Sala Papp Laszlo din Budapesta e luminata slab. Peste tot clipesc ritmic, rosu si jucaus mii de perechi de cornite AC DC.

E ora 20:00.

Atmosfera, grea de asteptare, e taiata de primele acorduri ale trupei de deschidere. Desi spectatorii o intampina destul de plictisiti, The Answer este revelatia anului 2008, cand a explodat in deschiderea concertelor din turneul Whitesnake. Avand, iata, si diploma de la AC DC, trupa se poate considera asezata pe o traiectorie de succes. Ascultati-o.

La ora 21:00, dupa un film de animatie combinand mutrele legendarilor cu siluetele a doua vampe sexy, the Rock'N' Roll Train poposeste pe scena, in a douasprezecea halta a turneului european AC DC, facand din 23 martie o zi greu de uitat pentru cei 15000 de spectatori. De la prima piesa a coborat adanc in noi, regasindu-si cuibul, sunetul acela clasic de rock, profund, clar, reverberat, punand in distincta valoare fiecare instrument, creand un spatiu aerisit pentru vocea aproape neatinsa de timp a lui Brian Johnson. Nimic nu poate fi uitat sau trecut cu vederea. De la precizia si echilibrul elvetiene ale sectiei ritmice Rudd-Williams si riff-urile exacte ale retrasului Malcolm Young, pana la sclipitorul si neobositul spiridus chitarist Angus Young si marca indestructibila a vocii lui Johnson, toate au ramas la fel, nealterate de cei 8 ani de liniste. in ciuda pauzelor dintre piese - un obicei vechi si descurajant al grupului - si a micii ezitari a vocalului, la The Jack, edificiul AC DC mi-a parut impresionant. Una cate una, Back To Black, Hells Bells, Thunderstruck, TNT, Dirty Deeds, Highway To Hell, You Shook Me All Night Long sau For Those About To Rock au cazut peste mine si m-au spalat de oboseala, platitudine, timpii morti si pulsul incetinit.

La sfarsit mi-am regasit sufletul tanar si tricoul negru, de care uitasem de vreo 15 ani.

Comentarii