Creatorul si umbra lui

Editura Humanitas, 2007

Am citit cu placere, dar apeland adesea la tot felul de dictionare si enciclopedii, eseurile din volumul lui Victor Ieronim Stoichita, Creatorul si umbra lui. Mi-a fost destul de greu sa pricep, nefiind specialist in arta, tot ce spune Stoichita, cartea dovedind o betie enciclopedica inspaimantatoare (mai ales ca autorul a scris textele pe cand avea intre 25 si 30 de ani) pentru unul ca mine, dar paginile stralucesc de o libertate a spiritului cu adevarat molipsitoare. Eruditia lui Stoichita e angajanta, nu contine rigiditatea academica pe care o intalnim de obicei in astfel de lucrari, e febrila, dezvaluind o densitate baroca a trairilor. Citind cat de inteligent era analizata arta de catre Alberti, Bruneleschi, Michelangelo sau Leonardo, ce profunzime a ideilor ii stapanea, ce punte interesanta au facut cu filosofia greaca, ce solutii originale, de-a dreptul geniale, au descoperit (e de ajuns sa ma gandesc la Bruneleschi si la Domul sau), am inteles ca... arta e stiinta. Si daca ma mai gandesc si la ce faceam noi, romanii, in perioada in care acesti oameni au trait, constat si mai pregnant miracolul Renasterii italiene. Dar cel mai mult mi-a placut eseul despre baroc si Bernini. Barocul renunta la idealul de a copia anticul si devine o arta a prezentului. Barocul, arta a puterii de subjugare. Bernini "amageste vederea", pentru a produce "uimirea", dar nu renunta niciodata total la structurile clasice, oricata fantezie ar fi pus in lucrarile sale. "In baroc, sensul fiintei are un nume precis: gloria." "In baroc, problema formei nu mai este una a centrului, ci a orizontului". Tipologia artistului baroc, avand in vedere arta sa aflata sub semnul grandorii, nu poate fi decat una extrem de interesanta. Asadar nu doar arta trebuie sa uimeasca, ci si creatorul ei. Am fost mirat sa aflu despre "refuzul fata de baroc": "de la Francesco Milizia () si pana la Bemedetto Croce ()", "barocul a fost socotit insuportabil". Abia in 1915, odata cu aparitia cartii lui Heinrich Wölfflin, Kunstgeschichtliche Grundbegriffe, arta baroca ajunge sa fie cu adevarat acceptata. Tot de o redescoperire a avut nevoie si Georges de La Tour, cel care face obiectul urmatorului eseu (personal, am fost dintotdeauna fascinat de felul in care a reusit lorenul La Tour sa redea, folosind umbra si lumina, atmosfera sacra), pentru ca ultimul eseu al cartii sa ne arunce, aproape cu brutalitate, in chestiunile abstractionismului practicat de Kandinsky si Mondrian.

O carte excelenta a unui ganditor roman la care ar trebui sa revenim mai des. Felicitari Editurii Humanitas pentru ideea de a-i face lui Stoichita o serie de autor.

Comentarii