
A fost lansat site-ul oficial al Festivalului Ansamblurilor Radio „RadiRo”
· Citeste in continuare
Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula
· Citeste in continuare
Tabara de Film - un workshop dedicat tinerilor intre 6 si 17 ani
· Citeste in continuare
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
· Citeste in continuare
Cum salvam satul de munte?
· Citeste in continuare



