Intr-o piesa nefericita a teatrului romanesc de-acum doua secole, un personaj feminin rostea in imprejurari tandre o replica senzationala: "bate-ma, loveste-ma, strange-ma, turteste-ma!" Asta cere si spectatorul normal de oricand si oriunde, prins intre criza de nervi si nevoia de a evada din ea, iar Danny Boyle face tot ce stie mai bine ca sa-i faca pe plac.

"Vagabondul milionar" are tot ce trebuie sa te faca sa-ti pierzi capul: poveste valabila (pustiul din mahalaua Mumbaiului care scoate masele in strada cand e pe cale sa castige potul cel mare la "Vrei sa fii miliardar?" si care in paralel traieste o dragoste imposibila), dinamism si background exotic, mizerie impachetata cu fundite (copii care traiesc intre maldare de gunoaie stramband simpatic din nasuc ca sa te faca sa ii adori), plus alti copii chinuiti si o gluma buna cu rahat.

Sa nu mai vorbim de soundtrack, imagine, montaj, toate impecabile. Boyle manipuleaza sentimental prin toate mijloacele si se joaca de-a verosimilitatea situatiilor, dar nu pare sa-si fi pus vreo secunda problema de a crea un film care face dreptate in lume, cat pe aceea de a da oamenilor o poveste care prin esenta (empatia si speranta "evadarii") si finalitatea ei (emotia) impun o forma care iti cer disponibilitatea pentru conventie. Sigur, pana la urma aceasta acuta nevoie de evadare in conventie (din lipsa de altceva) care a dus la supraevaluarea acestui film nu spune lucruri grozave despre perioada pe care o traversam, dar ne spune ca arta are formele ei de a rezista in vremuri tulburi (insusi filmul are destinul milionarului din Slumdog) si nu trebuie sa-i diminuam meritele.

Si mai spune ceva: ca, in sufletele mari si afectate de criza, toti spera ca traiectoria nesigura de acum sa se scrie in favoarea lor.

Comentarii