Duelul viorilor – Stradivarius sau Guarnieri?

Turneul National care va aduce in salile de concerte doi mari violonisti romani, Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru, insotiti de doua dintre cele mai frumoase si performante viori ale lumii va avea loc, in perioada 26 septembrie - 6 octombrie 2011, in sase orase din Romania. Provocarea a fost lansata celor doi de pianistul Horia Mihail, care le va fi alaturi pe scena in permanenta.
Care a fost cel mai mare lutier al lumii? O rivalitate veche de trei secole, o intrebare pe care si-au pus-o generatii si generatii de iubitori ai muzicii, nu isi va gasi nici acum, probabil, raspunsul, dar va deveni pretextul unor recitaluri extraordinare cu piese de mare popularitate din repertoriul pentru vioara. Pentru inceput interpretii vor prezenta publicului cele doua opere de arta – viorile Stradivarius si Guarneri. Astfel Gabriel Croitoru cu vioara Guarneri del Gesu “Catedrala” a lui George Enescu pusa la dispozitie de Muzeul “George Enescu” va interpreta lucrari de virtuozitate de H. Provost, Sarasate si Kreisler, apoi Liviu Prunaru va canta la vioara Stradivarius “Pachoud” - un instrument special, de mare valoare, adevarata opera de arta a lui Stradivarius - piese celebre de Ceaikovski, Brahms – Kreisler, Jules Massenet si Bazzini. In cea de-a doua parte a serii, cei trei artisti, Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru si Horia Mihail, vor fi prezenti pe scena concomitent, spectatorii putand sa savureze imbinarea spectaculoasa a sunetelor celor doua viori acompaniate de pian in Grand Duo pentru doua viori, op. 57 de Ch. de Beriot, Duo in re major de Spohr si Cinci piese pentru 2 viori si pian de Sostakovici.
Programul turneului este urmatorul :
- 26 septembrie, Tg. Mures, Palatul Culturii
- 28 septembrie, Brasov , Cercul Militar
- 30 septembrie, Bucuresti, Sala Radio
- 3 octombrie, Casa de cultura a studentilor, Cluj Napoca (in cadrul festivalului “Toamna Muzicala Clujeana”)
- 4 octombrie, Timisoara, Sala Capitol
- 6 octombrie, Craiova, Sala Filarmonicii
Biletele s-au pus in vanzare la casele de bilete ale salilor de concert, iar la Bucuresti si Timisoara prin site-ul www.eventim.ro si librariile Humanitas.
Promo
Fara comentarii
Stiri si evenimente
A fost lansat site-ul oficial al Festivalului Ansamblurilor Radio „RadiRo”
· Citeste in continuare
Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula
· Citeste in continuare
Tabara de Film - un workshop dedicat tinerilor intre 6 si 17 ani
· Citeste in continuare
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
· Citeste in continuare
Cum salvam satul de munte?
· Citeste in continuare



