Lansare de carte la Librăria Dalles din Bucureşti: Minoic de Caius Dobrescu

Miercuri, 30 martie, la ora 19.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul N. Bălcescu nr. 18 ), va avea loc lansarea celui mai recent titlu semnat de Caius Dobrescu, Minoic, un roman detectivistic, plin de mistere şi mesaje criptice.
Alături de autor, prezintă: Livius Ciocârlie şi Alex Ştefănescu
Moderator: Bianca Burţa-Cernat
În oraşul american imaginar Shebango aterizează Nicu, poet marginal şi redactor la o revistă dedicată animalelor de companie. Ar trebui să-l întîlnească pe prietenul său Dinu, devenit custodele memoriei lui Tidid Diomed Caraiani, un guru academic de reputaţie internaţională, al cărui trecut românesc a ajuns, după moartea sa, subiectul unor aprinse controverse. Numai că Dinu nu este de găsit nicăieri, deşi îi expediază mesaje ciudate într-un alfabet „minoic” inventat de ei în studenţie. Bîjbîind printr-o Americă pe care cu greu o înţelege, Nicu se lasă prins într-o intrigă detectivistică ale cărei fire se ţes nu doar între pasiunile şi interesele Estului şi Vestului, ci şi între momente dintre cele mai violente şi confuze ale istoriei româneşti (fermentaţiile legionare, lagărele anilor ’50, semi-Dezgheţul şi cu-totul-Reîngheţul etc.). Surprizele se ţin lanţ, personale, naţionale sau globale…
Declaraţia autorului: Ficţiunea detectivistică din Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia a reuşit să se impună Europei ca literatură puternică, adevărată şi inteligentă. Putem şi noi concura în această ligă? Asta am încercat cu Minoic. Folosind, totodată, prilejul pentru a pătrunde unele dintre misterele criminale obsedante ale istoriei noastre moderne şi contemporane. şi încercînd să(-mi) explic de ce, fir-ar să fie!, nu putem scăpa de complexe, fantasme şi fantome.
Caius Dobrescu (n. 1966), poet, eseist şi romancier, predă teoria literaturii la Universitatea Bucureşti. Dintre volumele publicate, amintim: Pauza de respiraţie (volum colectiv, 1991); Efebia (poeme, 1994); Balamuc sau pionierii spaţiului (roman, 1994); Deadeva (poeme, 1998); Modernitatea ultimă (eseuri, 1998); Inamicul impersonal (eseuri, 2001); Semizei şi rentieri. Despre imaginarul burgheziei moderne (istorie culturală, 2001); Ode an die freie Unternehmung (poezie, 2006; în 2009 autorul a primit premiul oraşului Münster pentru poezie europeană, împreună cu Gerhardt Csejka, traducătorul volumului); Teză de doctorat (roman, 2007) şi Euromorphotikon (roman în versuri, 2010).
Promo
Fara comentarii
Stiri si evenimente
A fost lansat site-ul oficial al Festivalului Ansamblurilor Radio „RadiRo”
· Citeste in continuare
Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula
· Citeste in continuare
Tabara de Film - un workshop dedicat tinerilor intre 6 si 17 ani
· Citeste in continuare
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
· Citeste in continuare
Cum salvam satul de munte?
· Citeste in continuare



