Deja surade dulcea primavara

Miercuri, 23 februarie, la Sala Radio, "Deja surade dulcea primavara...". Celebra soprana Teodora Gheorghiu revine pe scena cu un buchet de arii si motete semnate W. A. Mozart. Exsultate, jubilate, K 165, Schon lacht der holde Fruhling (Deja surade dulcea primavara), K 580, Et incarnatus est din Misa in do minor, K 427.
Acesta este al doilea concert pe care fosta solista a Operei din Viena il sustine in acest inceput de an la Sala Radio. In urma cu doar o luna, ea a facut parte din distributia operei "Copilul si Vrajile" de M. Ravel, alaturi de Ruxandra Donose, Philippe Do, Valentin Racoveanu si Yuriy Tsiple.
Apreciata pentru vocea deosebita Teodora Gheorghiu a fost premiata personal de Jose Carreras in 2002, la Pamplona.
In concertul de miercuri seara, o veti putea asculta in compania Orchestrei de Camera Radio. Dirijor Adrian Morar. Pe langa programul mozartian, publicul va putea audia lucrarea Opriti razboiul! de Bence - Muk, dar si Nocturna a doua in fa major si Divertisment in sol major de J. Haydn.
Soprana Teodora Gheorghiu a studiat flautul inainte de a se consacra cantului vocal la Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. A participat la numeroase cursuri de master si a fost distinsa cu premii in competitii dintre care Concursul "Regina Elisabeta" in Bruxelles, "Julian Gayarre" in Pamplona si "George Enescu" in Bucuresti.
In 2003, dupa debutul la Opera Nationala Bucuresti cu rolul Reginei Noptii din Flautul fermecat de W. A. Mozart, Teodora Gheorghiu a avut mai multe aparitii la Opera din Viena dupa care a obtinut bursa "Herbert von Karajan". Apoi a cantat Casatoria secreta de Cimarosa la Theatre de la Monnaie din Bruxelles, demarand astfel o cariera lirica deosebita. Au urmat colaborari cu Teatrul din Lucerna, Opera Nationala Lorraine din Nancy, Grand-Theatre din Geneva, Opera din Lausanne si Theatre des Champs-Elysees din Paris, unde a interpretat rolurile Rosina (Barbierul din Sevilla), Musetta (Boema) precum si rolul titular al operei Zaide.
In anul 2004, a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar intre 2007-2010 a fost membra a acestei institutii interpretand rolurile: Adela (Liliacul), Regina noptii (Flautul fermecat), Nannetta (Falstaff), Fiakermilli (Arabella), Adina (Elixirul dragostei), Elvira (Italianca in Alger), Sophie (Werther) si Eudoxie (La Juive).
In anul 2005 a fost invitata lui Jose Van Dam pentru un concert la Palais des Beaux Arts din Bruxelles.
Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Salii Radio si prin reteaua Eventim in magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.
Promo
Fara comentarii
Stiri si evenimente
A fost lansat site-ul oficial al Festivalului Ansamblurilor Radio „RadiRo”
· Citeste in continuare
Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula
· Citeste in continuare
Tabara de Film - un workshop dedicat tinerilor intre 6 si 17 ani
· Citeste in continuare
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
· Citeste in continuare
Cum salvam satul de munte?
· Citeste in continuare



