Traiam goluri de aer pe pamant. V8-ul de la Aston Martin sforaia in timp ce jentile de 19 descriau cararile serpuite ale Provence-ului inundat de soarele amiezii. Reprizele de tors erau intrerupte de scurte icnete somnambulice ale monstrului de 4.7 litri. Aveam un singur partener de croaziera, telefonul Bellperre cu insertie de piele de rechin, aruncat pe scaunul din dreapta. Ma bazaia din cand in cand sa-mi reaminteasca de cina din Capitala. Spre seara, aterizam deja in fata hotelului Petit Moulin din Paris. imi aduc aminte ca n-am avut timp decat sa urc pana in camera mea cu pereti rosii si pardoseala cu buline, marca Lacroix, si sa arunc pe mine costumul hand made de la Brioni. in fuga spre sala banchetului imi aranjam butonii Ghandi de la Eleven Forty. Eram unul dintre cei treizeci si ceva de invitati ai unui concert privat Neiman Marcus. O orchestra completa care canta doar pentru noi si pentru care gazda platise 800.000 de lire sterline. Tarziu in noapte, fiecare dintre noi a primit la plecare cate un Spiral Verso VIP, ultima bijuterie a timpului de la Dubey & Schaldenbrand.

Acestea erau visele mele de acum un an. A doua zi mi se implineau pana la cel mai mic detaliu. La fel visez si acum, in fiecare noapte. Doar ca la marginea patului ma asteapta cinci sute de angajati carora le-am taiat din decembrie toate sporurile, trei banci carora le vars cam 130 la suta din incasarile lunare si, zilnic, cate doi parteneri care ma anunta ca reziliaza contractul. Insa abia in noptile de acum imi dau seama cat de pretioase sunt visele pe care le implinesti nu azi, nici maine, ci atunci cand vei creste mare.

Comentarii