Erasmus Musica Band – Turnul of Babel in Elephant Pub pe 13 decembrie

Erasmus Musica Band – Turnul of Babel - comunicat de presă
Cinci studenţi străini cântă în trei limbi şi la cinci instrumente diferite: trompetă, trobon, pian, tobe si chitară. Au venit din Spania, Italia, Portugalia, Franta si Germania şi s-au întâlnit în această toamnă în Bucureşti, locul pe care l-au ales pentru stagiul lor Erasmus. Luni, 13 decembrie li se va indeplini visul de a avea primul lor concert. Începând cu ora 21.00, amestecul ameţitor de Bossa, Flamenco, Ska, Soul, Blues va tulbura simţurile amatorilor de senzaţii muzicale tari din Elephant Pub, pentru că Turnul of Babel se pricepe de minune să arunce simţurile în aer.
Nimic din povestea trupei Turnul of Babel nu e banal. În octombrie, Lucas (Spania) şi João (Portugalia) s-au întâlnit la unul dintre evenimentele organizate de ESN UniBuc şi şi-au dat seama că împărtăşesc aceeaşi pasiune mistuitoare pentru muzică. La propunerea lor, ESN UniBuc a organizat o întâlnire între studenţii Erasmus din Bucureşti care şi-au manifestat interesul pentru ceea ce se numeşte de atunci Erasmus Band project. Astfel, la sfârşitul lui octombrie, componenţa trupei era stabilită:
- Lea (Germania) şi prezenţa ei plină de graţie, doar aparent contrastantă cu trombonul,
- Lucas (Spania), care te face să te îndrăgosteşti de Flamenco din câteva acorduri de chitară şi inflexiuni ale vocii, dar pentru care singura iubire adevărată rămâne trompeta,
- João (Portugalia), cu chitara şi vocea convertite iremediabil la Bossa;
- Federico (Italia), căruia îi fug degetele şi pecorzile chitării, şi pe clapele pianului sau ale orgii
şi
- Thomas (Franţa), a cărui energie se răspândeşte cu viteza sunetului tobelor pe care le cucereşte din nou, cu fiecare ocazie pe care o are de a cânta
ESN UniBuc vă invită să vă bucuraţi de atmosfera intensă a primului lor concert. Mai multe detalii despre trupă puteţi găsi pe http://unibuc.esn.ro. Vă aşteptă luni, de la ora 21h00, în Elephant Pub!
Echipa ESN UniBuc
Andra Mardare
Coordonator departament Comunicare
0723.321.699
Elena Damian
Coordonator proiect Erasus Band
0745.954.831
Promo
Fara comentarii
Stiri si evenimente
A fost lansat site-ul oficial al Festivalului Ansamblurilor Radio „RadiRo”
· Citeste in continuare
Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula
· Citeste in continuare
Tabara de Film - un workshop dedicat tinerilor intre 6 si 17 ani
· Citeste in continuare
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
· Citeste in continuare
Cum salvam satul de munte?
· Citeste in continuare



